Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Să ridice mâna cine vrea un whodunnit movie? Că vă propun Les traducteurs, un film plin de mister, o coproducție francofonă (Franța și Belgia) construit pe calapodul cărților semnate Agatha Christie.
Știu că premisa nu sună deloc apetisant, dar aveți răbdare cu mine și cu filmul.
Povestea din Les traducteurs (tradus, sic, The translators) se învârte în lumea editurilor unde este mare bătaie pe cărțile unui scriitor care vrea să rămână în anonimitate. Are nume – Oscar Brach -, dar n-are față.
Cartea care încheie o trilogie de mare succes, Daedalus, se pare că va spulbera orice record în domeniu, așa că se pune la cale o lansare simultană în țările în care autorul este cel mai citit. Dar pentru asta cartea trebuie să fie tradusă.
Astfel sunt strânși cei mai buni 9 translatori din 9 țări diferite pentru a subtitra cartea. Pardon, am rămas cu gândul la film, pentru a o traduce.
Însă nu oricum. Pentru a evita până și cea mai mică scurgere de informații sau cel mai nesemnificativ spoiler, cei 9 sunt duși într-o locație izolată, un fel de buncăr luxos deținut de un oligarh rusnac, fără vreo ustensilă electronică asupra lor și nu vor părăsi locația până când nu e gata traducerea. Practic, este un fel de închisoare, pentru că nici de ar dori, nu pot scoate capul pe afară, păziți fiind de niște dulapuri cu cefe late care au mâncat mulți porci la viața lor.
Astfel cei 10 negri mititei devin cei 9 translatori.
Înșir personajele, să le băgați la cap: Chen (chinezul elegant), Telma (portugheza neconformistă), Javier (spaniolul bâlbâit), Konstantinos (grecul libertin), Ingrid (nemțoaica autoritară), Helene (daneza mămoasă), Alex (englezul leneș), Dario (italianul țâfnos) și Katerina (rusoaica sexoasă – Olga Kurylenko, singura pe care am recunoscut-o din filme precum Johnny English strikes again).
Având în vedere că acțiunea are loc în mare parte într-o singură locație, nu durează mult până când atmosfera devine îmbâcsită și spiritele se încing, mai ales că, în ciuda măsurilor de siguranță luate, primele 10 pagini ale cărții apar imediat pe Internet.
Cine este vinovatul? Răspunsul la această întrebare transformă experiența captivilor de bună voie într-un autentic coșmar.
Și de aici se transformă Les traducteurs într-un film în care trebuie să dibuim, dacă ne ține compoziția cerebrală, cine este culpabilul.
Dacă v-a plăcut Knives out, cu siguranță veți hali pe nerăsuflate și această producție.
Scenariul mustește de inteligență și se joacă în fel și chip cu mintea spectatorului, nu doar că îți oferă indicii minuscule, dar te face să te îndoiești de propria-ți judecată. Nu au fost puține cazurile în care m-am felicitat că am dibuit șpilul, ca după 30 de secunde să încep să am dubii cu privire la concluzia la care m-am oprit.
Filmul este și plin de șmecherie, nu prezintă în ordine cronologică anumite evenimente, nu că ar deranja acest aspect, ba din contră, crește și mai mult interesul în jurul acestui mister ce pare impenetrabil.
Uite cum o premisă ce pare sforăitoare la prima vedere se transformă într-un mister greu de descifrat care te ține în priză și îți storci creierii să vii cu fel și fel de ipoteze și rezolvări.
Atmosfera este una plină de necunoscut, twisturile vin valvârtej (culmea, toate credibile, nu frizează absurdul), interacțiunile dintre personajele pestrițe, fiecare fiind aproape total diferit de ceilalți opt, sunt tensionate, fiecare dintre ei intră în cercul bănuiților, fiecare pare vinovat, dar și nevinovat, în egală măsură. Și toate astea duc la un film captivant că nici nu mi-am dat seama când s-au gătat minutele care par prea puține pentru că voiam mai mult.
Pe măsură ce timpul se scurge, disperarea crește alarmant și exponențial, translatorii o iau razna, editorul simte cum îi scapă din mâini un bestseller istoric, iar faptele ce se petrec încep să tindă mai mult spre Inchiziție Spaniolă decât modernism contemporan.
Și să vedeți drăcie, este inspirat și de fapte reale, aparent Inferno-ul lui Dan Brown a avut parte de un asemenea tratament. Deși nu merita deloc, fie vorba între noi, Dan Brown a scris o singură carte bună în seria Langdon pe care a copiat-o aproape la perfecție în următoarele romane care-s identice.
Culmea, la un film scurt, de 1 oră și 45 de minute, cu atâtea personaje, caracterizarea lor este deplină. Desigur, unele prind mai multe minute în prim-plan, dar toate-s memorabile, dacă o să mă întrebe cineva peste câțiva ani, o să le recit imediat, dacă nu numele, măcar naționalitatea și caracteristica principală, fiecare dintre ele are un farmec aparte și devine o plăcere să interacționezi, chiar și virtual, cu cei nouă. Ce este drept, sunt un pic stereotipice personajele, cu trăsături specifice acelor națiuni, dar nu ar trebui să deranjeze asta.
Pfiu, cât de bun este Les traducteurs, este unul din acele filme la care te gândești bine de tot după ce l-ai văzut, încercând să te mai bucuri de savoarea delicioasă pe care ți-a oferit-o, mai ales într-o perioadă în care filmele nu se mai bazează pe poveste, ci pe efecte speciale și pe atingerea unei cote obligatorii de diversitate de tot felul, astfel filmele uită să mai fie filme și devin unelte de propagandă bolnavă și total deplasată.
Aici lucrurile stau simplu, cum sunt 9 traducători, este lesne de înțeles că și nota mea va fi aceeași, Les traducteurs fiind un film excelent, o surpriză la care nu mă așteptam deloc.
(4,5 / 5)
