Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1948
Deși nu este Oscar get-beget, ci onorific, nu pot să-l ratez pe Monsieur Vincent, un film francez din 1947 regizat de către Maurice Cloche.
🎬 Monsieur Vincent – Premisă 📖
Iaca se spune că anu-i 1622, așadar cu 4 secole în urmă, o perioadă mai mult decât întunecată în Europa cea răvășită de Ciuma Neagră care și-a făcut de cap de era să lase continentul pustiu.
Popa Vincent (Pierre Fresnay) tocmai se pregătește să se apuce de treabă în biserica primită întru păstorire dintr-un sătuc oarecare.
Din păcate pentru el, comunitatea nu se dovedește deloc ospitalieră cu el, locuitorii practicând aruncatul cu piatra imediat cum acesta pune piciorul pe caldarâmul jilav.
Nimeni nu-l vede cu ochi buni, dar Vincent nu se lasă cu una, cu două, purcede în menirea lui, înfăptuind acțiuni care îi lasă cu gura căscată pe netrebnicii care încercau să-l lapideze.
Și să rămâi gură cască pe atunci era un pericol de moarte.
💭 Monsieur Vincent – Comentariu 🍿
Când am citit premisa și am văzut că-i cu biserică, religie și popi, mi-am trosnit degetele să le încălzesc că abia așteptam să dezmembrez filmul.
Păcate amărâte, ce am vrut să fac și ce am ajuns să fac sunt două lucruri total diferite.
Asta pentru că Monsieur Vincent este, și nu am dat-o-n delir febril, un film excelent care arată, din punctul meu de vedere, ce ar trebui să însemne credința, cea reală, nu cea plină de fățărnicie.
Nu știam cine-i personajul Vincent, că asta mai lipsea, să îndes în creier informații religioase, așa că am fost luat prin surprindere să aflu că a fost canonizat după moartea acestuia.
Și după ce am urmărit acest film sunt de acord, el chiar merita să devină sfânt.
Este întruchiparea perfectă (cu siguranță nu și singurul) a ceea ce trebuie să reprezinte un preot, un slujitor al lui Dumnezeu, un propovăduitor al credinței și un ajutor pentru cei în nevoie.
În ciuda tuturor opreliștilor care îi sunt puse în cale de diverși nobili locali și chiar personalități de la Palat, Vincent nu se lasă doborât de greutăți și mărșăluiește neostenit spre îndeplinirea misiunii sale.
Aceea de a oferi confort, alimentar și spiritual, celor care sunt ocoliți de noroc.
Deși filmul portretizează o societate pe care acum o considerăm înapoiată, din urmă cu patru secole, adevărul este că umanitatea nu s-a schimbat prea mult în acest răstimp.
Discrepanța dintre mulții care nu au mai nimic, dar și-ar da și cămașa de pe ei să te ajute, și puținii care dețin bogățiile lumii, dar n-ar da un sfanț să-ți astâmperi setea, este și acum la fel de uriașă ca atunci.
Societatea a avansat tehnologic, dar umanitar a rămas la fel de nedreaptă.
Mi s-a pus în nod în gât urmărind scenele cu puternic impact emoțional pentru că realizam cât de mici suntem în gândire și cât de haini la suflet, deși ne dăm evoluați și superiori strămoșilor speciei umane.
Suntem pe dracu să ne ia, nu suntem deloc mai buni, din contră, ne înrăim pe zi ce trece și egoismul devine caracteristica principală după care ne ghidăm în viță.
Și atunci, și acum, puțina facere de bine pe care o prestează cei cu suflet mare se transformă rapid în știți voi ce.
Nu trece mult timp și Vincent este luat în colimator de boierii deranjați de acțiunile sale caritabile care încep să-i pună bețe în roate pentru că ei consideră că săracii merită să moară ca niște jigodii.
Chiar a fost o replică sfâșietoare în film care mi-a săgetat fiori până-n măduva oaselor și care reprezintă un motto după care mulți se ghidează chiar și în zilele noastre, chiar dacă nu vor recunoaște nici picați cu acid.
„Tot ce nu poate supraviețui TREBUIE să moară!‟
Spuneți-mi că nu v-a luat cu frisoane!!!
Are în ea un adevăr crunt, dar nu și când se referă la oameni, nu poți să-ți lași semenii să se stingă pentru că nu au posibilități materiale acaparate cu japca de alții deja înstăriți sau norocoși în viață.
Mai sunt astfel de replici presărate pe parcursul filmului, unele îți înfig pumnale ascuțite-n inimă, altele sunt dătătoare de speranță, abia pâlpâind, dar speranță de care mulți trebuie să se agațe.
Tehnic este ceea ce se așteaptă de la un film atât de vechi, este alb-negru, așadar imaginea nu-i cine știe ce.
Însă impresionează prin costumele alambicate și pompoase ale nobililor în contrast extraordinar cu cârpele purtate de săraci, o diferență vizibilă și azi.
Am luat-o prea mult pe arătură, că am scris prea puține despre producția Monsieur Vincent, dar nici nu știu ce aș mai putea adăuga, filmul urmărește viața acestuia și zbaterile lui de a face bine.
Și oricât de multe reușește, pentru el niciodată nu-i suficient.
Alte cuvinte sunt de prisos.
🏆 Monsieur Vincent – Verdict 👍 sau 👎
Dacă aș avea putere și posibilitate, aș strânge toți burtoșii îngreunați de veștminte împovărate cu aur care-și zic prea înalți și prea fericiți, i-aș închide într-o sală uriașă și le-aș pune non stop acest film.
Asta pentru a le intra bine în cap care este scopul real al religiei, oricare ar fi ea și indiferent ce zeități venerează.
Și nu este aia care necesită catedrale de sute de milioane de euro, bolizi de ultimă generație să-și plimbe curul toți ăia care au funcții ce încep cu „arhi‟ și nici taxe și parandărăt să-ți îngroape părinții.
Nu mai zic de cruciade și vânat de vrăjitoare, că deja mă duc prea mult în trecut.
Ceea ce face Sfântul Vincent de Paul în acest film este oglindirea perfectă a cuvântului lăsat de Dumnezeu prin Fiul său.
Lui Vincent i-aș pupa mâna și m-aș pune în genunchi în fața lui, nu în fața porcilor ăstora îmbuibați care predică modestia, dar ei se preumblă de zici că-s exponate de Cartier și Swarovski.
Ce vreau să zic, dar mă încurc în cuvinte, este că religia de acum nu-i decât, în mare parte, ipocrizie ridicată la cel mai înalt rang.
Nu degeaba zicala „Fă ce spune popa, nu ce face popa‟ are acum o foarte mare aplicabilitate.
Pe când în acest film mai degrabă este „Fă și ce spune popa, dar și ce face popa‟ pentru că Vincent este modelul suprem demn de urmat, nu scârbele astea de nu te spovedesc dacă nu le bagi ceva în cutia personală a milei.
Încă nu-mi vine a crede că Monsieur Vincent mi-a plăcut atât de mult încât m-a convins să-i donez în fiecare dimineață 9 pâini să fie împărțite celor a căror viață depinde de un dumicat de mâncare.
(4,5 / 5)
