Ocean˙s 8

Ocean`s 8

Vă dați imediat, după titlu, care-i treaba cu Ocean`s 8, un film sequel al trilogiei celebre de șuteală, trilogie care, la rândul ei, este o reimaginare a filmului din 1960.

Să nu vă zăpăcesc de tot și să trec la rumegat povestea.

Tanti Debbie Ocean, sora lui Danny (capul răutăților din trilogie, care este mort sau nu în acest film), iese de la pârnaie pe bază de bună purtare și jură că s-a făcut fată cuminte și nu mai fură cât o mai trăi ea…în acea pușcărie, că nici nu pune bine tocurile pe asfalt, că revine la meteahna ei inserată în gene.

Cum prin buzunare bate vântul mai abitir ca în trezoreria statului român și Debbie a avut la dispoziție 5 ani să gândească planul perfect, iată că abia ieșită de la mititica pornește cel mai șmecher jaf pe care și l-a imaginat până în cele mai mici detalii.

Dar cum îi este frică să doarmă singurică, stați, că am greșit actul artistic, cum singură nu poate duce la îndeplinire planul, are nevoie de o gașcă versată în diverse domenii, de la hackereală până la uite cartea, nu e cartea.

Dacă titlul nu este destul de sugestiv, trupa, pe parcurs, ajunge la cifra de 8, doar femei.

Deși am crezut că voi avea parte, din nou, de-o răscoală din asta prostească de bântuie Hollywood-ul în ultima vreme, care a dat în mania filmelor doar cu femei, aici este ridicată această problemă de film și este găsită o explicație logică de ce întreaga echipă trebuie să fie de sex feminin.

Odată strânsă trupa de șoc, se pune în mișcare planul de subtilizare a unui colier în valoare de nu mai puțin de 150 de milioane de dolari.

Din păcate, filmul nu m-a impresionat cu nimic, este destul de plictisitor pentru gustul meu, nu că m-aș fi așteptat ca fetele să dea buzna înarmate până-n dinți a la Rambo și să niveleze hoarde de agenți de securitate, eram conștient că aici accentul se pune în mare parte pe planificare, dar scenariul este slab.

Anumite părți  ale planului depind de componente umane care sunt complet imprevizibile și scenariul se bazează pe un convenabil ieșit din comun, totul se potrivește la fix și asta mai mult din coincidență din pix decât din desfășurarea logică a evenimentelor.

Ideea șlefuită timp de cinci ani nu este nici pe departe una perfectă, este mai mult la ghici decât una bazată pe tehnică, pe elemente care pot fi controlate oricând de echipă.

O să vedeți în film la ce mă refer, intervine mai mult norocul decât inteligența în reușita planului, asta dacă până la final vom avea parte de-o izbândă a fetelor.

Ocean`s 8 nu prea colcăie de acțiune, totul este bazat pe plimbat dintr-o locație în alta și pe planificări întinse pe săptămâni, așa că mulți vor fi plictisiți de această componentă a filmului.

Nici umor nu are cine știe ce, am crezut că măcar voi fi amuzat cât belesc fasolea la magiile tehnice imposibile pe care le fac fătucile noastre și la norocul porcesc care le cade pe cap la fiecare pas.

Da` de unde atâta umor? Au reușit în vreo două faze să mă facă să mă caut printre dinți de resturi de floricele, în rest nimic.

Încearcă povestea să mă surprindă prin ceva îmbârligături, de parcă aș fi fost la primul meu film de acest gen, dar dezvăluirea finală pute a previzibil încă din holul sălii de cinema, cu ochii pe poster.

Noroc că filmul este salvat, cât de cât, de prezența unor actrițe care șterg de praf pe acasă niște Oscaruri, că mai ridică nivelul interpretării actoricești și te face să uiți în anumite momente că scenariul scârțâie mai rău ca o podea dintr-un film de groază ieftin.

Sandra Bullock, Cate Blanchett și Anne Hathaway aduc ceva suflu interesant unei povești destul de răsuflate și trebuie să compenseze încercările ridicole ale Rihannei de a se scălâmba într-ale actoriei.

Nu spun că Ocean`s 8 ar fi o dejecție de film, ci doar că este inutil, de pomană, mă așteptam la ceva cu adevărat special de au ajuns la concluzia că după 11 ani de la finalizarea trilogiei cu George Clooney și Brad Pitt în rolurile principale este cazul să pună pe roate un sequel.

Per total, un film care nu reușește să capteze atenția spectatorului, care rezolvă problemele din senin, la o simplă apăsare de buton, care irosește talentul imens emanat de actrițe și nu este atât de interesant pe cât i-ar fi permis potențialul, și asta din cauza unui scenariu mediocru care nu a știut să profite de un concept, chiad caă fumat, dar care ar fi putut genera un film distractiv dacă execuția ar fi fost reușită.

Deși filmul se numește Ocean`s 8, pentru mine este mai mult Baltă`s 5, pentru că asta este nota pe care o primește de la mine, mai puțin de aici, mai mult de la alții, atât am avut în buzunar, atât am dat.

 

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Twilight of the Warriors: Walled in

Twilight of the warriors: Walled in

Twilight of the warriors: Walled in este un film de acțiune chinezesc din 2024 bazat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *