Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
1968
Dacă nu v-ați săturat de filme de tip musical, iată încă unul odată cu prezentarea lui Oliver!, câștigător a 6 statuete aurite, din care unul onorific.
🎬 Oliver! – Premisă
Povestea din acest film urmărește viața orfanului Oliver Twist (Mark Lester).
Deși este mult spus viață, mai degrabă o scurtă perioadă din ea.
Cum ăsta mic este cam nebunatic și face multe prostioare la orfelinatul / lagăr de muncă, consiliul de tirani decide că-i cazul să scape de el și-l scoate la vânzare.
Nimeni nu se bagă să achite prețul inițial, așa că se recurge la o licitație stradală pe sistem de milogeală.
Astfel, Oliver ajunge în ograda unui cioclu și își ia în primire noua slujbă la pompe funebre.
Însă Oliver n-are deloc astâmpăr, așa că peripețiile lui sunt multe și dese și îl vor plimba prin nenumăratele cotloane ale Londrei secolului XIX.
💭 Oliver! – Comentariu🍿
Adaptat după o piesă de Broadway care, la rândul ei, și-a tras sursă de inspirație după romanului semnat de Charles Dickens, Oliver! este un film care tratează destul de voios un subiect sumbru.
Mă știți că mai degrabă aș umple cu pipeta găurile dintr-un drum județean autohton decât să fiu pus să urmăresc un musical, dar n-am ce face, datoria mă cheamă.
Și slavă muzei Aoide, aici se cântă la foc automat.
Ba chiar atât de mult încât sunt rare momentele în care povestea își mai făcea loc, dând din coate, printre atâtea scene în care personajele o rupeau pe muzică.
Dacă dăm la o parte respectivele secvențe, în care trilurile omenești răsună din boxe, n-ar mai rămâne cine știe fir narativ pentru că acțiunea este cea clasică, pe care o știm din carte.
Oliver întâlnește o droaie de personaje care de care mai dubioase și cu ochii pe nelegiuiri, unele dintre ele vor să-l ajute (puține spre deloc), altele să profite de inocența lui.
Așa că nu pot spune că m-a impresionat cu ceva evoluția personajului Oliver care se chinuie să supraviețuiască într-un oraș care n-are timp de mizilicuri precum orfanii care rătăcesc pe străzi.
Cu toate astea, Oliver! este un film plăcut de urmărit tocmai pentru că nu te rupe la suflet deși nu-s tocmai pe roze evenimentele ce se petrec în film.
Mai o hoție, mai o hoinăreală, mai o vagabondeală, ba chiar și ceva mai sumbru de atât, dar permanenta glăsuire pe note muzicale taie din gravitatea sau tristețea faptelor.
De regulă, nu prea sunt darnic cu asemenea producții, dar aici Oliver! excelează la muzică.
Piesele sunt magistrale, fâșnețe și ți se cuibărește rapid în minte de am ajuns „my sweet red roses‟, „glorious food‟, să le fredonez fără să vreau.
Ce este drept, melodiile nu reprezintă o parte complementară a poveștii, nu contribuie efectiv la desfășurarea acțiunii, sunt pur și simplu niște interludii care fragmentează curgerea naturală a narațiunii.
Dar n-ai cum să nu bați ritmul, să nu dai din picioare, ba chiar îți vine să te apuci să dansezi pe asemenea triluri zglobii care îți vor însufleți inima și îmbujora obrajii.
De remarcat că unele dintre secvențe ar oripila niscai persoane mai sensibile din zilele noastre, mai ales pe cele care au dat-o pe verdeață comestibilă.
Este o scenă care reprezintă coșmarul oricărui vegetarian deoarece fiecare pixel al ecranului este umplut cu câte o fleică suculentă.
Ehe, și ce tinerel era Oliver Reed (Gladiator) în acest film în rolul antagonistului Bill Sikes, singurul actor al cărui nume l-am recunoscut dintr-o distribuție majoritar dispărută de pe meleagurile terestre.
🏆 Oliver! – Verdict👍 sau 👎?
N-ar mai fi multe de spicuit despre Oliver!
Nu prea mă împac cu asemenea producții care câștigă Oscar pentru cel mai bun film, mai ales unul ca Oliver! care nici nu este cine știe ce serios.
Într-un an când au fost lansate 2001: A space odyssey, The lion in winter sau Romeo and Juliet să câștige o lălăială jovială demonstrează din două una.
Fie că Oscarurile nu-s deloc relevante, fie că n-am nicio idee despre ce înseamnă un film meritoriu de asemenea laude.
Nu este însă deloc rău, mă așteptam să-l arunc mai adânc în mocirlă, dar mi-am păstrat sticluța cu vitriol pentru alte producții.
Cea de față mi-a trezit o poftă de lăptic, așa că mă duc să-mi cumpăr 7 sticle. Și neapărat și un buchet cu 7 trandafiri roșii ca focul.
(3,5 / 5)
Cum era emisiunea aia, Invitatiile Euterpei? Daca tot ne-ai luat cu deep cuts ca Aoide 🙂
Gata, s-a terminat, vin anii ’70 si matura pe jos cu filmele musical. Pana la Chicago e liniste si pace, drumu’ e lin..
Da,vine o decada buna, ca multe din filmele urmatoare sunt si in Top AFI si deja le-am facut.