Gladiator

Are you not entertained? Asta ne întreabă Russell Crowe (The nice guys) în rolul lui Maximus Decimus Meridius din filmul Gladiator, câștigător a 5 premii Oscar în 2000.

Inspirat din bogata istorie a Imperiului Roman, Gladiator prezintă zbuciumata poveste de viață a mai sus numitului Maximus, un general (fictiv) important în armata Caesar-ului Marcus Aurelius, care și-ar da și viața pentru imperiu și împăratul său, care dă dovadă de multă iscusință strategică și curaj nebunesc pe câmpul de război.

Dar împăratul stă din ce în ce mai des la taclale cu Doamna cu Coasa până când, subit, își ia tălpășița pe Câmpiile Elizee, locul său fiind luat de către fiul acestuia, Commodus (Joaquin Phoenix – Joker, Mary Magdalene), un fătălău prostovan cu probleme legate de un ego prea mare care nu prea știe el cum stă treaba cu condusul unui imperiu.

O vorbă din bătrâni spune că trebuie să te temi de acțiunile unui prost mai mult decât acțiunile a zece deștepți. Și aici vorba se adeverește pentru că proaspăt unsul împărat are alte idei cu privire la conducerea unui imperiu și cum i s-a pus pata pe Maximus, îl decade din drepturi și îl aruncă în dizgrație.

Astfel se pun la dospit ingredientele unei povești epice de răzbunare cu Maximus luând-o de jos, croindu-și drum până la scopul său final.

Povestea seamănă destul de mult cu cele din Ben Hur și Spartacus, este construită pe același eșafod, toate ducând în cele din urmă în arena gladiatorilor.

Gladiator intră fără probleme în categoria filmelor epice, grandioase din toate punctele de vedere, de la durata de aproape 3 ore (în versiunea Extended) până la realizarea tehnică monumentală și în mare parte practică, producția fiind una colosală din punct de vedere logistic.

Având în vedere asemănările cu unele filme vechi, dar pe care le-am revăzut recent, povestea nu este una prea surprinzătoare, nu are răsturnări de situație, curge în direcția pe care o anticipezi. Asta nu înseamnă că filmul nu colcăie de tensiune palpabilă și de momente dramatice care îți vor face inima franjuri mai ceva ca o tonă de hamburgeri înfulecați la foc automat.

Mi-a plăcut mai mult ca Spartacus, dar mai puțin ca Ben Hur.

Să dau afară din casă ce nu mi-a plăcut.

De principiu, povestea cu miasme de deja vu nu a fost chiar atât de impresionantă pe cât m-aș fi așteptat pentru că urmează aceleași puncte esențiale precum peliculele deja pomenite. Și în al doilea rând, mi s-a părut că se concentrează prea mult pe aspectul plictisitor al politicii, pe intrigi la nivel înalt, pe răfuieli diplomatice și trădări pe bandă rulantă, elemente ce nu m-au captivat prea mult.

Dar povestea umană a lui Maximus, care trece prin iad, este una care face toți banii, nenumăratele salturi de la agonie la extaz, din rai în iad, transformă Gladiator într-o aventură epopeică pe care o revezi cu plăcere fără să te saturi de ea.

Ce n-au avut alte filme celebre de acest gen și are Gladiator, este brutalitatea luptelor, este un film cu rating R, o minune rară în rândul filmelor câștigătoare de Oscar, și regizorul Ridley Scott se folosește la maximum de rating. Confruntările de tot felul, fie pe câmpul de luptă, între armate inamice, fie în arena născătoare de circ pentru pulime între gladiatori întărâtați cu promisiunea libertății, sunt viscerale și sângeroase și n-au milă de firile mai sensibile care regurgitează dacă văd râma-n acul de pescuit.

Dacă sunteți în dubii că un film de tipul „sword and sandals‟ (sabie și sandale?) nu poate fi distractiv în ceea ce privește acțiunea, că nah, nu sunt tunuri, mitraliere, elicoptere, pistoale și grenade, ei bine, recomand Gladiator care oferă scene de război în toată regula și demonstrează că și cu o sabie se pot provoca pagube corporale imense, iar armamentul antic (catapulte, arcuri, sulițe) are capacitatea de a oferi un spectacol vizual de toată frumusețea.

Mai presus de acest război la scară mare este conflictul intim, dintre Maximus și Commodus, care captează atenția privitorului și a cărui desfășurare te înrăiește de-a dreptul și te face să scrâșnești din dinți și să ticluiești în minte fel și fel de modalități crâncene de răzbunare. Sunt două mentalități total opuse a căror confruntare, fie de la distanță, fie corp la corp, generează scântei pe tot parcursul filmului.

Scenariul ne bombardează cu discursuri înălțătoare și replici memorabile, filmul intrând în rândul celor mai citate producții, exemplul cu care am început aceste rânduri este cel mai cunoscut, dar mai sunt destule replici numai bune de folosit, mai ales că mustesc de înțelepciune bătrânească și testosteron brut.

Iar interpretările actoricești sunt fără cusur, Russell Crowe pe bună dreptate a înhățat Oscarul pentru interpretarea unui personaj simplu, mânat de un singur gând, dar atât de complex prin prezența lui fizică, prin masculinitatea pe care o emană, prin tristețea din privire și durerea din suflet, încât devii una cu el, suferi pentru el și atât de mult te înflăcărează prin verbul său încât îți vine să dai iama în prima fierărie să îți forjezi o sabie și să pleci la război. Un erou mai erou ca Maximus Decimus Meridius cu greu mai găsești prin producțiile moderne.

Din punct de vedere vizual Gladiator zici că este filmat în Roma antică. Decorurile luxuriante, Colloseum-ul recreat digital, luptele tensionate din arenă, diferite de fiecare dată prin personajele implicate, războiul crunt prin păduri întunecate, costumele fastuoase și mulțimile aclamând la unison au creat o atmosferă aproape veridică, de Romă reală. Bine, te mai scot din atmosferă când și când câte-o butelie atașată unui car de luptă sau vreun membru al echipei de filmare rătăcit prin scenă, dar la un film de o asemenea magnitudine astfel de erori sunt inerente. Ușor de eliminat în post producție, dar iată că totuși se strecoară și în filme de Oscar.


 

Să nu mai zic de afișele trase la xerox într-o perioadă când ăștia nici nu știau ce e aia hârtie.

Dar dincolo de asemenea erori, Gladiator este o experiență viscerală, care îți oferă de toate, poate aș fi vrut să frâneze un pic componenta politică și să accentueze mai mult drama familială a personajului principal, chiar am vrut să ud ceva flori, dar totul se petrece prea rapid că până să găsesc ceva vegetație florală, deja s-a veștejit dramatismul.

Gladiator este responsabil, în sensul bun, pentru reînvierea acestui gen, „sword and sandals‟, în anii ce au urmat ecranul a fost invadat de filme asemănătoare precum Troy, Kingdom of heaven, Alexander, The eagle, Centurion sau remake-urile de toată jena ale lui Ben Hur și Spartacus, însă niciunul nu s-a ridicat la nivelul măreției arătate de Gladiator pe care-l arunc într-o arenă cu 9 tigri. De ce nu-i dau 10? Pentru că 10 i-am dat lui Ben Hur, film pe care îl consider unul dintre cele mai bune din toate timpurile și Gladiator nu mi s-a părut chiar la nivelul acestuia.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Godzilla: Final wars

Pentru a aniversa jumătate de secol de filme, Toho a scos pe piață Godzilla: Final …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *