Playmobil

admin 29/09/2019 Animație Leave a comment 1,948 Views

Playmobil este o animație ce vrea să replice succesul avut de The Lego movie, film cu care se aseamănă izbitor din punct de vedere al modului de prezentare al personajelor și al stilului de animație.

Inițial am crezut că am greșit filmul pentru că vreo câteva minute Playmobil nu este animație, are actori în carne și oase, în speță Anya Taylor-Joy și Gabriel Bateman, soră și frate ce obișnuiau să se joace cu figurinele Playmobil, dar asupra cărora se abate o tragedie ce le întunecă sufletele.

Abia după ceva vreme cei doi sunt supți în universul Playmobil și se transformă în figurine, sunt separați, Charlie (fratele) este răpit și pregătit să lupte ca gladiatorii în Colloseum, iar Marla (sora) este nevoită să pornească în căutarea lui, apelând la ajutorul a fel și fel de personaje zănatice care-i răsar în cale, de la Del (Jim Gaffigan), șmecherașul care are multe idei de afaceri dar eșuează în toate, până la Rex Dasher (Daniel Radcliffe), super agentul secret care rezolvă toate problemele.

Nu mă apuc acum să înșir elemente de comparație între Playmobil și The Lego movie, pentru că Playmobil pierde la toate categoriile, așa că mă voi axa doar pe filmul de față.

Este extrem de copilăros, da, este ceva negativ, pentru că am fost obișnuit ca animațiile serioase să nu se adreseze doar celor mici, că nu sunt singuri în sală, dar Playmobil nu atacă teme adulte, se rezumă doar la a atrage atenția mucoșilor printr-o pleiadă de culori vii și multă agitație.

Nici măcar amuzant nu este, nu tu o glumă mai acătării care să-mi descleșteze fălcile, absolut nimic, este ceva ieșit din comun cum au reușit scenariștii să scrie niște linii de dialog seci, bre nene, și din greșeală și tot ar mai fi scăpat câte-o poantă amuzantă când și când.

Marea bubă a lui Playmobil a fost că a vrut să copieze, pardon, să omagieze, mult prea multe filme și a ieșit un ghiveci incoerent de furăciuni pe față, de la Indiana Jones până la Mission impossible.

Scenariștii nu au știut la ce să se rezume și au aruncat în ciorbă toate ideile ce le-au trecut prin cap, astfel amalgamul rezultat nu este deloc unul agreabil, se fac tranziții rapide de la un fir narativ la altul, se sare cu ușurință peste anumite elemente de interes și nu există deloc cursivitate în poveste.

Desigur că toate astea nu au deranjat câtuși de puțin picii care se amuzau copios la ceva ce doar ei pricepeau.

Singurul element pozitiv din film este universul imaginat care adună laolaltă mai multe epoci din istoria umanității și nu numai, atât trecute, prezente, cât și viitoare.

În aceeași lume conviețuiesc dinozauri, vikingi, romani, lumea contemporană, Vestul Sălbatic, extratereștri și orașe ale viitorului, iar senzația creată de această ciudată combinație este și confuză, dar și intrigantă.

Ce să mai zic de Playmobil? Povestea nu lasă loc de surprize, totul este extrem de previzibil, rezolvările sunt puerile și simpliste, filmul o să fie cam chinuitor de urmărit de către părinți pentru că nu are vreun substrat plin de povețe în afară de veșnica tragedie mai mereu prezentă care afectează viața personajelor.

Măcar nu este repetitiv tocmai datorită multitudinii de lumi îngrămădite în acest univers, este viu colorat și aici se opresc laudele pentru că în rest duduie a banalitate, nu are inimă, este impersonal și pute a disperare după bani, fiind o continuă reclamă la figurinele ce dau titlul filmului, nu cred că producătorii s-au gândit cum să realizeze un film bun ce să aibă și niscai reclamă, ci cum să construiască un film în jurul unei reclame imense.

Nu este la fel de prost ca The emoji movie (nimic nu este mai prost ca el), dar este la ani lumină de The Lego movie, și nu pot să îi dau notă de trecere, deci închei cu un 4 că nici măcar niște cântece mai acătării nu a avut.