Nu mă întrebați de ce, dar am urmărit filmul Queer semnat de Luca Guadagnino, curios să văd ce trăsnaie a mai regizat italianul.
🎬 Queer – Premisă 📖
Lee (Daniel Craig – No time to die) pierde vremea într-un bar mexican prin anii `50 ai secolului trecut sperând să agațe și el ceva.
Mai dă o dușcă pe gât, mai parlamentează în citate filozofice cu amicul Joe (Jason Schwartzman – Megalopolis), mai una, mai alta, și pune ochii pe Eugene (Drew Starkey – The devil all the time).
Nu mai fac uz de melodia Mădălinei Manole ce are celebrele versuri:
„Te-am văzut, mi-ai plăcut,
Ce rămâne de făcut‟,
că am mai folosit acest exemplu pentru a caracteriza relația dintre două personaje.
💭 Queer – Comentariu 🍿
Dacă nu v-ați prins până acum ca laptele bătut în grup, cei doi sunt mari amatori de dulciuri, doresc mult să-și guste unul altuia eclerul cu ciocolată.
Știu că nu este în regulă să bag glume deochiate având în vedere subiectul, așa că o să mă opresc aici înainte să mi se înfunde de tot.
Filmul este împărțit în două jumătăți distincte, cu ritm și poveste la fel de diferite ca Soarele de o gaură neagră.
Prima parte este una somnolentă pentru că prezintă înfiriparea unei relații ce pare banală la prima vedere, dar în subteranul subconștient este una toxică.
Dominatorul, Lee, este un obsedat de control și vrea să știe tot ce se mișcă și pe unde se mișcă, asta scoțând în evidență o nesiguranță interioară care dăunează grav creierului.
Dominatul, Allerton, este sufletul pueril, care abia știe pe ce lume este și nu are habar ce vrea cu adevărat, așa că se lasă condus de experimentatul Lee care-l manevrează ca pe-o păpușă și-l frământă ca pe cocă.
Unul este ca un tom deschis, fiind ușor de citit pentru că se exteriorizează volatil ori de câte ori i se oferă ocazia, celălalt are lacăt pus la cufărul cu sentimente, nu transpiră nimic, spre indignarea partenerului.
Este o incizie chirurgical executată cu o mână lipsită de tremur într-o relație în care nu există comunicare autentică și exprimare de sentimente, cel puțin nu la nivelul la care își doresc cei implicați.
Partea secundă o ia pe câmpii, de fapt, prin junglă pentru că apetitul lui Lee pentru droguri îl duce prin America de Sud în încercarea de a găsi celebra substanță halucinogenă provenită din Banisteriopsis caapi.
Vă las pe voi să aflați despre ce aiurez pe aici, nu vreau să vă dau chiar mură-n gură.
De aici s-a rupt firul pentru că imaginile devin unele abstracte și halucinante, pline de impresii flatulente și aere artistice pe care trebuie să le interpretăm fiecare după cum ne duce capul.
Într-adevăr, vizualul este unul aparte, dar n-aș putea spune că este chiar original, regizorului i s-a sculat cam târziu inspirația pentru că Deadpool & Wolverine a făcut-o primul în 2024.
Aici, însă, respectiva alegere este dusă la extrem, parcă încercând să ne convingă că o contopire trupească trebuie să aibă loc la propriu și nu se rezumă doar la simple atingeri în zone erogene.
Probabil trebuie să fumezi toată cânepa lu` mamaia să pricepi ce mama naibii se petrece în film din momentul în care cei doi încep să vadă șerpi erecți.
Dincolo de povestea pe care o vedem pe ecran și încercăm, sau așa a fost în cazul meu, să o deslușim, filmul are și o pronunțată tentă personală.
Se bazează pe romanul cu același nume semnat de William S. Burroughs care și-a omorât soția făcând pe Wilhelm Tell, aspect care este abordat și de film.
Iar prietenia lui cu trupa Nirvana a dat roade, coloana sonoră conține câteva piese de-ale formației, ceea ce reprezintă un punct de referință pentru producție.
Desigur, nu prea se pupă atmosfera anilor `50 cu piese apărute 4 decenii mai târziu, acest anacronism auditiv perturbând verosimilul, dar nu pot să zic ceva de rău despre Nirvana.
Există și scene incendiare, dacă aveți sensibilitatea sexuală mai plăpândă s-ar putea să deranjeze anumite secvențe senzuale, dar dacă v-ați decis să vizionați un film intitulat Queer ar trebui să știți la ce să vă așteptați.
Vrea, cred, să transmită ideea singurătății persoanelor din această categorie marginalizată, dar nu prea îi iese.
Nu sunt atât de speciali din acest punct de vedere că nici ființele umane heterosexuale nu-și găsesc atât de repede sufletele pereche, dovadă fiind rata crescândă a divorțurilor.
Actoria este curajoasă, acesta este epitetul pe care îl consider potrivit într-o asemenea ipostază. Nu excelentă, nu demnă de premii, ci curajoasă. Interpretați cum vreți.
🏆 Queer – Verdict 👍 sau 👎?
Când prea abstract, când prea comercial, când plictisește enorm, când dă radarul cerebral peste cap, filmul este unul cu un ritm inegal și sinuos care duce la o debandadă narativă greu de digerat.
Se înscrie cu succes, oare?, în categoria producțiilor de autor care vor să spună ceva, dar nu pe placul majorității, fiind prea obtuză în multe momente.
Nu pot spune că mi-a plăcut sau că m-a surprins cu ceva, în mare parte punctul de atracție este prezența unei relații între aceleași sexe, o relație care trece prin clasicele probleme specifice oricărei astfel de împreunări amoroase.
Dacă erau două femei sau o femeie și un bărbat desfășurarea acțiunii ar fi fost aceeași, nu contează pe ce ușă intră, contează ce ai în șemineul care-ți încălzește casa.
Avem de-a face cu o poveste simplă întortocheată inutil doar de dragul de a părea mai intelectuală decât este.
Există și niscai scene în care simbolistica dă pe dinafară, dar nu-s atât de ambigue sau subtile încât îți trebuie un curs intens de filozofie să le descifrezi semnificația.
Jur că nu-i înțeleg pe regizorii care semnează astfel de producții care se adresează unei nișe foarte înguste, și aici nu mă refer la LGBTIQA+, și apoi se vaită că nu se uită lumea la ele.
Ce semănați, aia culegeți.
Nu m-a deloc pe spate Queer, este prea sofisticat fără o justificare anume, de aceea am să-i zvârcolesc 4 vipere.