Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Rapiniamo il Duce sau Robbing Mussolini este un film italian ce șade frumos în biblioteca Netflix.
Durata scurtă m-a îmbiat să-l urmăresc.
🎬 Rapiniamo il Duce – Premisă
Se apropie finalul conflagrației mondiale cu numărul 2 din secolul XX și în Italia se pregătește evacuarea celor care știu că ar înfunda pușcăria pentru atrocitățile comise.
Un terchea-berchea, hoț de meserie, Isola (Pietro Castellitto), află de o comoară ce urmează să fie sustrasă de un mare purtător de trese și dusă-n Elveția.
Cum nu poate rata o asemenea șansă, își adună o echipă pestriță cu care să dea lovitura înainte ca bogățiile de tot felul să dispară în țara neutră.
Evident că misiunea lor se complică, dacă ar fi mers ca pe roate nu își mai avea sensul acest film care, sanchi, este bazat pe fapte reale.
💭 Rapiniamo il Duce – Comentariu 🍿
Nu pot spune că filmul este vreo reușită de excepție a cinematografiei, în general, sau a celei italiene, în special.
După cum v-ați dat seama, povestea nu emană multă originalitate. Dar oare ce mai este original în materie de film în zilele noastre?
Este o combinație de orice peliculă cu jafuri îndrăznețe cu Blood & gold, că tot le-am văzut unul după altul și au subiect asemănător.
Aș putea spune chiar că-i un Fast and furious din vremurile bune, când nu zburau în spațiu cu mașina lipită cu salivă adezivă, dar plasat în 1945.
Așadar, avem planuri îndrăznețe ce par imposibile la prima vedere, pregătire temeinică înainte de lovitură și complicațiile obișnuite care nu aveau cum să lipsească.
Se bagă la mijloc și ceva îmbârligături trădătoare, că nu totul este ceea ce pare la prima vedere, povești de amor, jelanie printre personaje și alte ingrediente necesare unei asemenea producții.
Ce să mai, avem tot tacâmul care însoțește o astfel de premisă și știu că sună ca o blasfemie, dar n-am putut să nu mă duc cu gândul la Inglourious basterds.
Nu are nimic spectaculos în el, merge pe drumul său care este unul drept, fără a schimba macazul, chit că vrea să ne prindă pe picior greșit cu ceva surprize aruncate pe traseu.
Și este clar că nu se ia deloc în serios pentru că sunt niște anacronisme atât de grosolane încât cred că sunt intenționate.
Însă nici nu dă rateuri din alea de-ți vine să faci un meme cu Picard ducându-și mâna la frunte a dezamăgire cruntă.
Trebuie să laud ceva la el, arată foarte bine, chiar neașteptat de bine pentru o peliculă cu un buget deloc mare. N-am găsit cât a costat, dar vorbim despre un film italian, nu unul de la Hollywood.
Peisajele, costumele, locațiile par desprinse din acea perioadă, cel puțin pe mine m-au păcălit și am intrat în atmosferă, dar nici nu-s expert în societatea italiană aflată sub cizma (sic!) nazismului să-mi dau seama de autenticitatea lor.
Exploziile, că sunt destule, m-au satisfăcut cât de cât, dar eu sunt și ușor de mulțumit, dacă-mi bubuie ceva real și flăcările sunt pe bune, deja dau o notă mai mare în catalog.
Avem și o bombă prin peisaj, că tot am pomenit de bubuituri, care mai și cântă, așa că filmului nu prea îi lipsește nimic.
🏆 Rapiniamo il Duce – Verdict 👍 sau 👎
Produsul final este unul mediocru, banal, hai să zic decent, că sună mai bine.
Nici nu prea avea cum să fie altfel pentru că ia elemente de la alte producții și le combină cum poate mai bine.
Nu există prea multă inspirație în scriitură, dar nici nu este scenariul semnat de vreo maimuță tembelă care așterne cuvinte alandala pe foaie fără vreo logică.
Scris și regizat de Renato De Maria, Rapiniamo il Duce este definiția perfectă a filmului de umplutură, bun de urmărit când ai 90 de minute de omorât și nu știi ce să faci.
Cum nu vreau să-l las fără soț, am să-i ofer 6 verighete, că-i număr par.
Băi, dar tare frumoasă-i limba asta italiană, nu cred că este vreuna mai senzuală, și când te înjură zici că-ți recită serenade de amor.
(3 / 5)
