Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
🎭 🎤 REGRETE (Stand-up comedy) – Sorin Pârcălab, Toma Alexandru, Cristi Popescu, deschidere John
🎬 Hai să „mă” râd, că-mi venise cheful de ceva amuzant, așa că am invadat sala care făcuse țurțuri de frig să-i urmăresc la treabă pe cei trei artiști comici, plus lubrifiantul de început care a pregătit terenul să fie penetrarea hazlie mai alunecoasă.
🍿 Spectacolul, ca un tot unitar, a avut drept temă principală popon.., pardon, persoanele care practică reciproc colonoscopia fără instrumente de specialitate, ci doar cu ce au în dotare, adică pe ce puteau pune mâna mai repede.
Acum să iau pe bucăți fiecare număr în parte în ordine cronologică.
1. John, cel responsabil cu încălzirea, cum era de așteptat, nu a fost cine știe ce, că de aia este primul și nu cap de afiș. A tot ars-o cu glume cu grași și cum că-i este frică, la rândul lui, să nu-i fie ars sistemul de operare cu care l-a dotat mama natură și pe care soarele nu prea-l vizitează.
Evident, în cuvinte vulgare, nu atât de elegante la ale mele, dă-mă dracu˙, că-s elevat.
Lumea râdea de rupea scaunele când auzea: Mi-e frică să nu mă f..ă unu-n c.r. Inteligent, ce să zic.
2. Deși a intrat al doilea, nu îmi dau seama de ce, Popescu Cristi a fost, de departe, cel mai amuzant dintre toți.
Și nu doar asta, ci și cel mai inteligent. Nu, nu e bine, că asta presupune că și ceilalți trei au fost inteligenți într-un anume grad. Corect este că a fost SINGURUL inteligent.
Chiar dacă glumele au dat târcoale aceluiași subiect urât mirositor dacă ai mâncat când nu trebuie, poantele lui nu s-au rezumat doar la vulgarități, ci au avut și logică, ba chiar și niște tranziții excelente de la una la alta și câteva comparații care m-au făcut să râd sănătos.
De la biserica biserică până la cățele, de la țâțe până la tren, totul a curs natural, deloc forțat și, culmea, fără prea multe invective. Practic, glumele intrau lejer, fără să întâmpine prea multă rezistență, spre deosebire de sfinc…, dar nu, nu mă cobor până într-acolo.
3. Toma a avut cel mai mare noroc că pe una din tutele din sală o chema Georgiana și se căca pe ea de râs ori de câte ori el pomenea acest nume care este al prietenei sau soției sale, că nu i-am ținut socoteala prezențelor feminine din viața lui.
De râsul ei zgomotos râdea și sala, că poante ioc. M-a și căpiat cu o poveste alambicată, spusă în stil comic (în teorie), dar care nu a făcut altceva decât să mă enerveze pentru că nu avea vreun haz.
Este de apreciat debitul verbal imens care face o inundație din Bali să pară o simplă ploicică, dar în rest nu am găsit altceva de scos în evidență în scop pozitiv.
Deși scriu aceste rânduri la o oră după ce s-a terminat spectacolul, nu mai rețin nicio glumă de la el, pe când la cele ale lui Cristi și acum râd în barbă.
4. Ultimul, dar nu cel din urmă, a intrat pe scenă, cu numărul cel mai lung, Sorin Pârcălab care și-a bătut joc de banii mei în prima jumătate a partiturii lui.
Aș putea chiar să-l reclam la poliție și să-i deschid dosar penal pentru ucidere cu premeditare pentru că mi-a omorât o bună parte din neuroni.
Băi dobitoc ce ești, că altfel nu am cum să-ți spun, eu am plătit bilet pentru un număr de stand-up, nu să ascult manele de la Țâncă. De fapt, nu la plural, ci una singură repetată de am simțit că o iau razna.
Și a mâncat rahat vreo 15 minute pe seama unei dejecții auditive pentru retardați, disecând sensul profund al lăturilor verbale, încercând să pară inteligent și amuzant. Și doar cu părutul a rămas.
Noroc că partea a doua a numărului său s-a întors la scormonitul în găoază și am crezut că am nimerit, dintr-odată, în Biblioteca Academiei Române. Nu că erau glumele reușite și cerebrale, ci atât de infectă a fost bucata cu manelele încât orice altceva părea ambrozie artistică.
Nici aici nu au fost glume prea răsărite, că odată ce auzi una despre homosexuali, celelalte sunt aceeași Mărie cu altă p…ălărie.
Dar măcar a încercat să propovăduiască acceptarea celor din jur care sunt altfel când vine vorba de a te vorbi pe la spate. Și nu numai.
👍 sau 👎? Norocul spectacolului s-a numit Cristi Popescu, dacă-l dau pe el o parte, rămâne o cocină neinspirată care a gravitat în jurul unui subiect în care dumele au fost seci. Și când nu au umor, rămân doar răutăcioase și chiar homofobe.
Iar moțul din căcat a fost bucata interminabilă în care Pârcălab s-a schimonosit și scremut pe maneaua lui Țâncă de-i ieșise maro pe nas.
🏁 Dacă este să-i notez individual, atunci ar fi cam așa: John – 5, Cristi – 10, Toma – 5, Sorin – 2, astfel că media nu este una prea măgulitoare, un 5,5, prin rotunjire în sus se face de un 6.
Rămân la părerea că Popescu este mult peste ceilalți, cel puțin la acest spectacol, și el este cel care m-a făcut să nu am REGRETE prea mari că am dat bani să stau în frig și să aud manele.
(3 / 5)
