Străini în noapte

Străini în noapte🎭📜 STRĂINI ÎN NOAPTE – Spectacol de teatru (Medeea Marinescu, Florin Piersic)

 

🎬 Un domn mai în etate, dornic de-o aventură de-o noapte, agață într-un bar o domniță ce pare dispusă să-i satisfacă dorințele și îl urmează în apartamentul acestuia.

Acolo se declanșează o serie de discuții aprinse și suntem părtașii multor răsturnări de situație.

 

🍿 Cred că este cea mai în vogă piesă de teatru a momentului, prețul piperat al biletului venind ca un argument în acest sens.

Dar a meritat toți bănuții deoarece am asistat la un regal actoricesc de proporții titanice din partea ambilor interpreți.

Scenariul este unul stufos, se duce spre aproape 2 ore piesa, una care îmbină mai multe genuri, de la comedie la dramă, de la mister până la „mindfuck”.

În prima parte am râs pe îndelete la încercările lui de a o măsura pe ea la orizontală și am rămas intrigat de identitatea ei care își tot schimba povestea.

În a doua se schimbă placa deoarece își fac loc drama care duce la lacrimi, atât din partea actorilor, cât și a spectatorilor, cât și o dezvăluire ce m-a lăsat mască pentru că nu știam nimic despre piesă.

Poate concura cu succes la producțiile cu cel mai surprinzător final.

Partea amuzantă se învârte în jurul discuțiilor care gravitează în jurul unui subiect potent din acest punct de vedere, cel al sexului. Deși nu pot spune că-i vulgar dialogul, lui Piersic îi mai scapă din când în când câte un cuvânt murdar.

Străini în noapte

 

M-a frapat un aspect care azi nu mai este atât de bine tolerat în lumea asta modernă, progresistă. Piersic a fost mai mereu cu mâinile călare pe Medeea, o strângea de toate cele mai ceva ca pe cuponul de pensie.

Așadar, pot spune că într-o anume măsură piesa este și un pic senzuală, chiar languroasă.

 

👍 sau 👎 Nici nu mi-am dat seama că Piersic are 87 de ani. Știam că-i bătrân, dar nici să se apropie de o vârstă nonagenară. Poate și pentru că mintea mea voia să rămână cu el pe la 70 și ceva de ani, să nu admită că și eu îmbătrânesc.

Însă omu-i încă în putere la nivel interpretativ, poate că se mișcă mai dificil, dar talentul este acolo, proaspăt ca întotdeauna.

Ăștia sunt actori domne, să înveți atâtea replici și să îți și iasă fără duble, mi se pare ceva monumental.

Pe când actorii de filme abia dacă îngaimă 2 rânduri de dialog și apoi au nevoie să ia pauză.

Probabil că sunt și adăugiri spontane și replici improvizate, că parcă am simțit împiedicări în vorbe. Sau poate chiar așa este scenariul.

Cert este că la final am bătut din palme de mi-au ieșit bășici și am vărsat și o lacrimă de bucurie că am reușit să-l văd în direct pe Piersic înainte de a fi prea târziu.

 

🏁 Nu mai am alte buchete de flori scriitoricești să-i ofer acestei reprezentații de gală și nu-mi rămâne altceva de făcut decât să izbucnesc în 10 ropote de aplauze.

5 out of 5 stars (5 / 5)

About admin

Check Also

Cuplat la râs

Cuplat la râs

🎭 🎤 CUPLAT LA RÂS (One man show stand-up comedy) – Doru Octavian Dumitru   …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *