Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Locul 065 – The African Queen
Filmul are acțiunea plasată la începutul primei conflagrații mondiale în inima Africii unde Miss (legendara Katharine Hepburn), doar așa o voi numi, că ăsta este apelativul folosit de celălalt personaj principal, încearcă, alături de fratele ei, un pastor, să aducă religia în inimile băștinașilor.
După un început ca o simfonie cacofonică de imnuri bisericești și orăcăieli barbare, peste comunitate năvălește războiul ce îmbracă haina nazistă și nemții, în marea lor bunătate, incendiază satul, lăsând-o pe Miss de izbeliște.
Norocul ei, dacă se poate spune asta, se numește Mister Allnutt (altă legendă nemuritoare a marelui ecran, Humphrey Bogart), care o pescuiește cu a sa barcă The African Queen și îi promite că o duce departe de haos, la siguranță.
Numai că Miss are alte gânduri, vrea, nici mai mult, nici mai puțin, să dea o grea lovitură friților care au făcut prăpăd în micul ei univers și concepe un plan pe cât de îndrăzneț și grandios pentru doi oameni, pe atât de greu de dus la îndeplinire.
Dar cum Mister Allnutt bărbat este, încep să-i sclipească ochii și vrăjit de Miss este de acord până la urmă cu acest plan nebunesc.
Doar cu o barcă paradită și niscai ustensile la îndemână, cei doi pornesc navigarea pe cursul unui râu deloc lin cu scopul de a ajunge la un mare lac unde se află ținta lor.
Cea mai mare parte a filmului are loc în acea barcă și, implicit, avem plăcerea de a-i urmări doar pe cei doi mari actori interacționând într-un spațiu strâmt în timp ce sunt nevoiți să se lupte cu diversele obstacole pe care mama natură le scoate în calea lor.
Și dacă nu ar fi prezența celor doi monștri sacri într-ale actoriei, filmul The African Queen nu ar fi fost deloc cine știe ce.
Pornește oarecum tragic, dar pe parcurs devine un film romantic, parte comedie, parte aventură.
Comedie, pentru că Miss și Mister Allnutt, tipic filmelor de gen din acea vreme, și nu numai, nu prea se înghit unul pe celălalt și se cam ciondănesc după un tipar bine stabilit.
Aventură, pentru că acțiunea se petrece într-un mediu natural în care primejdia dă târcoale după fiecare cotitură.
Filmat parțial chiar pe continentul negru, The African Queen arată superb (am urmărit versiunea restaurată) atunci când cadrele sunt filmate în mijlocul naturii superbe, luxuriante, colcăitoare de viață, cu animale maiestuoase de tot felul. Dacă nu vă atrage povestea oarecum banală, atunci măcar aveți la ce clăti ochii.
Dar o parte din film este realizată în studiourile din Londra și asta se vede din plin, unele scene sunt de-a dreptul ilare, efectul green screen este oribil, se observă cu ochiul liber folosirea miniaturilor în locul bărcii și a marionetelor în locul actorilor, iar una din scene m-a făcut să râd incontrolabil, un anume efect, al țânțarilor, este complet ridicol. Vorbim totuși de anul 1951, așa că nu este cazul să insist pe acest aspect, dar trebuie să-l menționez pentru a nu fi luați prin surprindere de unele efecte cu adevărat îmbătrânite urât.
The African Queen este un film inofensiv, inocent, drăgălaș, se concentrează mai mult pe înfiriparea poveștii de dragoste dintre cele două personaje, ne arată că iubire există la orice vârstă, focul pasiunii putând izbucni și mai târziu, Katharine Hepburn având peste 40 de ani în film, iar Humphrey Bogart peste 50 de ani.
Filmul este cărat în spate de performanțele celor doi actori, nominalizată la Oscar, Katharine Hepburn este, ca de obicei, o prezență magnetică atrăgătoare de priviri, deși i se cunosc pe chip anii înaintați (nu mai este deloc cea din Bringing up baby din 1938), dar are o atitudine princiară ce emană o senzație de nobilitate, părând a fi prototipul perfect pentru o regină. Ce pot să mai spun despre cea mai mare actriță a tuturor timpurilor? Cuvintele sunt de prisos.
Humphrey Bogart, aflat la primul și singurul lui Oscar, îl joacă impecabil pe Mister Allnutt, flegmaticul și aparent durul care încearcă să păstreze aparențele unui suflet impenetrabil, dar care este mai moale la interior ca un ou nefiert bine.
Nu mi s-a părut cine știe ce de capul filmului, în afară de jocul actoricesc excelent și jumătate din cinematografia superbă, The African Queen nu prea are cu ce mă impresiona, mai ales că povestea nu este una ieșită din comun, este tipică acelei perioade.
Dialogurile sunt și ele normale, ba pot spune că-s repetitive, pentru că începuse să-mi albească părul din urechi de câte ori am auzit replicile:
– Mister Allnutt?
– Yes, Miss.
Coloana sonoră este și ea banală, ba chiar enervantă, pentru că are tendința de a dramatiza scene obișnuite, mă trezeam subit cu niște muzică simfonică într-un ritm tot mai alert de mă așteptam la vreun tsunami sau cine știe ce bombă nucleară, dar de fapt nu se întâmpla nimic.
N-am înțeles avalanșa de nominalizări pentru acest film, nu este nici profund, nici original, nici nu știu cum, este doar bine jucat și superb vizual în mediul lui natural, dar cam atât, nu pot să-l bombardez cu mai mult de un 7.
(3,5 / 5)
Trailer:
