Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Sunteți pregătiți pentru The brutalist, o epopee de film de peste 3 ore jumătate?
Dacă vezica face scandal, vă recomand s-o liniștiți, la jumătate există o pauză de 15 minute încorporată natural în film.
🎬 The brutalist – Premisă 📖
László Tóth (Adrien Brody – See how they run) este un arhitect ungur care se cărăbănește în USA în speranța unei vieți mai bune. El are noroc, să zicem, că ajunge la o rudă care-l și angajează.
Din păcate pentru soția lui, Erzsébet (Felicity Jones – Rogue One), ea rămâne pe loc pentru că nu-l poate însoți încâ pe László, situația ei fiind mai complicată.
Cum ungurul evreu are talent, nu trece mult timp și este remarcat de un bogătan cu aere de aristocrat, dar maniere de plebeu, Harrison (Guy Pearce – Memento), care-l antamează pentru o lucrare mamut.
Imigrantul nu stă prea mult pe gânduri, acceptă misiunea și se pune pe treabă, având în cap un proiect grandios cum n-a mai văzut USA, chit că îi sunt puse piedici de către tot felul de ciudoși care nu-l văd cu ochi buni.
💭 The brutalist – Comentariu 🍿
De ce durează filmul atât de mult?
Pentru că povestea este una complexă și acțiunea se desfășoară pe câțiva zeci de ani, dar și pentru că ritmul este monumental de lent.
Nu că s-ar mișca lucrurile în reluare, ci pentru că personajele vorbesc foarte rar, le ia o eternitate să rostească o replică, am rămas cu senzația că filmul rula la viteză 0,5x.
De rău nu este ceea ce am menționat, dar am scris-o ca o avertizare să știți la ce vă înhămați.
Personal, chiar dacă m-a iritat oleacă acest aspect, nu am simțit în corp, să nu zic direct în fundul afectat de 4 ore de stat în scaun, durata exagerată a producției, nu am anchilozat la terminarea peliculei pentru că pauza a fost binevenită.
Dacă vă zic că bugetul filmului a fost de 9,6 milioane de dolari, nici măcar 10, o să mă considerați nebun, că nu are cum, că am greșit o virgulă și bugetul este, de fapt, de 96 de milioane.
La cât de bine arată filmul tras pe 70 mm nu ai cum să crezi că a fost realizat cu atât de puțini bani, mai ales că actorii nu sunt mocofani adunați de la prașila câmpului.
Cinematografia este superbă și reușește să transforme banalul în grandoare prin felul în care plasată camera de filmat, prin unghiurile inspirat alese și prin imaginile panoramice care te fac să te simți mic.
La asta se adaugă și o muzică sumbră și avem tabloul complet al unei pelicule foarte serioase, o dramă adultă coaptă pe îndelete, dar nu lipsită de momente amuzante rezultate din livrarea unor replici neașteptate în contextul dat.
Povestea este una cu un subînțeles deloc subtil, portretizează greutățile prin care trece un om considerat străin de localnici (care se trag tot din străini) în încercarea lui de a-și trăi mult trâmbițatul vis american.
Cei care ajung să aibă de-a face cu el îi admiră competența în față, dar îi hulesc apartenența pe la spate pentru că este evreu.
Își dau seama că László posedă un intelect superior care poate concepe structuri unice, dar aroganța lor îi face să-l vadă ca pe un om inferior pentru că, ați ghicit, este evreu.
O fi fost stârpit nazismul în Germania, dar nu poate fi scos din mințile unora care se consideră adepții democrației și egalității de șanse, dar în realitate și-ar dori o sclavie la nivel mondial, nu că nu ar exista deja.
Într-adevăr, viteza de desfășurare a acțiunii este una de melc ce a luat o supradoză de somnifere, dar cumva mi-a menținut atenția la cote maxime, curios fiind să aflu prin ce peripeții va mai trece László sau cine îl mai sapă din invidie.
Partea întâi, cele 100 de minute înainte de relaș, este molcomă în ceea ce privește evenimentele turbulente, nu se produc cataclisme dramatice, ele sunt păstrate pentru jumătatea secundă, tot de 100 de minute, iată o simetrie care l-ar bucura pe Thanos.
După ce am revenit în scaunul din sala de cinema în care eram 4 oameni în total, filmul a zis că este cazul să accelereze ritmul și încep să apară tot mai multe situații care-l pun pe László în ipostaze neplăcute.
Relațiile lui cu cei apropriați sau cu colegii de muncă se deteriorează din varii motive, unele țin de firea lui volatilă care se aprinde repede, pe altele vă las să le descoperiți, cert este că nu există moment de plictiseală până la final.
Are și câteva surprize imprevizibile, ceea ce m-a bucurat nespus de mult, eram cătrănit că mă uitam la clădirea pe care s-o chinuia s-o ridice și mi se părea urâtă în draci, nu pricepeam de ce era el atât de entuziasmat.
Ei bine, când am aflat motivul pentru care a fost concepută, creierul parcă mi-a rămas fără oxigen, de zici că a fost gazat de explicațiile stupefiante care au dat un sens solid arhitecturii reci și lipsite de suflet.
Apropo de asta, să rămân cumva în această zonă, am avut parte de cel mai trist lucru manual la care am asistat vreodată, dar și o contopire forțată dintre două arhitecturi carnale identice.
Ce o tot ard cu eufemisme de două parale? Filmul nu este pudic, asta este tot ce trebuie să știți, nu că se duce înspre tripleta X, dar nici nu-i recomandat măicuțelor neprihănite.
Scenariul este foarte bine scris, pe lângă mesajele clare care nu sunt ascunse sub văluri narative complicate, există și o alegorie tristă cu privire la greutățile cu care se confruntă imigranții, și nu numai.
Personajul László are o traiectorie sinuoasă în evoluția lui, ajunge în USA ca un om liber, cu zâmbetul pe buze, gata să înceapă o viață nouă care să-i aducă prosperitate.
Află, însă, în scurt timp că libertatea este doar un concept iluzoriu, un lanț metaforic pentru a ține în frâu mentalitățile care gândesc altfel decât turma și care, implicit, pot reprezenta un pericol pentru stăpânii din umbră.
Pentru a vă da seama cât de mult se schimbă László în USA este suficient să urmăriți interacțiunea lui cu Gordon (Isaach De Bankolé – Black Panther) la început și la sfârșit de film.
Am asistat la descompunerea treptată a minții lui László care, cărămidă cu cărămidă, conștientizează că nu va fi vreodată liber cu adevărat, că a fugit de la ura pe față la una ascunsă sub zâmbete false.
Nu o să insist pe felul în care consideră de cuviință să răzbată prin această viață care nu este deloc așa cum și-o închipuia, este de datoria voastră să aflați, că de aia vă înhămați cu bună știință la aproape 4 ore de film (cu tot cu reclame).
Dialogul este brici, plin atât de replici intelectuale, de simți cum te pălesc peste ceafă Einstein și Nietzsche, dar și jucăușe pe alocuri, cât să nu te sufoce atmosfera tensionată pe care scenariul o construiește cu migală.
Din punctul meu de vedere nu mai încape îndoială, și-mi pare rău pentru Ralph Fiennes, dar Adrien Brody ar trebuie să trebăluiască prin vitrină să facă loc pentru o a doua statuetă Oscar pentru actorie pentru că mi-e greu să cred că o va rata.
Rolul pe care-l face este de senzație, joacă mai degrabă două personaje într-unul, atât de diferit este în cele două bucăți de film.
Se transformă sub ochii noștri, dintr-un naiv care încă mai credea în basmul câinilor cu covrigi în coadă, dar cum nu era în Buzău, ci în USA, ajunge un cinic căruia i se face lehamite de Tărâmul Făgăduinței.
Ironic sau nu, are parte de un destin asemănător cu cel al evreilor eliberați de Moise, rătăcind zeci de ani până să ajungă în locul pe care-l merită.
Omul a învățat maghiară și italiană sau, mai aproape de realitate, a memorat replicile în respectivele limbi și le-a rostit perfect, chit că în mici momente de-o clipită a fost ajutat de AI.
Dar dacă nu ar fi transpirat informația asta, nimeni nu s-ar fi prins. Oricum, chiar și știind acest aspect, tot nu îți dai seama unde intervine AI.
Actorii care fac cerc în jurul său nu-s nici ei de colea, parcă nu se ridică la nivelul stratosferic al interpretării lui Adrien Brody care îi eclipsează pe toți, dar oferă și ei niște performanțe memorabile.
Nu-i de mirare că Guy Pearce și Felicity Jones au primit nominalizări pentru roluri secundare.
🏆 The brutalist – Verdict 👍 sau 👎
Scenariul este atât de bine închegat încât a reușit, prin nu știu ce miracol scriitoricesc, să-mi amețească atât de rău creierul încât am experimentat la o scară individuală efectul Mandela.
Pe măsură ce filmul se apropia de deznodământ eram tot mai convins că am auzit de arhitectul ăsta ungur, că undeva în străfundurile subconștientului existau niște informații bine îngropate care abia acum erau accesate.
Am rămas perplex când am apelat la bătrânul Google care mi-a spus că bat câmpii, că László Tóth nu este o persoană reală, mă rog, reală a fost, dar a fost doar o coincidență de nume, cel din film este un personaj fictiv.
Doar două cârcoteli am pe seama lui The brutalist.
Prima se referă la durata pe care, deși nu am simțit-o în oase, este prea lungă, un pic tuns scenariul pe ici, pe colo, să fie luat oleacă la breton, și ritmul ar fi fost mai fluent.
A doua, mai gravă în opinia mea, este lipsa unui impact emoțional care să-mi dea lovitura de grație.
Trece László prin destule nefăcute, dar nu a existat acel KO care să-mi facă lacrimile să se prelingă în valuri pe obraji.
Inițial, la cald, am avut alt verdict în cap, dar acum, la rece și după ce am pus toată fundația, trebuie să-i transport 8 tone de marmură, că este utilă la casa omului când vrei să construiești ceva de să-i lași pe americani cu gura căscată.
Mi-au mai scăpat câteva aspecte care țin de religie, de politică, de economie, dar special le-am evitat în articol, nu de alta, dar trebuie să puneți mâna pe cazmaua cerebrală și să săpați adânc în simbolistica filmului.
(4 / 5)
L-am văzut acasă. Nu mulțumesc.
Film documentar.
Nu am înțeles de ce a furat in tramvai. Nu părea genul.
Aleea întunecată spre final am inteles-o: a fost punerea unui calus psihic de genul vezi-ti de locul tau.
Per total nu am putut să mă bucur de film. A fost construit pentru studenții de la arte pare-mi-se.
Sorry
Nu e documenetar, e atat de bine facut incat da impresia ca e documentar, dar personajul e fictiv.