Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The divine fury sau Saja este o corcitură de film ce provine din Coreea de Sud, o combinație de acțiune cu horror.
Dar nu zic corcitură în sens peiorativ. Stați pe recepție că mă voi și explica.
Yong Hoo este un tânăr luptător MMA care își spulberă adversarii fără nicio greutate, fiind neînvins după multe partide, deși fizicul nu este unul impresionant. Dar în ochi îi sclipește o furie incontrolabilă care face prăpăd în rândul nefericiților care intră în ring cu el.
Și are motive bine întemeiate să fie furios, așa cum aflăm de la început când The divine fury pornește cu două decenii mai devreme, când Yong Hoo era doar un puradel. Cum șade bine unui asemenea film, se întâmplă ceva chestii tragice, ăsta mic primește o tolbă cu sechele pe care o poartă peste tot până în prezent.
Doar că sentimentul de ură profundă care-i colcăie în suflet dă pe dinafară, mintea începe să i-o ia razna, aude voci care-l îndeamnă la fapte necurate, așa că din lipsă de altceva mai bun, apelează la un popă, adică la părintele Ahn. Dacă până acum tot ce am scris ne duce cu gândul la acțiune, de acum încolo intervine și partea horror, pentru că se bagă în seamă niște forțe oculte care au gânduri de cotropire a Pământului, ca orice demon satanic, că doar nu vine să planteze panseluțe.
Și când mă așteptam la un film obișnuit cu posedări, exorcizări și treburi din astea specifice sutanelor de la Vatican, iată că The divine fury aduce un suflu proaspăt în domeniul horror-urilor cu posedați.
Avem în titlu și divine, și fury, mai trebuie alte explicații?
Yong Hoo face echipă cu Ahn și cei doi se pun pe deportat demoni înapoi în cazanele din iad. Doar că Yong Hoo nu le are prea bine cu rugăciunile, apele sfințite, cruciulițele și alte accesorii ce sunt folosite în această îndeletnicire.
Nu nene, ce Ave Maria? Ia de aici un upercut. Ce rugăciuni în genunchi să îmbunăm demonul? Mai bine luăm genunchiul și îl plantăm în gâtul lui. Să batem la porțile bisericii să cerem ajutor? Păcate amărâte, lasă că merge să batem și în coastele posedatului. N-avem icoane pe pereți? Nu-i problemă, îi pictăm imediat cu sângele diabolicilor care au tupeul să se pună cu luptătorul de MMA.
Ați prins ideea, The divine fury se ia la trântă cu demonii la propriu, se lasă cu ceva lupte brutale, neoașe, din alea zdrobitoare de oase și smulgătoare de dinți, lucru care este total surprinzător într-un film în care accentul cade pe o mitologie religioasă în care demonii din iad vor să se cuibărească în sufletele nevinovaților.
The divine fury are un vizual aparte, care-l separă de restul filmelor de acest gen și asta mi-a plăcut mult la el. Nu se grăbește nicăieri, merge bătrânește cu caracterizarea așa cum se cuvine a personajelor, înțelegi motivele protagonistului de a se comporta așa cum o face în film, ba chiar îi dai dreptate, deși poate nu ar trebui.
Eh, mai este o componentă fantastică (cuvântul poate fi interpretat în mai multe feluri, pe oricare l-ați alege, la ăla mă refer), dar stau cuminte în banca mea.
Filmul are de toate și m-a captivat pe parcursul celor 2 ore.
Este de o intensitate, pe alocuri, la un nivel foarte ridicat, pot spune că este și original, eu n-am mai văzut o premisă dusă în acea direcție, are multă emoție și dramă, că doar este film sud-coreean, nu lipsește acțiunea bine coregrafiată care duce la niște lupte palpitante, mai ales pe final și este violent, nu scabros, dar suficient de contondent, iar calitatea efectelor vizuale țin pasul cu celelalte elemente, adică se situează undeva destul de sus.
Aș fi vrut parcă mai multă cafteală, dar sunt mulțumit cu ce am primit.
Pe la antagonist apar niscai probleme de dezvoltare a personajului, dar nici nu știu ce s-ar fi putut face mai mult, era dracul gol, și asta ar cam fi de ajuns.
Sunt disecate și multe teme religioase, sunt dezbătute subiecte controversate care ar stârni ceva expulzări de cuvinte precum: blasfemie, păgâni, arză-v-ar focul, etc., dar nu insistă prea mult pe ele pentru a pierde interesul spectatorilor.
The divine fury a fost pentru mine o surpriză foarte plăcută, am citit titlul și m-am dus cu gândul la The divine move și așteptam un film de acțiune clasic, dar ceea ce am primit a fost cu mult mai bun, o combinație de The exorcist cu un film de arte marțiale, gen Yip Man, așa că din partea mea jos pălăria și după spovedanie mă duc să bag 9 de Tatăl Nostru.
(4,5 / 5)
