Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Omul secundelor s-a întors în The equalizer 3 să ne arate că se poate face treabă și foarte rapid, nu trebuie să prestezi minute întregi.
Scurt și eficient, asta este deviza lui.
🎬 The equalizer 3 – Premisă
Robert McCall (Denzel Washington – The bone collector) s-a evaporat de prin draga lui United States of America și acum s-a găsit să împartă dreptate tocmai în Sicilia.
De ce acolo? Pentru că mafie, pentru că droguri, pentru că peisaje frumoase.
Însă o bucată de metal intră în coliziune cu spatele său și este nevoit să zacă la pat într-o comună pitorească pentru a-și reface puterile.
N-are el parte de prea multă liniște pentru că pe acolo umblă niște puiuți de cioflingari cu aere de mafioți care provoacă haos și terorizează populația care tremură în izmene la auzul unui motor de motocicletă.
Ehe, de-ar ști neicușorii ăștia ce îi așteaptă din momentul în care botezatul Roberto se decide că-i cazul să intervină s-ar băga instantaneu în peștera maternală din care au ieșit.
💭 The equalizer 3 – Comentariu 🍿
Nu sunt un mare fan al acestei francize, mai ales al doilea mi s-a părut pardaf, însă trebuia să închid trilogia urmărind și partea a treia.
Una care începe bine de tot, amintindu-mi de ce este Robert în stare când intră în modul turbo și mintea lui concepe instantaneu planuri complexe pline de violență grotescă pentru a elibera perimetrul de oameni certați cu legea.
Și dacă mi-a plăcut ceva la această serie, atunci a fost brutalitatea extremă aplicată întru împărțirea dreptății, iar personajul principal nu ezita deloc în misiunea sa.
Nu pune întrebări multe, te măsoară instantaneu din ochi și judecata lui nu dă greș, de cele mai multe ori se lasă cu abator uman și hectolitri de sânge spălând străzile pietruite.
Din păcate, fix ceea ce așteptam de la film a lipsit mare parte din timp, actul al doilea este o prelungită pledoarie pentru viața simplă, de la țară, una idilică, dar care m-a plictisit enorm.
Urcă scările, coboară scările, bea ceaiul, așază lingura, urcă scările, coboară scările, bea ceaiul, așază lingura, etc.
Uite așa trece vreo oră din film fără ca Robert să aibă parte de acțiune, în afară de un început de idilă platonică.
Ce să mai, acea bucată lentă și inutilă, destinată dezvoltării personajelor, mi-a dat ochiometrul peste cap.
N-a construit nimic, că deja știam ce-i poate pielea lui Bobiță bătrânelul.
Ăia răi sunt generici, niște macaronari fătălăi care făceau pe grozavii contra unor gospodine, niște papițoi care își umflau mușchii și se dădeau smardoi în fața bătrânilor și familiilor care n-au treabă cu activitățile lor.
Măcar antagonistul principal este unul într-adevăr dezagreabil, are nevoie de doar 5 secunde să devină persona non grata în film.
Cu niște acțiuni reprobabile, lipsite de scrupule și de remușcări, ne face să-l urâm ca pe tac-su lui Hitler că n-a purtat prezervativ în noaptea conceperii mustăciosului pasionat de genocid.
Când ne sunt livrate acțiuni sangvine, filmul impresionează prin metodele diverse de mătrășire folosite de Robert care nu se abține de la nimic pentru a-și secera adversarii.
Aici nu am ce cuvinte nașparlii să spun despre The equalizer 3 pentru că este satisfăcător.
Infernul lui Dante devine un paradis all-inclusive comparativ cu ce le face Robert celor ce au neinspirata idee să îl sâcâie.
Însă, mă repet, prea puțin, ca o degustare care-ți deschide apetitul, dar apoi nu mai vine și felul principal.
Un alt element ce a ciopârțit din plăcerea de a urmări acest film a fost invincibilitatea personajului principal care este la fel ca denumirea conjugării care pare că face mișto de limba română.
Adică este „mai mult ca perfect‟.
Nu am simțit niciun moment că Robert s-ar afla în vreun pericol, ceea ce dăunează unei asemenea concluzii a trilogiei.
Aș fi preferat să încerce să mă păcălească, măcar să-mi dea senzația că Robert ar putea fi pus în dificultate, să-mi fie frică pentru viața lui, că de aia este final de drum.
Denzel a ajuns și el la o vârstă, este mai credibil ca un moșneag în baston decât ca un măcelar de oameni, și se simte aici, de asta cred că au și fost secvențele de acțiune atât de scurte și atât de puține.
La 68 de ani (la momentul filmării) nu se mai mișcă așa cum trebuie și am putut să-mi dau seama de asta, până și Liam Neeson se lăsase de asemenea roluri cu mișcare multă înainte de a atinge această etate.
Ah, muzica m-a enervat foarte mult, prea gălăgioasă și zgomotoasă, am găsit-o nepotrivită în contextul producției, mai ales dacă iau în calcul locul în care se desfășoară acțiunea.
Știu că nu este frumos să închei într-o notă negativă, așa că voi pomeni imaginile cu peisaje liniștite, frumoase și îmbietoare la meditație care au plăcut ochiului și care îți trezesc apetitul pentru o vacanță acolo.
🏆 The equalizer 3 – Verdict 👍 sau 👎
Dacă ar fost o concluzie de doar 45 de minute, atunci acest film ar fi primit de la mine o notă mult mai mare.
Dar are destulă umplutură care, din punctul meu de vedere, nu contribuie la ceva anume, nici la construcția de personaje, nici la dezvoltarea poveștii, nici la amplificarea conflictului.
Sunt scene doar de dragul de a ne clăti ochii cu țărmul Italiei și atât, mai lipsea un narator pe fundal și zici că urmăream un documentar mediteraneean.
Aș fi dorit ceva mai multă sare și câțiva stropi de piper care să mă facă să-mi fie teamă pentru Robert.
De se adună toate mafiile să îl elimine, pentru el este o joacă de copil.
De vine Thanos cu toată armata lui, îl rezolvă Robert cât ai zice „pesce‟.
S-ar chinui un pic cu alianța dintre Avengers și Justice League, dar i-ar da gata în vreo 10 minute, nu mai mult, că pentru el timpu-i prețios și nu trebuie irosit.
Îl plasez cam la același nivel calitativ cu primul The equalizer și poate am devenit și eu mai bătrân, că nu pot să urc mai mult de 6 trepte înainte să mă apuce gâfâitul.
(3 / 5)
