The inseparables este o animație ce reprezintă un efort comun la care au participat trei țări: Spania, Franța și Belgia.
Este unul din acele filme pe care le văd la dorința puștanului de 9 ani, nu că aș avea mare tragere de inimă.
🎬 The inseparables – Premisă 🕮
Acțiunea are loc în New York, mai exact în Central Park. Ciudată regiune pentru plasarea animației având în vedere că nu-i de la Hollywood.
În prim-plan este o trupă de teatru formată din păpuși care nu au nevoie de sfori pentru a-și interpreta rolurile, deoarece sunt unele animate, deși oamenii nu știu asta.
Don este amărâtul trupei, cel condamnat să joace doar partituri de bufon, deși crede că este destinat altor scopuri, unele nobile.
Înzestrat cu o imaginație debordantă, acesta decide să-și ia soarta în propriile mâini și pleacă de capul lui prin pădurea din Central Park unde întâlnește alt personaj prigonit, jucăria vorbitoare DJ Doggy Dog.
Cei doi vor trece printr-o serie de peripeții fantastice.
💭 The inseparables – Comentariu 🍿
Animația este una care nu va atrage prea mult atenția publicului învățat cu producții grandioase de la Disney/Pixar/Dreamworks.
Și este păcat pentru că este destul de drăguță, mai ales că este o reinterpretare a poveștii lui Don Quijote, dar plasată în contemporaneitate.
Hai să dau la o parte ce este mai puțin reușit la The inseparables, ceva ce era de anticipat, stilul vizual al animației.
Fiind o peliculă care nu beneficiază de extravaganța financiară a marilor studiouri, filmul nu arată extraordinar din punct de vedere tehnic, ci se prezintă ca o producție de bază, fără reușite de excepție din punct de vedere tehnic.
Fluența mișcărilor nu este cea mai inspirată și nici atenția la detali, dar aceste aspecte nu au vreo mare importanță în ansamblu.
Elementul de bază este imaginația fabuloasă de care dă dovadă Don care transformă cele mai banale lucruri din existența noastră ternă în povești colosale pline de pericole și monștri uriași.
Și asta a reprezentat cârligul care a captivat audiența, nu doar pe cei mici, că și eu am fost de multe ori fascinat de modul în care ceva cotidian este transformat într-o fantezie ludică.
Ceea ce toți cei din jur vedeau ca pe-o scenă obișnuită, Don o modifica într-o aventură fantasmagorică, fiecare dintre aceste iterații imaginative fiind demne de un film de sine stătător.
Ba o moară de vânt devenea un dragon fioros, ba apele canalului se preschimbau în oceane turbulente, ba o potaie plăpândă se metamorfoza într-o bestie însetată de sânge.
Nu prea există momente statice în această animație.
Mă rog, în afară de startul destul de poticnit care a pus bazele poveștii și a creionat personajele.
Atunci au fost câteva scene care au plictisit audiența școlară.
Dar odată pornit tăvălugul pățaniilor fictive pentru noi, reale pentru erou, nu se mai auzea vreun scâncet de copil în sală, toți erau atenți și fermecați de ceea ce se petrecea pe ecran.
Și nu-i lucru ușor să amuțești o droaie de copii. Ce-i drept, nici nu erau prea mulți la proiecția matinală la care am fost, tocmai pentru că nu-i un titlu atât de cunoscut.
Ce m-a surprins este faptul că nu prea se cântă, mă așteptam să curgă melodiile în permanență, dar în afară de câteva rime aruncate de cățelușul interpret, există o singură piesă care vine chiar la final.
Nu știu dacă mi s-a părut, dar am avut senzația că seamănă suspect de mult cu una dintre melodiile din repertoriul celor de la The Jackson 5.
🏆 The inseparables – Verdict 👍 sau 👎
Este vreo capodoperă în genul animat? Nu, nici pe departe, fiind lipsit de profunzimea specifică unor producții Pixar cum ar fi Soul.
Nu are deloc miezul narativ care să transmită niscai mesaje îndreptate spre adulți, în timp ce pentru cei mici să fie prea complicate pentru a le descifra sau sesiza.
Dar nu asta a fost intenția lui The inseparables. A vrut să ofere 80 de minute de relaș părinților și tot atâtea minute de distracție pentru copii, fără să aibă pretenții de preamărire cinematografică.
Dacă este să evidențiez ceva mai filozofic, atunci poate că ne transmite ideea că trebuie să trăim clipa și să nu mai fim atât de morocănoși.
Noi, adulții, ar fi cazul să mai uităm de problemele cotidiene și să scoatem din hibernare sufletul de copil, inocența care ne-a dispărut odată ce ne-am maturizat.
Viața merită trăită din plin și ți-o poți face mai palpitantă dacă participi cu un strop de imaginație în această aventură care nu va dura mult și își va termina ultimul capitol mult prea repede.
De asemenea, ne mai spune, clar și răspicat, că nu este necesar să rămânem închiși în cutia plină de stereotipuri în care ne aruncă societatea. Dacă-ți pui mintea la contribuție, poți deveni ceea ce visezi.
Gata, am terminat periplul prin acest univers jucăuș și închid articolul că trebuie să compun 7 strofe melodioase în rime zglobii.