Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Soul este al doilea film Pixar al anului 2020, după Onward, și a venit direct pe Disney+ în ziua de Crăciun.
Joe (Jamie Foxx – Project Power, Baby driver) este un muzician ratat, ăsta este adevărul, de la visul său de preamărire, acela de a deveni o figură legendară în jazz, ajunge să fie un suplinitor la o oră de muzică căreia elevii nu prea îi dau importanță.
Anii trec, succesul nu vine, singurătatea se instaurează cu surle și trâmbițe în patul său, dezamăgirea totală nu este nici ea departe, spre disperarea mamei a cărei etate devine tot mai substanțială.
Se pare însă că norocul îi surâde lui Joe pentru că primește un angajament subit, este antamat să performeze la pian în cadrul unui cvartet celebru de jazz.
Cum însă filmele Pixar, cele serioase, nu-s niciodată atât de simple, norocul lui Joe este rapid anihilat de un ghinion crunt venit sub forma unei morți la fel de subite pentru contractul de a cânta într-un club renumit.
Aparent în 2020 Pixar a avut ceva de împărțit cu moartea, pentru că și Onward atacă o temă asemănătoare.
Joe, ajuns în lumea de dincolo, nu vrea deloc să se dea mort și pornește într-o aventură ezoterică printr-un tărâm necunoscut pentru a reveni pe Pământ.
Cred că nu mă poate contrazice nimeni când zic că Soul este unul dintre cele mai serioase și mai profunde animații marca Pixar, filmul de față fiind adresat exclusiv adulților. Nu știu cât de multe vor pricepe cei mici din acest film pentru că subiectul abordat este unul dificil chiar și pentru persoane mature, darămite pentru mințile necoapte.
Soul este regizat de Pete Docter, cel care a mai făcut Up și Inside Out, și asta este suficient pentru a vă face o idee de direcția în care merge acest film.
Primul lucru care frapează la Soul este animația minimalistă, simplă ca realizare tehnică, ba chiar abstractă aș putea spune, dar incredibil de complexă ca semnificație. Cel puțin când vine vorba de scenele din Lumea de Dincolo.
Culorile sunt când prea desaturate, când prea țipătoare, liniile în care sunt creionate personajele sunt simple figuri geometrice fără vreun interes spre realism, iar obiectele sunt desenate într-o singură culoare, nu avem elemente singulare multicolore.
Alegerea acestui stil de animație pentru o parte din Soul este în concordanță cu sentimentele pe care le generează. Știu că arată foarte ciudat, chiar ca un demo nefinalizat, dar odată ce înțelegi decizia din spatele acestei animații, vei percepe la alt nivel astral filmul.
În schimb, părțile în care acțiunea are loc în lumea reală sunt mirifice, nici nu mai are rost să iau vopseaua de pe tastatură lăudând animația fotorealistă a naturii din producțiile Pixar, dacă pui în oglindă o imagine din Soul cu una din natura reală cu greu poți face deosebire între ele.
Hai că n-am spus care-i miezul din Soul. Practic, o animație încearcă să găsească răspunsul eternei întrebări: Care-i scopul nostru pe pământ?
Da, ia-o pe asta de la un desen animat. Și doar Pixar avea tupeul să se ia la trântă cu un asemenea subiect filozofic, greu de tot și pentru adulți, am o puternică impresie că puradeii nu vor percuta la el, nefiind nici foarte colorat, să le distragă atenția, nici prea amuzant, să râdă în neștire la el.
Dar pentru un adult Soul este un deliciu de urmărit pentru că te lovește cu barosul drept în inimă și cu siguranță fiecare dintre noi își va putea transpune sufletul în trupul lui Joe, pentru că mai toți suntem în aceeași situație, cu o viață banală, în care credem că facem ce ne place, dar doar robotim zi de zi pentru a obține minimul necesar supraviețuirii și dacă am muri mâine nu vom lăsa nimic memorabil în urma noastră.
Povestea este senzațională, presărată cu mici subtilități pe care dacă le observi ți se vor băga pe sub piele și te vor cutremura, la propriu, pentru că te vor face să te întrebi: Ce mama naibii fac cu viața mea?
Nu este atât de emoționant ca Up, dar oricum acel film este greu de egalat, cel puțin la Hollywood, ca lacrimogenie, dar are câteva scene nu neapărat tragice, dar zdrobitoare pentru suflet.
Fiind un film al cărui laitmotiv este muzica, în special jazz-ul, mai este cazul să scriu că soundtrack-ul este bombă?
Soul nu este un film pentru oricine, asta este clar, este mai mult o dramă existențială, un lucru ciudat pentru o animație, dar așa cum Inside out s-a ocupat de emoții, așa și Soul te scormonește în suflet și îți scurmă creierul scoțând la iveală gânduri adânc îngropate de rutina cotidiană care-ți șterge personalitatea și te transformă într-o ființă mecanizată care face zi de zi același lucru fără să știe de ce, doar pentru că așa este programat de societate.
Îmi ridic pălăria în fața lui Soul, a reușit să mă impresioneze încât mă duc să-i lustruiesc 9 clape de pian și să mă ascund într-un colț să meditez cu privire la sensul existenței umane pe Terra.
(4,5 / 5)
