Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The thing, cel de-o seamă cu mine, nu re-remake-ul din 2011, este un film horror regizat de maestrul John Carpenter și a fost lansat în 1982, fiind și el un remake, deci nu ceva original.
Filmul ne îngheață fundurile instantaneu ducându-ne în Antarctica unde acțiunea nu întârzie nici măcar o secundă, pentru că deja dăm peste o vânătoare în toată regulă dusă din elicopter.
Partida eșuată de vânătoare se termină cu aterizarea elicopterului lângă o stație de cercetare unde se regăsesc protagoniștii noștri.
Aici dăm peste MacReady (Kurt Russell), mereu pregătit să îi calul de frâie atunci când nimeni nu se încumetă.
Nu prea știu americanii la început cum stă treaba cu elicopterul venit fără invitație la ei în ogradă și nici nu se înțeleg bine cu colegii lor norvegieni, unu la mână, avem bariera lingvistică la mijloc, doi la mână, musafirii sucumbă destul de repede sub văzul gazdelor care abia așteptau să mai schimbe o vorbă cu fețe noi.
Dar ce înseamnă tot acest mister? Ei bine, este vorba despre The thing, o vietate biologică extraterestră fără o formă anume, care se bagă-n orice ființă ce respiră, asimilându-i celulele și, într-un final, acaparând-o în totalitate.
Astfel, drăcovenia greu de depistat se transformă într-un musafir neinvitat, neașteptat și neprietenos care va semăna groază-n personaje, va cauza haos în rândul stației de cercetare și va pogorî moartea în cele mai crunte moduri.
The thing este unul dintre cele mai bune filme horror realizate vreodată. Și, probabil, cel mai reușit din categoria „body horror”.
John Carpenter a realizat o capodoperă, da, nu mă feresc de cuvinte, o capodoperă a genului horror SF pentru că filmul, chiar și la aproape 40 de ani vechime, are o calitate excepțională.
Efectele speciale practice sunt fenomenale, nu au îmbătrânit, arată groaznic de terifiant, mai rar mi-a fost dat să văd ceva atât de macabru, de scârbos, de oripilant, dar și captivant și distractiv în același timp, așa cum sunt scenele în care The thing își face (de) cap prin rândul creaturilor de tot felul, de la canini la umani.
Singurul moment care mi-a scos un zâmbet ironic a fost o scenă în care se vedea clar că un om aflat într-un pericol de moarte era, de fapt, o simplă marionetă. Dar în rest, personal, nu am ce reproșa filmului. Acesta este farmecul efectelor practice, dacă-s bine realizate, vor arăta bine și peste 100 de ani pentru că mimează naturalul.
Regizorul reușește să provoace crunte sperieturi prin imprevizibilitatea monstrului pentru că tu, ca spectator, la fel ca personajele, habar nu ai de unde poate răsări ca prin minune tocmai pentru că nu poate fi identificat ușor, fiind perfect integrat în peisaj.
Și filmul are niște sperieturi de nota 10, fără clișeele clasice, fără muzică sumbră prevestitoare și fără zgomote bombastice care să încerce să amplifice senzația de teroare. Nu, John Carpenter și editorii au știut că simpla apariție a lucrului necurat picat din cer este suficientă pentru a împlânta pumnalul groazei în inima spectatorului.
Pe lângă elementele vizuale șocante și scabroase, dar nu gratuite, doar de dragul de a împroșca ecranul cu intestine, The thing mai are o componentă care crește tensiunea și țâșnește prin tavan, anume paranoia umană care se cuibărește în mintea personajelor.
Nimeni nu mai are încredere în nimeni, fiecare îi bănuiește pe ceilalți că ar fi monstrul, toți dorm iepurește de frică să nu devină păpică regurgitată. Și cât de bine sunt ticluite momentele în care oamenii se bănuiesc unul pe altul, aruncându-te și pe tine, spectator, într-o confuzie amețitoare pentru că nici tu, la rândul tău, habar nu ai cine mai este om și cine o simplă carcasă care ascunde surprize neplăcute.
Toate aceste elemente contribuie la o poveste pe cât de bine închegată și redată de camera de filmat, pe atât de tensionată și tocitoare de nervi la foc automat.
Regia este măiastră, camera insistă pe anumite momente cheie atât cât trebuie, nu ne oferă nici prea mult, să ne obișnuim cu grozăviile ce se petrec pe ecran, dar nici prea puțin, să nu pricepem nimic din ce am văzut.
Și pe lângă horror, The thing are și acțiune explozivă care se lasă cu ridicarea temperaturii în Antarctica, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Deja băteam la porțile raiului cinefil aproape de final, dar apoi a venit și concluzia care m-a propulsat direct în Nirvana sau, să ofer respect primelor personaje care mușcă zăpada, în Valhalla.
Mai mult de atât nu vreau de la un film de groază, are tot ceea ce îmi poftește inimioara: un monstru cu adevărat înspăimântător, scene de coșmar de-o grozăvie dusă la extrem, scârboșenie cât trebuie, explozii pe cinste, personaje carismatice și care iau deciziile cele mai bune și logice în condițiile date, oamenii nu-s niște cretini pe care abia aștepți să-i vezi murind, iar totul este asamblat într-o producție aproape fără cusur care nu degeaba și-a câștigat locul în rândul celor mai bune filme.
Actorii își fac treaba bine, Kurt Russell (Once upon a time… in Hollywood, The hateful eight, Guardians of the galaxy vol. 2, Deepwater Horizon), este lipicios în orice rol joacă, dar l-am remarcat și pe un tânăr Keith David (Platoon, Volcano, Armageddon, The nice guys, Night school, 21 bridges), aflat la debut, a cărui voce este inconfundabilă.
Ghinionul lui The thing de a nu primi dragoste din partea Academiei este că a fost lansat în 1982, unul dintre cei mai fructuoși ani ai cinematografiei care ne-a dat filme precum Blade runner, E.T., Tootsie, Sophie`s choice (toate filme de top AFI), dar și Ghandi, Poltergeist, Wrath of Khan, Conan, Rocky III, Tron, Rambo, 48 hours sau Pink Floyd: The wall.
Dar măcar o nominalizare la Oscar pentru efecte speciale ar fi meritat, părerea mea fiind că este mai bun la acest departament decât cele 3 filme nominalizate, E.T., Tootsie și Poltergeist.
N-am ce face și dau iama într-un cabinet medical pentru a sustrage 10 eșantioane de sânge să le pregătesc pentru The thing.
(5 / 5)
