Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Locul 038 – The treasure of the Sierra Madre
Rămân în sfera filmelor alb-negru după Dr. Strangelove și schimb oarecum registrul cu The treasure of the Sierra Madre, un film de aventură care are ca subiect febra aurului, subiect la modă în acea perioadă romantică a filmului.
Nemuritorul Humphrey Bogart este Dobbs, un coate-goale, mațe fripte, foame-n glandă și buzunare aerisite care-și croiește drum prin viața tristă cu celebrul slogan: Dă și tu un dolar să beau și eu un pahar.
După ce că este amărât din cale afară, mai este și fraierit de unul și altul să presteze muncă în folosul comunității, așa că toate ghinioanele se țin scai de el, vorba aia, la omul sărac nici virusul nu trage.
Însă ochii încep să-i sclipească în momentul în care, la un pahar de trăncăneală bahică, prinde din zbor zvonuri despre neprețuitul aur care ar zace pe toate drumurile prin Mexic.
Așa că împreună cu un alt fârtat într-ale ghiorăitului de mațe, Curtin (Tim Holt) se aciuează pe lângă mai vârstnicul Howard (Walter Huston), mare aventurier ce a cutreierat lumea în lung și în lat după aur și care este la fel de bogat precum ăștia doi care nu ar fi în stare să facă diferența dintre pirită și aur, darămite să-l mai și găsească.
Eh, și The treasure of the Sierra Madre urmărește pas cu pas încercările acestora de a depista aurul salvator de zgomote stomacale nedorite, călătoria lor nefiind deloc una lină, ci plină de peripeții diverse și nebănuite, de la natura potrivnică până la bandiți doritori de răfuieli subite.
Deși este alb-negru, The treasure of the Sierra Madre este un film ce vizual arată excelent, peisajele, chiar lipsite de culoare, te îmbie să devii artist și să ți le imaginezi în ce tușe coloristice vrei tu și parcă ochii pictează singuri secvențele pe care le urmărești.
Acum, în minte, când redau scene din film, le văd color, nu alb-negru. De aici reiese priceperea directorului de imagine care a captat cu mână de expert niște peisaje bucolice și sălbatice, de la câmpii întinse la munți falnici, astfel încât nu ai cum să fii nemulțumit de desfătarea vizuală pe care o oferă filmul.
Povestea în sine are câteva etape interesante, pornește ca un film lejer de aventură, ușurel, glumeț, în ciuda greutăților prin care trec personajele din cauza sărăciei, atmosfera nu este apăsătoare, ba din contră, însă pe măsură ce aurul se face tot mai grămadă, se schimbă lucrurile, se adună norii de furtună și The treasure of the Sierra Madre devine un film serios.
Filmul, dincolo de aspectul aventurier, are și o parte întunecată, prezentând efectele nefaste pe care foamea de avere le are asupra psihicului uman, cum te poate transforma dintr-o ființă rațională și jovială într-un monstru cu chip uman schimonosit de lăcomie.
Deși ulterior tema asta a devenit universală în lumea cinematografiei, modul în care sunt surprinse în acest film efectele degenerative ale neîncrederii și dorinței de avuție, sincer, te sperie.
Sintagma „Banii nu aduc fericirea” nu a fost nicicând mai adevărată ca în acest film, mai ales că The treasure of the Sierra Madre nu se rezumă doar la prezentarea transformării celor trei personaje principale, are multă simbolistică în el ce reflectă polaritatea dintre oamenii simpli, așa-zișii necivilizați, dar neîntinați de microbul averii, și cei moderni, progresiști și mai civilizați la exterior, dar care sunt măcinați în interior de dorința de nestăvilit de a avea tot mai mult superficial, care nu contează într-un final nici cât negru sub unghii.
Ce mai tura-vura, The treasure of the Sierra Madre este un film excelent, un fel de Raiders of the lost ark dar cu mai multă profunzime și îl prezintă pe Humphrey Bogart într-un rol atipic, nu mai este suavul romantic la picioarele căruia picau domnițele, ci se aruncă într-un rol zgrunțuros care-i testează la maximum calitățile actoricești, pavându-i drumul spre singurul lui Oscar ce a venit 4 ani mai târziu cu The African Queen.
Însă toți cei trei protagoniști realizează roluri excelente, ba chiar Walter Huston a luat Oscarul pentru actorie, filmul culegând laurii și pentru cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu (ambele John Huston, fiul lui Walter), fiind singurul duo tată-fiu câștigător de Oscar pentru același film. De altfel, sunt singurele lor statuete câștigate. Și pe bună dreptate.
Deși mi-a plăcut enorm, nu știu ce mă reține din a-i da un 10, probabil din cauza unor erori cam grosolane de continuitate și a unor personaje care apar acolo unde ar fi fost imposibil să o facă în contextul filmului.
Astfel, mă rezum la un 9.
(4,5 / 5)
Trailer:
