Continuă aventurile legendarului spion James Bond care trebuie să intre la apă în Thunderball.
Încă din preambul voi menționa că piesa titulară este interpretată de către marele Tom Jones, așadar, nu poate fi decât superbă.
🎬 Thunderball – Premisă 📖
După o busculadă franceză în urma căreia Bond (Sean Connery – The rock) se luptă cu un văduv negru, agentul 007 este expediat într-o misiune foarte importantă, ca toate de altfel.
Organizația criminală Spectre a pus la cale un plan malefic și îndrăzneț, dorind să fure vreo două bombe atomice pentru a le folosi drept instrument de șantaj.
Timpul se dovedește a fi scurt, așa că MI6 și CIA o pun de-o colaborare ad-hoc pentru a descoperi locul unde sunt dosite acele arme de distrugere în masă.
Bond este trimis în Canada, însă omului nu îi place să dea la zăpadă, el vrea în Nassau, nu că este topit după plajă, dar pe acolo se află niște domnițe care îi fac cu ochiul.
Și cum să rateze o asemenea șansă șarmantul nostru fante?
💭 Thunderball – Comentariu 🍿
Deja se instaurează redundanța în această franciză după doar 4 filme pentru că și aici povestea este una care se înscrie pe aceiași traiectorie ca predecesoarele ei.
Bond are ce are cu trimisul la cer, pe unii cu mâinile pe piept la cele cerești, pe altele în extaz în al nouălea cer.
Continuă să facă pe durul fermecător și mi le țucă pe doamne din senin, fără să le curteze sau să ceară aprobare legalizată la notar.
Din acest punct de vedere, este clar că pelicula este una extrem de îmbătrânită, un asemenea comportament era de condamnat chiar și atunci, darămite acum.
În schimb, ce se menține proaspătă este acțiunea, în special actul trei care este unul de senzație.
Când James Cameron abia descoperea ce sunt dispozitivele flotante de la pieptul femeilor, Thunderball punea pe ecran niște secvențe acvatice de toată frumusețea.
O mare parte din film are loc sub apă, și nu pe platouri în bazine uriașe, ci la fața locului în Bahamas.
Asta a dus la prezența unor imagini spectaculoase, viu colorate, fauna marină fiind diversă și nici nu a stricat că pe asemenea călduri vestimentația era una mai mult lipsă.
Pe lângă aceste elemente clătitoare de ochi, filmul se prezintă la datorie și cu o îndelungată scenă de luptă sub apă cu mulți participanți, și trebuie să recunosc că am rămas uimit de cât de bine a fost realizată.
Dacă același scandal ar fi fost produs azi, cadru cu cadru, folosindu-se tehnologia curentă, nu ți-ai da seama că este vorba despre ceva gândit acum aproape 60 de ani.
Submersibile rapide, harpoane ascuțite, rechini adevărați, gloanțe fără număr, ba chiar și explozii satisfăcătoare, filmul are de toate, a fost depus un efort uriaș logistic și coregrafic.
Mă rog, în unele momente acțiunea este accelerată, fiind mărită viteza de redare a secvențelor, iar în altele ecranul verde este vizibil, ceea ce duce filmul spre parodie, deoarece arată ridicol.
Dacă s-a dorit imprimarea unei intensități suplimentare, se pare că au dat mare chix pentru că era ilaritate, nu intensitate.
Cum am pomenit organizația Spectre, automat se deduce că inamicul lui James Bond este celebrul Blofeld, mângâietorul de mâțe, pasionatul de pisici, frecătorul de feline, spuneți-i cum vreți.
Nu vine cu o amenințare originală că atunci când nu ai inspirație recurgi la nucleare, dar nici nu joacă un rol important, Bond având multe bătăi de cap cu Largo (Adolfo Celi), antagonistul real al filmului.
Să închei cu o informație interesantă, se pare că Tom Jones aproape a leșinat la înregistrarea piesei atunci când a atins cu mult patos ultima notă.
🏆 Thunderball – Verdict 👍 sau 👎
Filmul este decent, în afară de secvența impresionantă care ne duce sub apă și care merită toate aplauzele, scenariul nu prea are cu ce altceva să mențină interesul la cote înalte.
Parcă se simte și oboseala în actoria lui Sean Connery, nu mai este atât de zglobiu ca în producțiile anterioare, se apropie de finalul carierei sale ca Bond oficial, urmând să mai joace în doar 2 filme, că Never say never again este o producție non-Eon.
În ciuda comportamentului neadecvat al spionului față de sexul frumos, este de apreciat că nu se depășește granița decenței, doamnele sunt sexy, fără a fi, însă, vulgare.
Arată suficient cât să încingă imaginația, dar nu atât de mult încât să fie necesar alt rating atribuit filmului. Însă nici una nu este memorabilă precum a fost Pussy Galore, spre exemplu, din Goldfinger.
Dacă nu era actul final, aș fi fost mai veninos în acordarea verdictului, dar deznodământul este aproape magic, de aceea am să-i arunc în piscină 7 rechini fioroși.