Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1966
După câțiva ani de pauză, Franța reintră în grațiile Oscarului cu acest Un homme et une femme, un film dramatic despre iubire.
🎬 Un homme et une femme – Premisă 📖
Anne (Anouk Aimée – 8 ½) are o fetiță aflată într-un internat pe care o vizitează la final de weekend de zici că trebuie să împartă custodia.
În aceeași situație se află și Jean-Louis (Jean-Louis Trintignant), singura diferență fiind că el este mândrul tată al unui băiat.
Nu am înțeles exact de ce copiii sunt la internat, poate pentru că nu avea cine să se ocupe de ei sau poate pentru că au nevoi speciale.
În fine, cărările celor doi părinți se intersectează și între ei se înfiripă, pas cu pas, o relație de amiciție, la început, care va evolua spre una romantică.
Oare vor rămâne împreună sau fantomele trecutului îi vor împiedica să-și găsească fericirea?
Iată o întrebare care își va găsi răspunsul după o eternitate.
💭 Un homme et une femme – Comentariu 🍿
După o serie de câteva filme de la decente la excelente, iată că a venit această producție franceză care m-a lăsat mai rece decât dacă eram măcinat de hipotermie la Polul Sud cu cangrenă la toate membrele.
Deși durează o oră și 45 de minute, simțeam că nu se mai termină, aveam impresia că am fost păcălit să urmăresc cursa de 24 de ore de la Le Mans sub pretextul că voi vedea una de Formula 1.
Ah, folosesc o comparație automobilistică pentru că Jean-Louis este pilot și își riscă viața în niște mașini care pe atunci numai etalon de siguranță nu erau.
În afară de multe aduceri aminte referitoare la partenerii lor anteriori care au avut parte de niște destine teribile, cei doi protagoniști nu au discuții interesante, din contră, sunt de-o banalitate sforăitoare.
Absolut toate scenele țin cu 50% mai mult decât este cazul, întreg filmul fiind infectat cu o încetineală narativă scoțătoare din pepeni.
Există și multă simbolistică în imagine, o parte din film este color, altă parte este alb-negru, iar acest du-te-vino între cele două alegeri artistice mi-a dat ceva bătaie de cap.
Încă nu mi-am dat seama care este semnificația alegerii alb-negrului pentru anumite scene.
La un moment dat eram sigur că am deslușit misterul, că doar în anumite secvențe repetitive dispăreau culorile, dar nu peste mult timp filmul mi-a spulberat ipoteza pentru că alb-negrul începe să-și facă apariția alandala, fără vreo logică anume.
Sunt atât de terne pălăvrăgelile dintre iubăreți, iar relația lor atât de plictisitoare încât mă rugam ca ea să se procopsească din senin cu un cancer sau el să fie lovit de demență, să se întâmple ceva, să existe o dramă cruntă care să condimenteze ciorba cineastă fără gust.
Nici profundă nu este povestea pentru că este vorba despre doi oameni care au dificultăți în a-și reveni din niște tragedii conjugale și care-și refuză fericirea pentru că sunt captivi trecutului.
Dar nu-i deloc de greu de sesizat această abordare, că nu face apel la vreo intelectualitate complexă de nu știi cum să interpretezi replici simpliste și gesturi evidente.
Într-adevăr, la nivel vizual, filmul pare a fi o poezie în mișcare, cu culori calde, când este cazul, cu prim-planuri extravagante și o muzică melancolică.
Dacă nu ai ști că este vorba despre un film, ai crede că asiști la o primă întâlnire între doi viitori îndrăgostiți care se pregătesc de Dragobete, să nu zic Valentine`s Day.
Cum nu-s deloc cel mai romantic grobian de pe planetă, povestea nu m-a atins în punctele sensibile, eu tot așteptam să crape cineva să am un motiv să jelesc, că mi se luase de taclalele lor fără finalizare.
În schimb, și nu mă așteptam la asta, pelicula este spectaculoasă din punct de vedere cinetic pentru că am asistat la destule curse de mașini pentru a-mi satisface pofta pentru jumătate de sezon de F1.
Avem viteză nebună, teroare pe circuit, accidente teribile și tensiune palpitantă, toate acestea dându-mi motive să nu mai sun la ambulanță pentru că mă simțeam mort pe dinăuntru.
Aici a ajutat și editarea haotică, una care se potrivea unor asemenea secvențe, care le-a potențat efectul, dar nu și când cei doi se sorbeau din ochi.
Sunt inserate cadre aparent fără legătură cu subiectul principal, se făcea trecerea de la mașini pe circuit la cămile-n deșert fără noimă. Am zis aparentă, că ele capătă noimă, nu una care să mă surprindă, dar noimă până la urmă.
Deși Anouk Aimée este o desfătare fenomenală, fiind perfectă prin cumulul imperfecțiunilor sale, nu mi s-a părut că face un rol de senzație. Pur și simplu scenariul este prea cotidian pentru a genera partituri complexe, chit că a câștigat Oscarul.
Și se cântă și mult, trei piese complete de mă credeam la Bollywood, fapt ce mi-a întărit ideea că ipocrizia este la cote înalte în acest domeniu.
O industrie este hulită, iar alta lăudată pentru fix același lucru.
🏆 Un homme et une femme – Verdict 👍 sau 👎
Este unul din filmele care nu sunt deloc rele, că nu dă chix enorm la vreun capitol, doar că este de pomană, nu spune ceva interesant, iar subiectul este plin de clișee și nu se screme să aducă un unghi nou în abordare.
Aș fi preferat un film siropos cu suișuri și coborâșuri, ca în orice relație, dar nu platitudinea asta de producție care tărăgănează nejustificat un deznodământ previzibil, lipsit de orice surpriză.
Există o scenă ilară, tot așa, se trage foarte mult de timp pentru a îngrămădi niște amintiri, de mi ți l-a transformat pe Jean-Louis în cel mai potent om din istoria omenirii.
Sunt lăsate și destule chestii neelucidate pe care nu aveam cum să mi le explic singur într-un mod care să mă și satisfacă, de aceea nu mă văd nevoit să divorțez de producție nu în termeni amiabili și să-i las în custodie 4 rable de mașini.
(2 / 5)
