Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Vincent este un film de tip one-man show, scris, regizat, jucat, produs și editat de către Alan King și l-am văzut pe platforma de streaming a The Galactic Imaginarium Film Festival, ediția 2024.
🎬 Vincent – Premisă 📖
Personajul principal este un scriitor care încă nu a publicat ceva, tot încearcă să-și găsească inspirația. Sau muza îl ocolește pentru că nu are talent.
Ah, și omului îi place sticla de nu-i adevărat, nu arta de a sufla în sticle, ci viciul de a le da peste gât.
După o ceartă zdravănă cu consoarta, Vincent se retrage într-o cabană să facă pace cu demonii interiori.
Doar că pe acolo se pare că mișună o bestie reală ale cărei urlete îți zdruncină sufletul din temelii.
💭 Vincent – Comentariu 🍿
Filmul se vrea o comedie neagră, dar umorul este atât de întunecat încât se duce direct înspre o dramă cu multe accente psihologice.
Scenariul este în așa fel ticluit încât nu știi dacă tot ce vezi este real sau se desfășoară în mintea frântă a protagonistului.
La menținerea acestei confuzii generale contribuie și structura aparte a filmului, de fapt, lipsa construcției specifice constând în cele trei acte obișnuite.
Firul narativ se desfășoară nu într-un ritm de metronom, atingând pașii cu care sunt obișnuit, ci alandala, de parcă 10 pisici s-ar juca deodată cu ghemul poveștii.
Nu știu dacă din rațiuni bugetare (posibil) sau este o alegere artistică (probabil), dar anumite momente, cele care au un impact foarte mare asupra lui Vincent, sunt povestite, nu arătate.
Fix când urmează ceva important, în principal atacul monstrului care-i tot dă târcoale și-l rănește mereu, imaginea îngheață și o voce din neant ne povestește ce se petrece.
Apoi revenind la imaginile mișcătoare pentru a-l regăsi pe Vincent cu o altă rană fizică pe corp. Dacă o fi una fizică, posibil să fie în subconștientul lui.
Am simțit filmul ca fiind unul personal pentru că abordează temele alcoolismului și lipsei de inspirație într-un mod aprofundat, cu multe amănunte care nu pot veni decât din experiență.
Partea fantastică a peliculei, că nu degeaba participă la TGIFF, intervine în momentul în care trebuie să decidem dacă personajele cu care Vincent vorbește sunt reale sau rodul unei imaginații intoxicată de aburii alcoolului.
La prima vedere senzația ar fi că da, prietenii lui nu sunt unii inventați, există în carne și oase, mai ales în carne, însă oare așa să fie?
Introspecțiile filozofice despre asumarea responsabilității, despre percepția realității sau despre moralitatea unor acțiuni pentru atingerea scopului final sunt la ordinea zilei.
Nu că-l pun pe același palier cu The fountain sau Predestination (cel din urmă tot un film australian), dar Vincent poate fi asemuit, măcar ca idee, cu cele două producții.
Așadar, avem parte de multe cugetări profunde despre existența efemeră a omului, unele triste de-ți îneacă toate corăbiile.
Însă altele sunt rostite pe un ton șugubăț, ceea ce generează un umor sec auto depreciativ care se apropie de flagelare narativă.
Se simte, totuși, că la cârma filmului nu se află cineva experimentat, mai ales când vine vorba de editare.
Nu stilul dezordonat este problema, ci faptul că sunt multe scene care puteau fi lejer scoase fără să afecteze coeziunea întregului.
Am priceput din prima care-i treaba cu Vincent, nu consider că erau necesare alte și alte secvențe care să ne arate un personaj defect a cărui minte febrilă începe să delireze fel și fel de scenarii.
🏆 Vincent – Verdict 👍 sau 👎?
Mă tot uitam la scenele care se derulau pe ecranul televizorului și-mi dădeam seama că sunt pus la grea încercare pentru că trebuia să le deslușesc semnificația.
Pe lângă povestea complicată care necesită destul timp de gândire pentru a o pricepe pe deplin, deși asta pare un demers futil, filmul chiar impresionează prin calitatea lui tehnică.
Deși bugetul este infinitezimal, imaginea arată foarte bine, sunetul este perfect, cadrele sunt bine trase, natura prezentată îmbie la drumeții, ce să mai, nu zici că a costat 13.000 de dolari.
Bine, ce-i drept, dacă-l calcă ITM-ul pe producătorul Alan King probabil va descoperi că și-a plătit prost sau deloc regizorul, vedeta, scenaristul, sunetistul sau editorul, adică pe el însuși 😊.
De final nu pot decât să spun că a fost un film la care nu m-am plictisit, deși au existat destule momente statice, dar povestea a fost de așa natură încât m-a ținut cu simțurile ascuțite.
Aș fi fost mai generos dacă mai tăia din scene, că sunt unele de pomană, așa că am să-i ofer cadou 7 petice pentru ochi.
(3,5 / 5)
