4  luni, 3 săptămâni și 2 zile

4 luni, 3 săptămâni și 2 zileCel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2008

După aproape 17 ani am ajuns și eu la 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Deși conform subiectului filmului, mai bine era mai devreme.

 

🎬  4 luni, 3 săptămâni și 2 zile – Premisă 📖

Scenariul lui Cristian Mungiu (care-i și regizor) ne duce în posomorâții ani `80 ai secolului XX, cei în care comunismul atingea apogeul dictaturii.

Găbița (Laura Vasiliu – The crucifixion), frumoasă ca o floare, s-a lăsat polenizată de o albină mai potentă care i-a plantat un cadou de care vrea să scape cât mai repede.

Este ajutată de prietena ei cea mai bună, Otilia (Anamaria Marinca – The old guard), și cele două pornesc într-o aventură depresivă pentru a scăpa de sarcina neplanificată.

Cum avortul era ilegal și aspru pedepsit, prin PCR (pile, cunoștințe, relații) dau peste Bebe (Vlad Ivanov – La gomera), ce nume ironic, care promite să le ajute.

Desigur, contra cost. Și ce cost!

 

💭 4  luni, 3 săptămâni și 2 zile – Comentariu 🍿

Avem parte de o dramă care smulge din tine orice chef de viață pentru că abordează un subiect foarte serios, unul care devine deosebit de dramatic dacă luăm în calcul perioada în care este plasată povestea.

Cine este nostalgic, că era mai bine măi copii pe vremea aia, îi recomand să arunce un ochi pe acest film și să tacă dracului din gură.

Nu era deloc mai bine, este doar o falsă impresie născută din amintirile contorsionate și deformate ale unor persoane ce dețin o memorie care le joacă feste.

Pelicula scoate în evidență cerbicia cu care comunismul își ținea în lesă turma de la care nu dorea decât noi și noi decreței care să crească și să ajungă în câmpul muncii pentru a trudi la îndeplinirea cincinalului în trei ani.

Cum șade bine unui film românesc, durează mult, excesiv de mult, ajungerea la subiect.

Până atunci suntem plimbați printr-un cămin studențesc pentru a lua contact cu viața frugală, mizeră și sărăcăcioasă de atunci când se făcea bișniță pentru orice, de la săpun și gumă de mestecat până la țigări.

Aparent, doar la prezervative nu era cerere. Hai, iertați-mă pentru gluma asta proastă, dar prea am ținut-o mult în mine și trebuia să o dau afară, că altfel explodam.

Cadrele lungi ce par a fi trase dintr-o singură bucată sunt uneori interminabile și mi-au dat senzația că mă uit la tablouri, nu la imagini mișcătoare.

Nu am ce face și trebuie să mă repet, un regizor penetrat de un talent imens ar trebui să fie capabil să redea același mesaj și să creeze aceeași atmosferă și cu niște secvențe mai scurte.

Chiar nu era nevoie să asist la o petrecere unde numai chef de chefuit nu aveam având în vedere ce se petrecea în altă parte a filmului.

Se pierde prea mult timp cu bălării artistice care umplu de neghină recolta bogată a subiectului principal.

Când ajungem, într-un final, la miezul din dodoașcă, la acțiunea efectivă în care sunt implicate cele trei personaje pomenite anterior, atunci filmul devine fenomenal de interesant și groaznic de tulburător.

Discuțiile purtate în micuța cămăruță de hotel sunt tensionate și pline de suspans pentru că sunt dezvăluite fel și fel de informații la care nu am avut acces în prealabil.

Plus că ni se explică prea cu lux de amănunte întregul proces, fapt ce te face să strângi automat din picioare, ca o reacție corporală instinctivă de protecție, indiferent de genul cu care te identifici.

Aici am sesizat, sau poate am sondat eu prea adânc, măiestria regizorului care aborda alte unghiuri de filmare în funcție de evoluția relației dintre personaje.

Poate este o simplă coincidență, dar am observat că în momentul în care se schimba situația problemei imediat se modifica și poziția camerei de filmat, uneori se ducea la polul opus parcă pentru a evidenția că raportul de forțe este altul.

4 luni, 3 săptămâni și 2 zile

 

Are capacitatea de a te traumatiza și la nivel vizual deoarece imaginea nu este deloc pudică. Acum să nu vă închipuiți orgii sau mai știu eu ce fantezii aveți voi noaptea.

Nu, nici vorbă de așa ceva, ci doar surprinde frânturi din viața reală pe care regizorul nu încearcă să le ascundă în spatele unei perdele de pudibonderie pentru că vrea să fie cât mai real în redarea acestei povești.

Și pentru mine au existat și momente de suspans, pline de imprevizibil, pentru că anumite clipe de liniște mormântală mi-au umplut mintea de gânduri negre.

Nu am cum să rezonez la capacitate maximă la drama care are loc în sinistra cameră 206 pentru că nu sunt femeie să simt calvarul prin care trecea Găbița în acele ore traumatizante în care trebuia să ia o decizie radicală și apoi să treacă printr-un proces ce este periculos și la un spital, darămite executat clandestin.

Doar pot să-mi imaginez, ceea ce nu este suficient. Și sunt ferm convins că doamnele vor resimți mai puternic subiectul acestui film.

Menționez asta pentru a mă scuza întrucâtva pentru verdictul care va veni la final de articol.

Sunt curios, aici doar doamnele care au trecut prin așa ceva îmi pot răspunde, cât de verosimilă este SCENA. Știți la ce mă refer. Fără să am cunoștințe în domeniu, doar ca părere de neofit, nu pare a fi chiar conform realității.

Actorii și-au jucat foarte bine rolurile, nu pot să spun exact de ce, dar poate cel mai mare compliment este acela că nu mai vedeam în fața mea interpreți, ci personaje reale cu probleme de rezolvat și soluții deloc optime la îndemână.

Nu știu dacă mi s-a părut că se aude bine ajutat fiind de subtitrarea furnizată de Netflix, dar nu am avut probleme în a înțelege dialogurile, ceea ce reprezintă o laudă imensă în contextul cinematografiei românești, una care zici că este în urmă cu 100 de ani la acest capitol.

Apropo, în 1987 se folosea poliție sau miliție?

 

🏆 4  luni, 3 săptămâni și 2 zile  –  Verdict 👍 sau 👎

Nu este deloc un film plăcut de urmărit, aș putea spune chiar că-i și perimat ca subiect, pentru că nu mai este de actualitate, avortul fiind legal acum în România.

Deci în cazul neplăcut al luării unei asemenea decizii, nu mai există motive pentru a apela la asemenea acțiuni pe sub mână.

Din păcate, la fel ca la anteriorul film câștigător de premiu Gopo, A fost sau n-a fost?, este irosit timp prețios cu fleacuri care construiesc o atmosferă dezolantă deși nu era nevoie de atâta vreme pierdută cu asta.

Cu două-trei scene atent alese se atingea același deziderat și fără să casc ochii preț de 30 de minute la blocuri gri, pereți scorojiți, galantare goale și refuzuri protocolare pentru prostimea fără relații.

Aspectele astea deranjante mă împiedică să fiu mai darnic, ceea ce sună ca o blasfemie având în vedere că este considerat printre cele mai bune filme românești post decembriste.

Dar dacă pun în balanță ce mi-a plăcut cu ce nu mi-a plăcut, am decis să nu-l dau afară cu forța, ci să-l păstrez cu sfințenie timp de măcar 8 luni.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

12.12: The day

12.12: The day

Nu prea mă omor eu cu filme coreene de acest gen, dar a trebuit să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *