5gang

5gang, felicitări infinite și aplauze veșnice, ai reușit performanța de a egala The emoji movie în calitate și ai transformat Oh, Ramona! într-o capodoperă comparată cu filmul de față (încerc să mă abțin și îi zic în continuare film).

Atenție, urmează limbaj ce poate fi considerat repulsiv, dar așa film, așa comentariu.

Nu am idee cine-s ăștia de la 5gang pentru că nu mai sunt la vârsta la care abia am scăpat de scutece și încă să-mi curgă mucii la nas, dar am înțeles că ar fi niște cercopiteci troglodiți foarte vestiți pe Youtube a căror audiență este formată în mare parte din puradei ce încă nu au învățat cum să se lege la șireturi și care-și miros în continuare degetul vârât în fund crezând că poate de acolo iese o aromă de vanilie.

Filmul se învârte în jurul trupei de trepanați ce abia sunt în stare să-și regurgiteze replicile, în prim-plan fiind Tembelly, pardon, Selly, cică ăl` mai lobotomizat dintre toți, care este invitat la petrecerea unui mare mafiot interpretat de Micutzu` care nici acum nu cred că știe în ce dejecție de film a aterizat. Acolo este sechestrat din cauza sărbătoritei, o mucoasă răsfățată de 9 ani, fiica mafiotului, care urlă non-stop ca din gaură de pește stricat să i se facă toate poftele.

În timp ce Tembelly ăsta se screme cum să evadeze, fiindu-i foarte greu să o facă, deși este păzit de niște avortoni fecalizați de bodyguarzi, ceilalți patru o ard pe sistem dobitoc, ba cu ochii pe gagici, ba neștiind cum să-l înlocuiască mai repede pe Tembelly, căpetenia trupei.

Nu este cazul să vă chinuiți creierele reținând premisa filmului pentru că 5gang oricum nu are absolut nicio logică în niciun fir narativ.

Scenariul este o insultă la adresa cuvintelor scrise pe hârtie care au format dialogurile pentru acest film pentru că în viața mea nu au auzit replici mai seci de atât, lipsite de orice dram de inteligență și pline de platitudini ce ar oripila și auzul unui surd din naștere.

Cinemagia îl clasifică drept acțiune comedie. Probabil ăia care au introdus filmul în acest gen s-au uitat la altceva  pentru că NU EXISTĂ acțiune în 5gang. Comedie nici atât. Au încercat ei să arunce niște dume obosite în film dar erau cele mai banale și elementare poante, pe care și un fetus ar fi fost în stare să le scrie și apoi să se șteargă la fund cu ele, dându-și seama cât sunt de penibile. Din păcate, IQ-urile sub 50 s-au amuzat teribil la Dorian Popa dărâmând uși la bustul gol și la Tembelly slobozind niște replici infecte abia inteligibile, de zici că în gura lui făcuseră niște babuini un gangbang finalizat cu bukkake, că mi-a fost greu să înțeleg ce spunea, parcă avea gura plină cu ceva.

La un moment dat au deversat și un simulacru de presupus sarcasm cu privire la lipsa lor de talent, din păcate vomariștii, pardon, scenariștii nu cunosc definiția acestui cuvânt, pentru că ăla nu era sarcasm, era adevărul gol-goluț.

Dacă scenariul a fost o corvoadă torționară pentru urechile mele, mă gândeam că poate actoria salvează filmul. Apoi mi-am adus aminte unde mă aflu și am realizat că pe ecran nu sunt actori, ci niște adolescenți plini de ifose care erau la fel de talentați precum niște limbrici evadați din excremente.

În realitate, singurii pe care-i pot păcăli sunt pubertanii care se sperie la vederea unui păianjen virtual și care mai au ani buni până să-și facă poza pentru cartea de identitate.

Așa cum era normal, realizarea tehnică este și ea sub orice critică, probabil regizorul Matei Dima și-a dat seama cu ce latriniști are de-a face și nu s-a sinchisit să ofere măcar o falsă tentă de profesionalism, totul părând închegat de o turmă de bivoli castrați și eliberați într-un lan de porumb.

Absolut nimic nu are sens în film, nu există continuitate între scene, nu se respectă planul temporal, când e zi, când e noapte într-un timp foarte scurt, cred că amestecă și zilele pentru că la un moment dat, dacă am reținut bine, ziua de 25 decembrie a venit de 2 ori, pozițiile personajelor se schimbă subit, fără explicații, se filmează într-o pădure fără drumuri dar personajele se comportă de parcă ar fi pe autostradă, auzindu-se mașini trecând în viteză deși nu le vedem pentru că sunt ÎN PĂDURE!!!

La un moment dat există și o bătălie rap între doi pretendenți la inima unei târfulițe și pentru că ăia care s-au ocupat de editare nu au fost în stare să sincronizeze vocile clar trase în studio cu mișcările buzelor personajelor care parcă se rugau în gând în loc să cânte, atât de entuziaști erau, au alterat imaginile încercând să-și mascheze incompetența, dar nici măcar asta nu au fost în stare să o realizeze ca lumea pentru că aveam impresia că urmăresc un film chinezesc vechi prost dublat.

Singurul aspect pozitiv a fost că sunetul era, în mare parte, bun, dar și asta s-a transformat rapid în coșmar, pentru că astfel am putut auzi în plină glorie cretinismul dialogului, fapt ce a condus la dureri fizice interminabile și urechi sângerânde.

De fapt 5gang nici măcar nu este film, este doar o reclamă fără sfârșit la canalul de Youtube pentru că m-au torturat repetându-mi la infinit câte milioane de abonați are canalul ăla dizgrațios.

Băi, și mă avertizaseră domnițele de la bilete care mă cunosc, spunându-mi că o să fiu dezamăgit, iar în priviri li se citea îndemnul: FUGI!!!, dar nu am crezut că va fi în halul ăsta.

În caz că nu v-ați prins încă de nota pe care o voi da acestei grămezi incomprehensibile de bălegar fermentat într-o fosă septică de pârnaie, 5gang ia nota 0, egalând astfel nota primită de The emoji movie.

Cel mai trist din toată treaba asta nu a fost că mi s-a părut filmul un căcat elefantesc, ci faptul că multe dintre pușlamalele aduse la cinema cu mare mândrie de părinți, de parcă ar fi câștigat vreo olimpiadă națională, au gustat filmul și li s-a părut chiar bun.

Sper să fie doar o fază de amnezie a neuronilor și că le va veni mintea la loc, că altfel mi-e groază pentru perspectivele acestei țări dacă ăștia care râd la unul care trage cu gloanțe din țâțe reprezintă viitorul. De fapt, nu știu de ce mă mir, deja am văzut în Idiocracy cum arată viitorul nu prea îndepărtat.

0 out of 5 stars (0 / 5)

Trailer

About admin

Check Also

Thunder Force

Uzina Netflix-ului lucrează neîncetat și a ieșit pe poartă Thunder Force, o comedie ce le …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *