După dezamăgitorul Angry birds 1, nici nu știu de ce m-am mai dus la Angry birds 2, poate pentru că l-am prins subtitrat, ceea ce a fost un miracol.
Iată că păsările furioase au devenit o franciză și au ajuns la al doilea film.
După peripețiile fade din primul film, lucrurile pare că s-au liniștit pe Insula Păsărilor, Red și compania își jumulesc timpul ținându-se de șotii cu porcii (la propriu) de pe insula vecină, fiecare încercând să le-o coacă într-un stil cât mai jucăuș celor de vizavi.
Dar o amenințare sumbră întunecă primejdios cerul de deasupra celor două insule pentru că iată, răsare o a treia insulă, una total opusă față de cele două însorite, pline de plaje, nisip și soare.
Insula Vulturilor este una apocaliptică, înconjurată de gheață, fără pic de căldură, unde totul tremură și dârdâie, dar Zeta, conducătorul nemilos al insulei, s-a săturat de țurțuri și vrea să cucerească insulele călduroase, așa că pune la cale un plan malefic.
Neputându-se descurca de unii singuri cu noua amenințare, eroii celor două insule, a Păsărilor și a Porcilor, își împreunează penele și copitele, o pun de-un armistițiu temporar și formează o echipă de șoc pentru a se infiltra pe insula degerată și a opri planul de cucerire pus la cale de Zeta.
Și acesta nu este singurul fir narativ din Angry birds 2, filmul introduce personaje noi precum niște pufoșenii drăgălașe pornite în propria lor misiune și care vor cuceri publicul preșcolar (și nu numai), bașca avem parte și o poveste de dragoste aviară care mai încinge atmosfera.
Eram pregătit să transform tot filmul în șnițel pane și șuncă afumată, mă așteptam să fie la fel de slab ca primul, dar să vezi belea mare, Angry birds 2 m-a distrat cum nici în vise nu visam.
Filmul este copilăros și stupid, multe dintre glume sunt banale, dar dintr-un anume motiv, m-au făcut să râd, și nu odată.
Ideea de bază a filmului Angry birds 2 a fost să ia la sanchi filme de acțiune renumite și pot spune despre el că este o combinație de Mission impossible cu Fast and furious, dar cu personaje pline de pene, nu lipsite de păr, ba chiar aduce cu Hobbs & Shaw pe alocuri și unele secvențe sunt preluate cadru cu cadru din filmele mai sus amintite.
Are și câteva glume mai inteligente, pe care doar adulții le vor prinde din zbor, dar cele mai multe dume sunt ușurele și previzibile, dar cu haz, chiar dacă simpluțe, nu sunt leneșe, trântite să iasă la socoteală.
Este o desfătare să auzi vocile originale ale actorilor, și nu dublajul infect care strică farmecul unei animații.
Scenariul este ca pentru copii, nu dă pe dinafară de profunzime, deși parcă atinge așa, în treacăt, ceva subiecte mai sumbre, dar nu insistă prea mult să nu strice dispoziția.
Animația este decentă, pe alocuri mai dau de-o bucață de șorici tare ca o cizmă, gen când bate vântul copacii sunt imobili, dar aici este vina Pixar-ului care ne-a învățat cu o calitate ieșită din comun a animației.
Poate cea mai mare bilă albă (nu de gheață, ca-n film) a fost, cu totul surprinzător, coloana sonoră de excepție, cred că trei sferturi din buget s-au dus pe dreptul de a folosi niște melodii nemuritoare, cunoscute la nivel mondial, de la All by myself la Eye of the tiger, de la The final countdown la I`m too sexy, de la Hello la Axel F (Crazy Frog).
Aici chiar m-a dat pe spate și a ridicat mult de tot filmul, augmentând scenele ilare care, coroborate cu aceste piese, sigur vor genera hohote de râs.
Pe tot parcursul filmului am avut fața luminată și rânjetul la purtător și chiar dacă Angry birds 2 nu aduce nimic nou, fiind pur și simplu o animație pentru copii fără substraturi profunde, iată că totuși a reușit să mă amuze, mai ales că mă pregăteam să scot săgețile otrăvite.
Bine, acum să nu credeți că îl voi băga în vreo listă de premianți, la urma urmei este un film tâmp, că doar premisa nu avea cum să fie una de Oscar, dar saltul de la nota 4, cât i-am dat primului, la 7, cât primește partea secundă, este unul substanțial.

Trailer: