Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Să cânte muzică odată cu filmul Bob Marley: One love, o nouă biografie care se ia la trântă cu unul din numele mari ale acestei tagme artistice.
🎬 Bob Marley: One love – Premisă 🕮
Ca de obicei, când vine vorba de asemenea producții, am dificultăți în a înșira câteva versuri, pardon, rânduri despre poveste pentru că este una deja cunoscută.
Pelicula de față urmărește viața lui Bob Marley (Kingsley Ben-Adir – Barbie) timp de câțiva ani, cei dinspre partea de sfârșit.
Țara lui natală, Jamaica, este sfâșiată de scandaluri, corupție, violență și chiar război civil.
În naivitatea lui, Bob vrea să susțină un concert pacificator prin care speră să unească poporul pentru că el este adeptul unor concepte utopice, iar la loc de cinste se află iubirea.
Doar că nu toată lumea vede cu ochi bun acest concert, unii îl consideră instigator, așa că viața lui Bob este pusă în pericol cu fiecare piesă cântată.
💭 Bob Marley: One love – Comentariu 🍿
Am observat în treacăt că pe RottenTomatoes criticii de meserie, nu fani mucoși ca mine, dau de pământ cu filmul.
Ei să fie sănătoși deoarece din punctul meu de vedere nu am plâns deloc pentru banii dați pe bilet, ba din contră.
Da domnule, uite un artist a cărui viață chiar merită ecranizată pentru că a fost orice, numai banală nu.
Când trăiești în permanență cu frica de a încasa în glonț în meclă pentru că tu cânți despre pace, iubire și unitate într-o țară care este departe de asemenea idealuri, înseamnă că le ai de oțel.
Șuvițele, desigur, la ce credeați că mă refer?
Dincolo de destinul lui tragic, hăituit în propria patrie și măcinat de o boală cruntă, pe mine m-au emoționat melodiile sale.
Nu am fost contemporan cu Bob Marley, așadar nu am luat prea des contact cu muzica lui, cunosc în treacăt câteva piese, cea mai celebră fiind No woman, no cry.
Acum cred, nu cred, sunt sigur, că este cel mai social artist care a călcat pe acest pământ.
Versurile scrise de el nu sunt create pentru a fi auzite cu urechile, ci ascultate cu sufletul și analizate de creier.
Când am luat auzit War, nu glumesc, mi-a stat inima în loc deoarece are niște versuri atât de profunde, curajoase și incredibil de relevante pentru actualitate încât zici că a fost un profet.
Biografia urmează pașii clasici ai acestui subgen, nu inovează pentru că nu are ce, însă se diferențiază de celelalte pentru că și Bob Marley a fost un artist atipic.
Foarte mulți cântă să devină celebri și să aibă bani, mașini, vile și sex opus (sau același sex, să fiu egalitarist).
În schimb, el o făcea din pasiune, pentru popor și pentru propovăduirea perceptelor după care își ghida viața, nu era interesat de bani, ci de mesaj.
Mă rog, cel puțin așa reiese din film, acum nu știu dacă este chiar adevărat pentru că la producători sunt multe persoane ce poartă numele de familie Marley.
Așadar, este posibil ca povestea să fi fost un pic curățată de aspecte mai puțin plăcute sau înfrumusețată pe ici, pe colo, pentru a-l prezenta într-o imagine cât mai bună.
Eu am considerat că este caracterizat neapărat ca un Mesia care își răspândește povețele prin muzică, filmul ne arată că are destule bube în cap.
Și nu că părul lui tipic jamaicanilor este un mediu propice pentru fel și fel paraziți microscopici sau vizibili cu ochiul liber, ci pentru că este încăpățânat, și asta i-a adus destule probleme.
Pentru mine atracția principală a fost muzica reggae, nu una oarecare, ci fantastic de profundă.
Am ascultat câteva piese din repertoriul lui Marley și acum mi se pare că tot ce aud sunt scălâmbăieli auditive fără vreun rost anume, o superficialitate bovină adolescentină și nimic mai mult.
Apropo, dacă se vrea diversitate, că fac ce fac și revin la acest subiect, deși nu aș dori, asta este diversitatea reală.
Nu am nimic de comentat că filmul este plin de actori de culoare pentru că povestea este de la ei, autentică, nu vreo adaptare după ceva mestecat în prealabil de albi.
Am luat contact cu o altă cultură care se ghidează după alte divinități, ce are o altă mentalitate și care m-a făcut să înțeleg mai bine că suntem atât de diferiți fizic, dar atât de asemănători în interior.
Eh, iată că se poate.
În încheiere, trebuie să menționez că insistă cel mai mult pe relația cu soția lui, Rita (Lashana Lynch – No time to die), care oferă la un moment dat un monolog devastator cu vorbe meșterite, dar triste.
Rolurile au fost grele, mai ales ca urmare a accentului caraibian, noroc cu subtitrarea că altfel nu înțelegeam jumătate dintre replici.
Așa că actorii s-au achitat cu brio, în umila mea părere, sensibilizat fiind și de vocile lor, că au rupt-o bine pe cântece, chit că asistați de tehnica modernă computerizată.
🏆 Bob Marley: One love – Verdict 👍 sau 👎
Poate că sunt mai extaziat decât ar trebui și nu am dat importanță utilizării aceleiași rețete specifice unui film biografic.
Probabil că sunt mai indulgent și am trecut cu vederea faptul că povestea este haotică și nu pare a avea o direcție clară.
Sunt șanse mari să existe și multe înflorituri care să deturneze adevărul de pe drumul onest.
Dar ducă-se pe pustii, pe mine m-au impresionat până la lacrimi versurile fantastic de inteligente și dureros de adevărate.
Acum pricep de ce Bob Marley era un ghimpe în coasta autorităților sau ălora care erau interesați să mențină poporul într-o stare de permanentă sărăcie și pătruns de o teamă terifiantă.
Că acum jucai fotbal și dădeai gol, ca în secunda următoare puteai tu să fii golit de viață.
Cum mie mi se rupe-ntr-o multitudine de bucăți de părerile altora, nu bag în seamă vitriolul împroșcat de criticii de meserie și am să merg la 9 concerte reggae.
(4,5 / 5)
