Cimarron

1930/1931

Cimarron este primul western câștigător de Oscar pentru cel mai bun film. Însă nu-i deloc ca Unforgiven. Cum de Cimarron abia acum am auzit, sunt și eu la prima strigare când vine vorba de vizionarea lui.

 

🎬 Premisă

La sfârșitul secolului XIX un editor de ziar, Yancey (Richard Dix), miroase o mare oportunitate când se dă sfoară-n țară că în Oklahoma este pământ moca de împroprietărit pentru că indienii îl dau cadou „de bunăvoie‟ și „nesiliți de nimeni‟.

Așa că Yancey își ia de-o aripă soția Sabra (Irene Dunne) și puradelul Cim și o zbughește ca iepurele din vizuină spre tărâmul făgăduinței unde primul venit își poate alege cea mai bună bucată de glie gratis.

Orașul proaspăt înființat îi primește cu brațele deschise, mai puțin o gașcă de otrepe, lipitori leneșe, care fac viața grea oamenilor muncitori.

Dar Yancey se dovedește a fi un om cu multe talente, nu se pricepe doar la tipărit, mânuiește bine și alte instrumente, unele mortale chiar.

Grosso modo, cam asta este povestea din Cimarron, o poveste care urmărește evoluția familiei Cravat de-a lungul a vreo patru decenii, cu salturi temporale tot mai zdravene.

 

💭 Comentariu

Urât film Cimarron, îmi pare rău s-o spun, și nu mă refer la tehnica antică intrată în desuetudine de multe decenii, nici măcar pe sunetul destul de amatoricesc, de parcă mă uitam la un film românesc recent, nu sunt supărat, deși la vremea lui a fost revoluționar.

Problema mea cu filmul stă chiar în povestea care nu aduce vreun element anume de interes.

Dar și eu mereu uit că vorbesc despre filme cu o vârstă venerabilă și pe atunci erau noutăți epice asemenea producții. Însă oricât aș încerca, nu pot să mă entuziasmez la un film care prezintă viața și atât.

Mai ales că ne duce într-o perioadă apusă în care îți era teamă să mai ieși pe stradă, la plimbare, cu familia pentru că riscai oricând ca un descreierat să deschidă focul asupra mulțimii. Aaa, stai așa, că parcă descriu USA zilelor noastre. Deci nimic nu s-a schimbat, doar casele de lemn au lăsat loc zgârie norilor, idioții sunt aceiași.

Mai degrabă pot scrie despre Cimarron că nu-i deloc despre soarta familiei Gravat, ci prezintă progresul mândrelor State Unite ale Americii, țară construită cu sudoare multă și muncă asiduă, că doar era „greu‟ să masacrezi triburi întregi de indieni pentru a le șmangli avuția.

De la subtilizarea pământurilor până la furtul petrolului, cam asta sunt coordonatele între care se desfășoară filmul. Și totul cu o așa fală de zici că au realizat cele mai epocale descoperiri.

Nici personajele nu-s mai răsărite, cuplul de bază mi-a generat sentimente de silă pentru că sub ambalajul de sfinți se ascunde suflete de draci.

El este un egoist care se face nevăzut cu anii, lăsându-și muierea singură să aibă grijă de puradei, casă și afacere, având un discurs de politician care s-ar potrivi și azi în parlament.

Ea este o rasistă cu aere de pretențiozitate ce nu s-a pomenit căreia nu-i poți ajunge cu prăjina la cât de sus s-a suit pe piedestalul aroganței. Și atenție, cartea pe care s-a bazat filmul a fost scrisă de o femeie.

În continuare se simte că era filmelor sonore era la început, actorii sunt destul de lemnoși, uneori stăteau stană de piatră parcă uitând că ei trebuie să rostească replicile și că nu mai vine ecranul salvator cu liniile de dialog citite de spectatori.

Am râs până la lacrimi, cât am putut, că de la căldură au secat și astea, de modul în care actorii tineri erau coafați și machiați să arate ca niște bătrânei pe la 65-70 de ani, dar alergau de mama focului de zici că erau la olimpiada de 100 metri sprint.

Ioi muică, și cât de rasist este filmul în ansamblul său, avem negri atârnați de tavan doar pentru a face vânt cu evantaiul cucoanelor opărite sub kilometrii de jupe groase și indieni piei roșii tratați ca pe niște scursuri ale societății, asta când nu sunt masacrați.

Povestea este destul de dezlânată, se fac niște salturi temporale neavenite care lasă multe întrebări în aer, multe necunoscute care taie din firul narativ și așa destul de banal.

Sunt, totuși, două elemente în Cimarron care mi-au lăsat o bună impresie.

Prima ar fi scena de început, una incredibil de haotică, imaginați-vă o îngrămădeală umană la  niște reduceri la tigăi, dar toți pe cai sau în căruțe. Acea secvență este senzațională prin grandoarea ei disperată și prin numărul foarte mare de figuranți, cai și căruțe care iau parte la acțiune. Nici nu știu cum au reușit să o filmeze pentru că ar fi un deziderat greu de îndeplinit în zilele noastre fără a se apela la CGI, darămite atunci.

A doua ar fi o replică epică pe la final, la o sindrofie, de m-a făcut să uit de toate necazurile de până atunci.

 

🏆 Verdict

Cimarron mi s-a părut un film de o banalitate extremă, fără o poveste coerentă și plină de personaje reprobabile.

Lăsând la o parte mentalitățile rasiste de atunci, că atât i-a dus mintea, ce mi-a repugnat a fost fala laudativă cu care se felicitau unii pe alții că și-au tras proprietăți frumoase cu prețul morții brutale a indienilor.

Dacă este să trag o concluzie din Cimarron, este aceea că trebuie să calci pe cadavre pentru succes și că nu trebuie să fii mare afacerist, ci doar oportunist să satisfaci primul o nevoie proaspăt apărută pe piață.

Sunt dezamăgit de Cimarron, atât de rău m-a supărat că nu pot să-i cumpăr mai mult de 5 exemplare din ziarul său, mai mult pentru prima parte.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

All quiet on the western front

1929/1930 În acele vremuri de mult apuse erau la modă filmele despre Prima Scatolceală Globală, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.