South Park: Post Covid

Azi sunt cu promoția după mine, două la preț de una, cu South Park: Post Covid și continuarea acestuia denumită South Park: Post Covid – The return of Covid. Filmele, dacă le pot numi așa, au circa o oră fiecare, sunt disponibile pe Paramount+ care va ajunge la noi în acest an.

🎬 Premisă

Dacă este South Park și titlul are în el Covid presupun că nu mai este cazul să pomenesc ce subiect abordează cele două filmulețe.

N-am mai urmărit de decenii un episod din acest serial, așa că mare mi-a fost mirarea să-i văd pe puștani ditamai adulții în South Park: Post Covid.

Însă m-am lămurit imediat care-i faza, abia s-a terminat perioada de carantină, care a durat aproape 4 decenii, și năzdrăvanii noștri s-au făcut mari, fiecare la casa lui. Care cu traume considerabile, care bine mersi cu familie, care cu probleme tehnologice, care cu religia adânc înfiptă-n căpșor.

Dar o tragedie imensă, decesul lui Kenny, îi aduce laolaltă în ciuda animozităților dintre ei. Parcă totuși este ceva în neregulă cu moartea subită a lui Kenny, așa că gașca din copilărie lasă deoparte, parțial, motivele de scandal și se pune pe investigat pentru a descoperi adevărul din spatele decesului nevorbitorului Kenny.

💭 Comentariu

Faptul că South Park a rezistat până acum și episoadele curg pe bandă rulantă este dovada clară și irefutabilă că lumea în care trăim este un permanent bazin de subiecte nemuritoare și generatoare de haz de necaz.

Și acest South Park: Post Covid nu face rabat și n-are milă de societatea noastră din timpul pandemiei și încearcă să-și imagineze un viitor pe baza informațiilor de acum.

Nu zic că pictează un viitor a la Idiocracy, dar nici nu este prea departe.

Glumele sunt nimerite și parodiază excesiv consumerismul nostru care parcă ne-a întunecat mințile. În primul rând, nu scapă de batjocura penilă serviciile de streaming pentru că în viitorul din animație orice afacere are drept sufix eternele neoriginale Plus sau Max, că atât îi duce mintea pe marii experți în marketing.

Asta este una din glumele preferate ale autorilor scenariului, alături de altele care fac referire la Alexa și NFT. Parcă totuși insistă prea mult cu NFT și poanta își pierde din haz, dar înțeleg motivul din spatele acestei alegeri.

Știți care-i culmea? Că viitorul imaginat nu pare deloc unul aiuritor sau fantezist, ba chiar tind să cred că se apropie destul de mult de realitatea ce va veni.

De bază rămân caterinca făcută pe seama Covidului și, mai ales, batjocura adusă întregii mentalități woke care divizează societatea mai rapid ca un Moise dat pe repede înainte.

Pff, de la stand-up-urile spălăcite de frica fenomenului „culture canceling‟ până la drepturile minorităților singulare în fața cărora îngenunchează majoritatea, nimic nu scapă de aciditatea replicilor din South Park: Post Covid.

Unii vor găsi dumele cam indecente și lipsite de orice urmă de bun simț, dar lui South Park i se rupe-n rect, n-a fost niciodată cunoscut ca fiind un alinător de sensibilități, mai ales ale celor cu gleznuțele nude și boticul divin de măcăitoare.

 

Chiar dacă este crasă și obscenă, comedia nu depășește anumite limite ale decenței, și folosesc decență aici cu un sens destul de larg. Dar dacă eu n-am zis: „La dracu`, nu cred că au zis asta‟, înseamnă că mai era loc pentru abuz verbal stânjenitor pentru pudici.

Pe bune, dacă încă mai raționezi coerent și ai capul pe umeri să nu ți se răhățească zburătoarele în gât, n-ai cum să nu rezonezi cu aceste două filme care parcă îți varsă propriul of pe care nu puteai să-l exprimi în deplină siguranță.

Să nu credeți că doar la asta se rezumă South Park: Post Covid.

Nu, nici pe departe.

Animația în două părți este plină de compasiune cu privire la relațiile de prietenie de lungă durată și, în ciuda miștocărelii permanente, reușește să fie și emoționant și să te pună pe gânduri datorită unei premise absurde, dar plină de cerebralitate.

 

🏆 Verdict

Am rămas plăcut impresionat de South Park: Post Covid, nu credeam că umorul va mai fi relevant, mai ales că n-am mai pus ochii de multă vreme pe el.

Iată că scriitura rămâne proaspătă, mai ales datorită stilului haotic al producătorilor de a concepe episoadele de pe o săptămână pe alta pentru a prinde cele mai fierbinți subiecte la modă.

Animația nu s-a schimbat prea mult, iar franchețea replicilor care n-au perdea este revigorantă, scenariul o zice verde-n față, fără să se sinchisească dacă și pe cine ofensează, că doar animația este una adresată maturilor, nu fătălăilor care se irită din orice.

N-are filmul prea multe glume per total, doar câteva pe care insistă, iar premisa generală este una destul de leneșă și lipsită de imaginație, dar execuția este una satisfăcătoare, pe tipul: „Zi-le, domnu` Geo, nu te abține‟.

Ca atare, înainte să-nceapă un nou val, mă reped să fumez 8 porții de iarbă sănătoasă.

4 out of 5 stars (4 / 5)

South Park: Post Covid

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

 

South Park: Post Covid – The return of Covid

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Luck„

Luck

Ușuit de la Pixar, John Lasseter a fost agățat de Skydance Animation și Luck este …

3 comments

  1. Ai putea sa bagi si Beavis and Butt-Head Do the Universe. Tot Paramount+. Si revine si serialul cu un sezon nou in august.

    • L-am văzut, dar pentru mine nu a meritat efortul să îl pun pe site, doar am scris vreo 200 de cuvinte despre el pe pagina de Facebook.

      • Am dat o fuga la Facebook, am citit, am revenit. Cu o alta recomandare. E la moda, toata lumea recomanda ceva. Dar pe asta s-ar putea sa-l sari, din diverse motive. Official Competition (Competencia oficial), o coproductie Spania – Argentina. Antonio Banderas, Penelope Cruz, Oscar Martinez. Si tocmai pt ca ai alergie la filmele de festival, asta o sa-ti placa. L-am gasit pe torente. Si e mai bine daca nu te uiti la trailer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.