Codigo Emperador

Codigo EmperadorSă punem experiența căpșunară la treabă odată cu vizionarea lui Codigo Emperador, un thriller spaniol cu Luis Tosar disponibil pe Tu Dum (sunetul), adică pe Netflix.

 

🎬 Premisă

Juan (Luis Tosar – El desconocido) este un detectiv însărcinat cu o treabă foarte importantă, monitorizarea unor nume importante din lumea rarefiată a celebrităților.

Mai un fotbalist renumit, mai un actor faimos, mai un judecător cu ciocanul vârtos, Juan trebuie să se asigure că toți calcă drept și nu dau de probleme care să le afecteze imaginea nepătată.

Și dacă o fac, atunci intră în acțiune Juan care vine cu mătura intelectuală pentru a șterge urmele diverselor prostii comise pentru a menține vie aura de sfinți a celor protejați.

Toate bune și frumoase până când Juan primește o misiune care nu prea îi cade bine la stomac, trebuie să stea geană pe un politician influent să descopere ce mizerii ascunde acesta sub preș pentru a putea fi ținut în lanț de mai marii săi.

Colac peste pupăză, un alt caz îi pică-n poală, unul ce are legătură cu ceva materiale chimice periculoase ce pot fi transformate în bombe biologice.

 

💭 Comentariu

Mai pe șleau, Codigo Emperador este un thriller de spionaj dintre cele mai serioase care are rolul de a te demoraliza completamente pentru că ne-o spune pe șleau că umanitatea este condamnată, până la pieirea ei, unui trai plin de manipulare și subjugare.

Cu destui bani și multă influență poți transforma fără mari probleme albul în negru și căcatu-n diamant cu atât de multă naturalețe încât nici nu ai motive să chestionezi credibilitatea a ceea ce ți se spune sau a ceea ce vezi.

Practic, un sfânt neprihănit este lejer transformat într-un drac împelițat, iar cea mai mare scursură a umanității, cu ceva activitate de lobby și plicuri bine plasate, poate deveni în scurt timp candidat la postul de Papă.

Deși povestea este fictivă, nu am nicio îndoială că realitatea este și mai vomitivă decât ce ni se prezintă în film, serviciile secrete ale oricărei nații mai răsărite dedându-se la asemenea fabricațiuni pentru atingerea scopului infam.

Personajul interpretat de Luis Tosar este unul apăsat de o mare dilemă, nu știe încotro să o apuce. Știe că meseria lui este una dizgrațioasă, adânc împlântată în decepția supremă, că moralitatea nu are ce căuta în discuție, dar până unde să mergi pentru îndeplinirea ordinelor?

Codigo Emperador este bun prin lumina înfricoșătoare pe care o aruncă asupra serviciilor secrete și a manipulării abjecte băgate cu forța pe gât unei populații neștiutoare menținută astfel într-o lesă invizibilă denumită democrație.

Codigo Emperador

 

Avem impresia că suntem liberi, că nu vedem constrângerile impuse sistematic, dar în realitate suntem mai sclavi ca primii negri aduși în USA sau ca robii care au trudit la marile piramide egiptene. Ăia măcar știau că-s sclavi, noi ne credem liberi.

Scenariul este destul de întortocheat, urmează mai multe fire narative și nu știam care este cel principal sau dacă au toate vreo legătură între ele, dacă la final se vor întâlni în același punct culminant.

Mai tot filmul a planat deasupra creierului meu o necunoscută, un sentiment straniu cum că este ceva în neregulă, ca atunci când pleci la o drumeție mai lungă și tot simți că ai lăsat gazele pornite, mai ales acum, când prețul lor a explodat.

Fiind un film de spionaj, așa cum am pomenit anterior, Codigo Emperador are un ritm molcom ca acțiune, dar alert din punct de vedere al evenimentelor care se succed cu repeziciune, avem parte de-o cavalcadă de trădări infame, plăsmuiri oripilante, dezmințiri false, spălări neuronale prin intermediul mass mediei care te îngrozesc.

Ce să mai aștept terminarea numărătorii inverse, detonez bomba și scriu că lumea în care trăim este manipulată fără menajamente sau mustrări de conștiință de către cei care țin hățurile puterii care nu precupețesc niciun efort pentru a rămâne acolo sus, eliminând orice amenințare care le perturbă funcția de Dumnezei corupți.

 

 🏆 Verdict

Codigo Emperador este un film lipsit de bombastic exagerat sau de acțiune fulminantă, astfel încât poate trece drept plictisitor.

Dar subiectul pe care îl abordează îl face să fie ancorat într-o realitate pe care fie n-o vedem, fie ne prefacem că n-o sesizăm, preferând să ne vedem de bucățica noastră de viață.

Odată vizionat Codigo Emperador, dacă încă n-o faceți, veți pune sub semnul întrebării orice știre văzută/citită/auzită în mass media aflată sub papucul celor influenți care distorsionează realitatea cum vor ei.

La dracu`, în timp ce scriam aceste rânduri PRO TV l-a dat mort pe Florin Salam când el, deși nu chiar bine mersi cu sănătatea, încă era în viață.

Deci nu puneți bază pe nimic din ceea ce vi se spune, deveniți voi înșivă detectivi pentru aflarea adevărului. Deși în zilele noastre aveți șanse mai mari să-i găsiți pe Yeti și monstrul din Loch Ness jucând șah decât să aflați adevărul adevărat.

Chiar dacă nu este un film care să te distreze, ci mai mult te întristează, mie mi-a plăcut Codigo Emperador pentru curajul de a prezenta anumite lucruri și pentru că-i mortal de serios, așa că-i instalez, fără știința lui, 8 microfoane prin studio.

Și pentru cei care comentează aiurea că nu au ce vedea pe Netflix, extindeți-vă orizontul, sunt și alte filme în afară de cele de la Hollywoke.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

I came by

I came by

I came by este un film britanic pe care îl puteți găsi în această perioadă …

2 comments

  1. Multumesc pt recomandare. Eu am recuperat pe HBOmax Gomorra lui Matteo Garrone ca nu-l vazusem (filmul e din 2008). Si pt ca o sa apara Pinocchio disneyan, Garrone a facut un Pinocchio in 2019 care a cam trecut neobservat, din pacate, o versiune fidela cartii. Si e fain sa vezi Pinocchio vorbit in italiana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.