Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
🎭📜 COMEDIE DIN GREȘEALĂ – Spectacol de teatru (Medeea Marinescu, Alexandru Papadopol, Alex Bogdan, Elvira Deatcu, Diana Roman, Eduard Buhac)
🎬 Este un spectacol de teatru despre punerea în scenă a unui spectacol de teatru finanțat de un bogătan fără școală multă care adună câteva vedete eșuate, un influencer și o tânără aflată la început de drum, iar ca scenarist/regizor este ales nepotul său lipsit de talent.
🍿 Doamne ferește, ce caterincă de spectacol, că altfel nu am cum să încep comentariul despre ceea ce am văzut.
Premisa este una ofertantă pentru că nici nu este departe de ce se întâmplă în realitatea autohtonă, și nu numai, în care banii frauduloși și nepotismul impotent dictează cursul lucrurilor.
Aici situația nu stă diferit, textul piesei este inexistent pentru că nu are cine să-l scrie, dar trebuie create decorurile, realizate costumele și făcute repetițiile.
Așa că artiștii adunați laolaltă trebuie să se descurce cu ce au, rezultatul fiind unul incredibil de ilar.
Pornește lejer, cu o insistență, ce tindea să devină enervantă, în ceea ce privește realizarea fotografiei pentru a fi folosită pentru afișe. Glumițele erau drăguțe, dar și previzibile și lipsite de vreo surpriză intelectuală.
Eh, dar când se intră efectiv în pregătirea spectacolului, unul bazat pe o piesă mai mult decât plagiată după Romeo și Julieta, dar plasată în vremurile dacilor și romanilor, tonul se transformă dintr-unul lejer amuzant într-unul isteric ridicol.
Textul este colosal de dobitoc, cu replici sublim de tâmpite și plin de anacronisme grosolane, dar este în așa fel scris încât am râs cu lacrimi cât bulgărele de grindină pe toată durata spectacolului.
De la „Calul troian, Hala Traian, Hala Madrid‟ până la replica de dinaintea lui „O analfabetă funcțională‟, aproape toate vorbele rostite de actori generează râsete pentru că dialogurile par a fi scrise de o maimuță lobotomizată.
Însă tocmai de aici se naște comedia, din absurdul situației, din incompetența absolută a autorului piesei care a măcelărit Romeo și Julieta (nici nu vă zic ce nume au personajele), dar care crede că a scris o capodoperă cu care se mândrește.
Într-adevăr, se bazează foarte mult pe repetarea unor scene, dar spectacolul nu a riscat în niciun moment să devină redundant pentru că fiecare nouă iterație aducea ceva diferit care o diferenția de celelalte de dinaintea ei.
Nu are rost să mai povestesc din ceea ce se petrece pe scenă pentru că nu m-ați crede. Ori ați presupune că am luat-o razna, ori ați concluziona că am fost la circ, nu la teatru.
Cu toate acestea, există și momente serioase, puține, dar sunt acolo, să mi se blegească sabia dacă vă mint.
Și ele se referă la condiția actorului de teatru/film de pe la noi care, în lipsă de alte oportunități, trebuie să-și calce în picioare mândria și să joace în toate gunoaiele de producții.
Facturile restante nu sunt interesate că vrei să iei parte doar la realizări shakespeariene și nu te înjosești să dai cu subsemnatul pentru niște mizerii oribile.
Asta este de înțeles, mațul protestează zgomotos când îi e foame și nu îl poți hrăni dacă nu-ți faci meseria, ce deranjează însă este ipocrizia meschină.
Vorbim aici de ipocrizia care duce la laude nemeritate adresate unor habarniști în domeniu doar pentru a le mângâia orgoliul ca nu care cumva să se supere și să te taie de la conducta cu bani.
Și mai sunt astfel de teme mature abordate, aici doar copiez din premisa spectacolului (că știu și eu să plagiez), este și despre „obsesia posterității și despre frica de ridicol‟.
👍 sau 👎
Vreți să știți cât de amuzant este spectacolul? Păi ce altă laudă mai mare de atât poate fi? Morții nu se puteau abține să nu râdă la replicile inepte pe care le rosteau cei vii. Și nu pot să îi condamn.
Ori, mai știi, poate așa au fost rolurile, deși uneori îmi dădeam seama că pe Diana Roman o umfla râsul auzind balivernele descreierate ce erau rostite prin preajma ei.
Nu zic asta ca o critică la adresa actorilor, Doamne ferește, repet, poate așa erau directivele, ca personajele să joace ca și când ar fi amatoare sau netalentate, eu nu cred că aș fi rezistat cu o mină serioasă pe față în timpul reprezentației, oricât de profesionist aș fi fost în meserie.
Au mai fost câteva spectacole la care am râs destul de mult, dar cel de față este diferit pentru că are ceva aparte.
O fi de la faptul că este oarecum interactiv?
O fi de la secvența în care actorii s-au schimbat direct pe scenă, bineînțeles, în beznă, dar pe scenă? Și asta a dus la câteva momente amuzante?
O fi de la numele românești, ceea ce a dus la o apropiere vădită dintre actori și spectatori?
🏁 Cu cât merg mai des la teatru, cu atât comediile văzute dau lecții celor din filme pentru că aici nu există restricții.
Nu că s-ar vorbi vulgar aici, deși există câteva replici ce pot fi percepute ca grosolane, mă refer la subiectele abordate și la libertatea deplină în a le perpeli pe toate părțile.
Efectul comic a fost potențat și de prezența unor nume celebre de actori de teatru în ipostaze ridicole, această alăturare generând explozii de râsete.
Păcat că, în același timp, îmi dau seama că nici publicul de teatru nu-i unul educat, nesimțiți sunt peste tot.
Cât de cretin și prost crescut să fii ca în timpul unui act muzical în care se cântă despre cât de enervanți sunt oamenii care filmează la spectacole tu să-i filmezi pe actori cum interpretează?
Sunt de părere că la teatru și la film telefoanele trebuie confiscate la intrarea în sală FĂRĂ EXCEPȚIE.
Este interesant că acest spectacol m-a crăcănat de râs la fel de mult ca altul, Cum se face, care, surprinzător sau nu, are un subiect asemănător.
(5 / 5)
