Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Crai nou sau Blue Moon, depinde pe ce meridian ne aflăm, este un film românesc din 2021 nominalizat la Premiile Gopo 2023 pentru Cel mai bun film de lungmetraj.
🎬 Crai nou – Premisă
Irina (Ioana Chițu) este o tânără ce face parte dintr-un neam numeros de la țară.
Parcă ar vrea să meargă la capitală la studii, dar nici nu ar vrea, că este mult de muncă la firma de familie unde ea ce se mai pricepe la socotit numere și citit facturi.
Sfioasă din fire, opusul sorei ei explozive, am putea spune chiar că Irina este o mironosiță ce este ușor terfelită de cei din jur.
Apoi vine o petrecere cu alcool, se culcă Maica Precistă și se trezește Mata Hari gang-bang-istă, iar atitudinea ei va trece printr-o schimbare majoră la nivel psihologic.
💭 Crai nou – Comentariu 🍿
Nu știu cine este lovit de sindromul efectului Dunning-Kruger.
Ori eu, că am impresia că știu să identific un film bun, deși în realitate habar n-am, da` am aere din astea nejustificate.
Ori cineaștii de la noi (mulți dintre ei) se cred mari regizori/scenariști și trântesc niște gogomănii de filme, deși n-au nicio idee ce înseamnă un film bine închegat care să știe ce are de transmis.
Indiferent de răspuns, Crai nou face parte din valul românesc de filme dezordonate în care se urlă mult și nu se spune nimic.
După ce că și așa producțiile autohtone au grave probleme cu sunetul pe care cu greu îl auzi și, implicit, nu înțelegi dialogurile, aici este o hărmălaie de nedescris.
Personajele vorbesc unele peste altele de la un moment dat pur și simplu am renunțat să-mi mai forțez timpanul să priceapă ce dracului boscorodesc oamenii ăia prin film pentru că n-avea niciun rost.
Mai bine mă înțelegeam cu un prieten aflat la 50 de metri în toiul unui concert de la Untold.
Și când disting dialogurile atunci ele sunt unele de-o inutilitate absolută.
Ca exemplu, la un moment discută unii timp de vreo jumătate de oră (atât mi s-a părut) despre stornarea unei facturi care n-avea niciun heleș și niciun beleș cu subiectul filmului.
Apropo de subiect.
Habar n-am care este acesta pentru că filmul Crai nou este haotic și dezlânat, niște caracteristici care însoțesc producțiile românești care nu au idee de unde pleacă și unde vor să ajungă.
O fi ceva legat de evoluția personajului Irina, dar nu mi-a păsat de ea în niciun fel deși era, într-un fel, eroina filmului. Cred.
Oricum, pe ecran apar personaje enervante pentru care nu pot să eman nici măcar un gram de empatie pentru că-s prost crescute, nesimțite și le sare țandăra din orice.
Sper să nu fac o gafă, dar am impresia că filmul este cel al generației actuale care trăiește numai la extreme, dacă nu este 10, atunci automat este 0.
Aici orice rahat minuscul este transformat într-o tragedie imensă, de parcă ar veni sfârșitul lumii la cea mai mică acțiune întreprinsă de alții care nu ne este pe plac.
Să nu mai zic că se sare incoerent de la una la alta, camera de filmat nefiind capabilă să se concentreze mai mult de 5 secunde pe un cadru.
Am și un exemplu în acest sens.
La un moment dat discută unii despre sora Irinei și dintr-odată, din neant, comentariile se mută pe niște sarmale.
Și eu spumegam la gură și fumegam pe nas urlând la film:
„Stai dracului pe o bandă narativă, nu mai face opturi în scenariu, că sunt capabil să fiu atent la o scenă pentru mai mult de 1 minut‟.
🏆 Crai nou – Verdict 👍 sau 👎?
Îmi cer scuze, știu că sunt un bou care nu apreciază mirobolantele producții românești premiate care au mesaje atât de adânc ascunse încât îl deranjează pe Michiduță când aprinde focul sub cazan.
Însă la mine ce-i în gușă, și-n căpușă, sunt pe sistem „See something, say something‟, așa că nu o dau pe după cireș, zic direct ce am simțit urmărind un film.
Nu mai suport acest tip de producție care se crede prea intelectual, dar ascunde mari lacune în compartimentul care contează cel mai mult: scenariul.
Tranzițiile dintre scene sunt groaznice deoarece sunt făcute niște salturi haotice de la una la alta lăsându-te cu rezoluția în aer.
Când vine momentul culminant, pac, se face tranziție aiurea, fără vreo logică, la altă scenă.
Iar personajele sunt oribile, au foarte multe istericale în cap care dovedesc o labilitate psihică extremă.
Dacă la final mi s-a fi spus că tot filmul s-a desfășurat într-un spital de nebuni n-aș fi fost mirat.
Cu cât văd mai multe filme recente românești premiate, cu atât ajung să apreciez și mai mult Miracol și, mai ales, Neidentificat, ale lui Bogdan George Apetri.
Astea da filme, cu o structura compactă, cu un scenariu care știe ce vrea și cum să ajungă la destinație și cu o poveste cu început și sfârșit.
Plus că sunt și interesante ca subiect și te gâdilă drăgăstos la cerebel.
Pentru Crai nou, căruia nu am ce laude să îi aduc în afară de peisajele frumoase de țară, cu tot cu simbolistica evidentă a titlului, nu pot, pur și simplu, nu pot să-i aprind mai mult de 4 țigări .
(2 / 5)
