Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Nu o stau scriu prea multe note de informare despre Familiar, că nu vreau să mi se ducă buhul de ciripitor.
Ideea este că-i film românesc. O dramă, să fiu mai exact.
🎬 Familiar – Premisă 🕮
Dragoș (Emanuel Pârvu – Miracol) este un regizor căruia i s-a năzărit să facă un film despre familia lui din perioada comunismului în ideea că așa va trece peste anumite traume din copilărie care încă-l bântuie.
Ce să zic, omu-i naiv deoarece este evident că se va întâmpla fix pe dos.
Că doar la ce să se aștepți când scormonești cu bățu-n fosa septică și deranjezi rahatul sedimentat?
În mod cert, nu o să iasă o aromă de parfum Channel, ci împuțiciune putredă.
💭 Familiar – Comentariu 🍿
Nici că se putea un titlu mai potrivit pentru acest film pentru că într-adevăr îmi este tare familiar.
Și nu în sensul bun.
Are inevitabilele scene incredibil de lente fără vreun scop anume, cel puțin nu narativ, doar așa, să o ardă artistic de dragul de a părea mai filozofic decât este.
O iau razna dacă mai văd secvențe interminabile în care unul plânge neîntrerupt sau sudează țigară după țigară sau doi se ceartă pe tema unui spectacol.
Pur și simplu mă irită giumbușlucurile astea leneșe care contribuie doar la lungirea duratei filmului pentru că alt rol nu au.
Măcar de ar aduce niște elemente noi în caracterizarea personajelor, dar eu sunt mai expeditiv din fire, nu am nevoie să petrec cinci minute cu unul care jelește pentru a-mi da seama că suferă.
În fine, vorbim totuși despre un film românesc de autor, pare-se că-i imposibil să fie realizat unul fără asemenea scene, așa cum cu greu dai de o manea fără erori gramaticale.
Cât despre poveste, nu pot spune că este ceva aparte, dacă dau la o parte tertipul cu CNSAS și securitatea, nu am găsit nimic special în scenariu.
De fapt, aș putea spune că treaba cu datu-n gât pe vremea comuniștilor nu are o importanță prea mare, drept catalizator al dramei putea fi o scrisoare rătăcită, spre exemplu, și povestea ar fi rămas aceeași.
Seamănă, dacă vreți, cu Past lives, deoarece se bazează prea mult pe ce s-a întâmplat în trecutul mort, unul care nu mai poate fi schimbat și nici nu are vreun rost să fie dezgropat.
Dacă nu ești labil psihic, ca protagonistul, atunci poți să treci mai departe, să te uiți în față, înspre viitor, nu să tot arunci ocheade în spate, înspre un trecut care s-a dus.
Ah, mai este o chestie care m-a iritat, regizorul nu a avut habar să promoveze unii dintre sponsorii acestui film.
Mesele sunt pline de sticle și doze de Coca Cola sau Carlsberg, dar nimeni nu bea din ele, este evident că sunt acolo doar de decor, să le vadă lumea.
Pentru a nu bate atât de mult la ochi, ar fi trebuit integrate natural în poveste, să mai soarbă câte un personaj din ele. Așa, îți dai imediat seama că-s puse la sanchi, doar în scop mercantil.
O să închei, totuși, într-o notă pozitivă, una pe care este posibil să mi-o fi închipuit.
Deși nu are deloc simbolistică, parcă să zic că am sesizat o scenă mai cu schepsis în care figura personajului era reflectată într-o oglindă, dar cumva distorsionată cu nasul mare ca Pinocchio.
Hm, m-a lucrat la subconștient sau așa n-a nimerit?
🏆 Familiar – Verdict 👍 sau 👎
Am vrut să-mi placă, dar cred că am ceva sămânță de ură înfiptă-n minte când vine vorba de asemenea filme.
Nu mă încântă cu nimic să urmăresc drame banale care sunt cu zecile de mii, dacă nu și mai multe, în țara noastră.
Serios acum, ce este atât de interesant la o relație de familie în care părinții nu se înțeleg dar stau împreună pentru că de altceva nu sunt în stare sau nu au curajul să o ia de la capăt la o vârstă înaintată?
Este trist? Da, cu siguranță, dar la fel de bine puteam da pe Știrile de la ora 17 și mă împiedicam peste astfel de povești fără număr.
Și de asta sunt sălile goale la filme precum cel de față.
Unu la mână, transpun cotidianul pe ecrane, un lucru de care românul este deja sătul în viața lui reală, nu vrea să-și vadă problemele de acasă la cinematograf.
Doi la mână, lâncezesc prea mult cu anumite scene fără sens din care extragi rapid esențialul, dar ele continuă și dincolo de acest punct până când te aduce în pragul exasperării.
Și poate îmi explică și mie cineva care a fost treaba cu ecranul împărțit în două ce prezentate aceleași cadre, dar din unghiuri puțin diferite, că n-am priceput ideea din spatele acestei alegeri.
Cu părere de rău, oricâte cereri ar face filmul, nu pot să-i desecretizez mai mult de 5 dosare.
(2,5 / 5)
