Beautiful wedding

Beautiful weddingAm și uitat că urmează un alt film în această serie, a venit rândul lui Beautiful wedding să mă tortureze.

Ups, deja am deversat amănunte din verdict.

 

🎬  Beautiful wedding – Premisă

În urma unei aventuri pe care protagoniștii n-o mai țin minte, eu nici atât, se pune de-o nuntă.

Treziți din somnul indus de consumul excesiv de alcool care dăunează grav creierului, nu doar înainte de 18 ani așa cum spune reclama, ci și după această vârstă, Abby (Virginia Gardner – Fall) și Travis (Dylan Sprouse – After we collided) se trezesc cu pirostriile puse.

Pentru a-și limpezi gândurile, dar și pentru a scăpa de o pacoste sub forma unui gangster amorezat și plângăcios, cei doi se refugiază într-o stațiune mexicană romantică.

Doar că aici se declanșează o serie de evenimente care le testează relația de iubire.

Iar cei doi se decid să încerce rezistența hârtiei care le zic să-s luați pe vecie.

Mno, sta-mi-ar micu-n gât și berea-n soare, că deja am zis prea multe despre povestea acestui film.

 

💭 Beautiful wedding – Comentariu 🍿

Băi, ce să zic?

Nu pot decât să-l felicit pe scenarist că a reușit să convingă studioul producător să-l plătească pentru asemenea dialoguri precum cele de mai jos.

Și nu parafrazez în scop de exagerare, ci voi cita EXACT replicile rostite de personaje:

– Te iubesc.

– Și eu te iubesc mult.

– Dar eu te iubesc cel mai mult.

– Ba nu, eu te iubesc și mai mult decât mă iubești tu.

– Iubirea mea, te iubesc până la infinit.

– Dragostea mea, eu te iubesc până la infinit plus unu.

– Atunci eu te iubesc până la infinit la puterea infinit.

– De unde mama dracului fac rost de o grenadă să mi-o bag în gură să scap de chin?

Doar ultima replică îmi aparține pentru că așa am gândit după cinci minute de chin interminabil ascultând imbecilitatea asta de scenariu.

O fi o adaptare după o carte scrisă de o cucoană ce visează fantezii sexuale, dar povestea este atroce, nu am alt cuvânt mai potrivit. Poate gunoi infect, dar nu vreau să fiu atât de vulgar în exprimare.

Nu îmi dau seama ce a vrut să fie, că dacă s-a luat în serios, atunci este grav că a ieșit o asemenea dejecție purulentă ce face ciuma bubonică să pară o simplă gripă de vară.

Dacă a încercat parodia, iarăși nu i-a ieșit, că o parodie trebuie să fie inteligentă pentru a fi eficientă.

Aici, din păcate, au fost adunate cele mai toxice clișee de care încercăm să scăpăm și iată că a reușit ceva ce nu credeam că se va întâmpla prea curând. A reușit să mă treacă de partea progresismului.

Filmul, prin desfășurarea acțiunii, ar fi fost demodat dacă era lansat acum 30 de ani, darămite acum.

Totuși, noi, ca societate, am trecut de faza în care ne excitam prematur când vedeam pe ecrane cum bărbații își arată mușchii luminați de soare și fetele țâțele rotunjite de silicoane.

Personajele, chipurile, sunt adulte, dar doar la trup, deoarece în gândire nu le dai mai mult de vârsta fragedă a unui țânc mofturos care se supără din orice și face mutre-mutre dacă nu-i sunt satisfăcute dorințele.

Până și fetusul abia format este capabil de un proces cognitiv mai puțin cretin decât gândirea dobitocilor care se perindă prin peisaj.

Scenariul este un morman de incoerență mai înalt decât Everest. Nimic nu are logică, nici în acțiunile întreprinse de protagoniștii oligofreni, nici în continuitatea scenelor.

Beautiful wedding

 

De ce ai pleca din țară fără pașaport când tu nu ești urmărit de poliție, ci de un amărăștean de găinar cu aere de mafiot?

De unde până unde se găinățează un cocoș aflat pe acoperiș pe tine, tu fiind la 5 metri distanță? Că doar nu trage cu tunul. Și apropo, de când un cocoș face ouă?

Și mai este o scenă la fel de retardată cu un prostovan care se aburcă într-un cocotier pentru a spiona o discuție.

Era imposibil să știe de dinainte unde se vor așeza respectivii să vorbească, deci s-a urcat la ghici sperând că fix în acea zi și fix în acel loc urmăriții vor avea chef de parlamentări.

Ori i-a văzut că s-au așezat acolo, dar atunci nu avea cum să se urce fără să fie observat.

Tot filmul este plin de asemenea momente ce mi-au făcut creierul să se dea cu capul de pereții cutiei în care este închis.

Nu-mi venea să cred cât de penibile erau secvențele pe care le urmăream.

Cred că și filmul și-a dat seama de asta deoarece repetă de vreo 3-4 ori „Este foarte stupid‟.

Da, da, s-a autocaracterizat foarte bine.

Se înjură la greu și sunt sâni aruncați în toate direcțiile, dar faptul că are rating R nu a reușit să mă sensibilizeze în vreun fel.

Vreau producții mature, dar nu sub formă de diaree verbală și de căcărează faptică.

Degeaba se preumblă ăștia cu extremitățile la vedere, chimia dintre iubăreți este la fel de pasionantă ca o injecție în ochi sau ca o colonoscopie făcută de un Banner transformat în cea mai periculoasă variantă de Hulk.

 

 🏆 Beautiful wedding – Verdict 👍 sau 👎?

Este un film făcut în bătaie de joc, asta este singura explicație plauzibilă pe care o pot găsi în acest moment.

Ar mai fi una, aceea că este făcut de niște netalentați în domeniu și de aceea a ieșit măgăria asta.

Păi în atare condiții chiar îmi doresc să preia AI frâiele că dacă umanii scriu niște baliverne care-ți bagă urechile într-un permanent ciclu menstrual atunci un robot nu are cum să dea și mai rău chix.

Am scris și eu două cărți când aveam 20 de ani, dar am avut suficientă minte să-mi dau seama că-s fose septice și le țin ca tristă amintire, nu m-am apucat să-mi dau aere de scenarist ca nenea ăsta de a mâzgălit niște cuvinte vomitive de toată jena.

Personajele sunt imature, povestea nu are strop de credibilitate în ea, mai ușor aș pune botul că-i posibil să devină realitate Star Wars decât relația neghioabă dintre ăștia doi.

Până și filmele porno de pe Onlyfans trase într-un apartament din Ferentari au o poveste mai ușor de înghițit decât măgăria asta. Nu că aș ști, așa am auzit.

Bașca s-a făcut vorbire, prea multă vorbire, despre funduri și băgat degete în ele, și asta din partea unor bărbați.

OK, am înțeles că sunt unii de alte orientări sexuale pe acolo, ceea ce este perfect normal, dar nu era cazul să-mi povestească pe îndelete cum se scormonește prin rahat și se gâdilă mațul pentru a găsi punctul G.

Păzea Complotul bonelor, nu a durat mult și a apărut concurența, una serioasă, pentru mult hulitul titlu de cel mai prost film al anului.

Am să-i ofer în dar 2 cocoși DOAR și DOAR pentru că locul în care se petrece filmul este superb și te îmbie la o vacanță relaxantă pentru refacerea nervilor distruși la propriu de acest Beautiful wedding.

Pff, și mai sunt cărți de ecranizat, deci sunt șanse să se poată și mai rău de atât.

1 out of 5 stars (1 / 5)

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Drive-away dolls

Drive-away dolls

Drive-away dolls este un film regizat de jumătate din cuplul Coen, în speță de fratele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *