Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Fear Street: 1666 pune punctul pe i trilogiei inspirate din scrierile lui RL Stine și nu ne mai freacă ridichea prin prezent, ci ne azvârle fix în anul diavolului 1666 pentru a ne arăta de unde a izvorât malefica entitate supranaturală care a dat cu barda-n prostimea contemporană din Fear Street 1994 și Fear Street 1978.
Bineînțeles că nu se putea fără o poveste de origine, așadar această ultimă parte reprezintă istoria personajului Sarah Fier, cea catalogată drept vrăjitoare și care a posedat mulți criminali de-a lungul timpului.
Am supt burta și m-am înarmat cu răbdare în ideea că poate acest Fear Street 1666 își va da drumul pe toboganul calității și că trilogia va păstra ce-i mai bun pentru sfârșit. Chit că deja știam care-i soarta acestei Sarah Fier, spânzurată pentru vrăjitorie în formă continuată, am zis că poate evoluția ei de la o fetișcană inocentă la o maestră într-ale magiei negre va fi o călătorie cu peripeții.
Pentru a face economie la buget, filmul folosește aceiași actori principali din primele 2 filme, în special din Fear Street 1994, dar în alte roluri, așa că m-a luat un pic de cap până m-am obișnuit cu noile lor interpretări pentru că îi tot vedeam în minte în vechile roluri.
Fear Street 1666 schimbă subiectul, nu mai este un slasher movie, ci se transformă într-un film ce are la bază religia, ignoranța și crunta prostie omenească, lucru de înțeles în Evul Mediu când, dacă nu pricepeai ceva sau dădeai peste ceva necunoscut, apelai imediat la scuza cea mai la îndemână: vrăjitoria.
Am zis, OK, filmul vine cu un aer proaspăt, aduce ceva nou în peisaj, dar bucuria n-a ținut prea mult pentru că Fear Street 1666 reia placa obosită din primul film, cea a iubirii lesbi.
Practic, Sarah Fier, nu cred că este mare mister sau dezvăluire, îi plăcea să dea cu limba-n petalele dulci ale altor domnițe și nici măcar nu se ascunde, se crede în 2021, așa că un înapoiat cu moacă de retardat scăpat de la Sapoca dă cu goarna și de aici apare acuzația de vrăjitorie.
Holly Moll raviolli, Fear Street 1666 este o demonstrație halucinantă de metafore deloc subtile pe sistem woke în care aproape fiecare scenă ne reamintește că albii sunt de albie porcină și că restul coloraturii umane a fost asuprită sute de ani de către albinoșii nenorociți.
De la opresiunea iubirii dintre aceleași sexe până la discriminarea permanentă a negrilor, de la inegalitatea dintre sexe până la minimizarea rolului femeii în societate, filmul nu ratează vreun moment oportun și ne ține o pledoarie somnolentă despre toate aceste aspecte care, ce-i drept, fac de rușine societatea, dar la dracu, nu m-am înscris la film să primesc un seminar pe această temă, ci voiam ceva horror.
Probabil că a fost și ceva scandal cu iz sângeros prin film, dar nu prea l-am văzut pentru că Fear Street 1666 suferă de aceeași problemă ca Fear Street 1978, este mult prea negru ecranul în multe scene, totul se petrece pe beznă neîntreruptă de niciun fel de lumină. Eh, uite aici nu este deloc bine să fii negru, că nu te vede lumea.
Dar, și poate asta fi considerat spoiler, în partea a doua se revine în prezentul din 1994 și filmul devine brusc mai interesant pentru că apar câteva surprize neașteptate, tot pe sistem woke, dar măcar m-au luat prin surprindere. Iar asta a oferit un impuls mult necesar filmului de a ieși din văgăuna fără fund a banalității sforăitoare în care căzuse încă din prima parte.
Per ansamblu, Fear Street 1666 nu poate fi catalogat drept film horror, se petrec mult prea puține lucruri de groază, nu este atât de sângeros precum celelalte două (nu că alea ar fi exagerat la acest capitol), este mai mult o dramă generată de ignoranța prostimii, dar în ciuda atitudinii pilduitor-acuzatoare, este un pic peste celelalte două filme, poate și pentru că leagă frumos toate firele împrăștiate și are și un twist cât de cât interesant.
Și dacă nu mă credeți și aveți impresia că văd numai conspirații woke peste tot, ei bine, în film o lesbiană, o femeie normală și doi negri, toți îngeri neprihăniți, se răscoală împotriva albului care-i nasol până-n gaura de la pantof. Aici arunc microfonul, dar nu fără a sălta un pic nota și pentru Fear Street 1666 am ales să fac 5 noduri frânghiei spânzurătoare.
(2,5 / 5)
