Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Gunpowder milkshake este un film scris și regizat de un mascul israelian, film care are ca personaj principal o duduie independentă interpretată de Karen Gillan (The call of the wild, Stuber).
Ea este Sam, un asasin de clasă mondială, angajată de The firm pentru a duce la îndeplinire diverse contracte care se lasă cu dâre prelungi de sânge.
O astfel de misiune se termină cu un eșec colosal pentru că Sam belește, la grămadă, nu intenționat, puradelul unui mare mahăr cotonogar care după ce-și îneacă amarul pierderii unicului fiu, dă apoplexia în el și i se năzărește subit să se răzbune, fără să știe că Sam nu-i vreo lustruitoare de bară verticală sau vreo chelneriță flegmatică.
Cum, necum, Sam se procopsește și cu o scumpete de fată jucată de Chloe Coleman (My spy) pe care trebuie să o scoată din diversele belele în care se tot nimerește fără voia ei, fiind o bună monedă de schimb pentru derbedeii indescriptibili.
Dar Sam nu-i singură la datorie, adună pe lângă ea personaje puternice interpretate de Lena Headey, Carla Gugino (Gerald`s game, San Andreas), Angela Bassett (Soul, Mission: Impossible – Fallout) și Michelle Yeoh (Boss level, Last Christmas).
Mare vrăjitorie scenaristică nu există în poveste, este simplu de imaginat ce urmează să se petreacă, mai ales că Gunpowder milkshake nici măcar nu se sinchisește să-și ascundă plagiatul evident după John Wick.
Totul emană o miasmă de xerox după această franciză, de la personajul supărat pe lume care pogoară infernul pe capul martalogilor care vin după el până la locația sfântă în care n-ai voie cu arme care aici este un restaurant, nu un hotel. De fapt, Gunpowder milkshake înglobează într-un singur film toate cele trei producții John Wick pentru că sunt elemente până și din Parabellum, cu excluderea lui Sam din organizația din care face parte și devenind un vânat extrem de prețios.
OK, nu-i nimic nou sub soare, copii după John Wick au tot apărut în ultima vreme, nu asta ar fi problema principală a filmului, lipsa lui de originalitate, ci altceva m-a călcat pe pingele și cred că deja știți ce urmează.
Feminismul exagerat, asta este marea meteahnă a lui Gunpowder milkshake. Nici n-apucai să desfac capacul sticlei de bere că mi s-au strepezit urechile la prima replică din film: De-a lungul timpului bărbații ne-au condus….
Ah, la dracu, mi-am zis, este unul din filmele alea care are drept fixație porcologia (pardon, ideologia) feministă și o să mă bată la cap că femeile sunt neprihănite și bărbații, toți, sunt niște grobieni bovini.
Și nu m-am înșelat, începe și se termină cu aceeași replică pe care o mai servește de câteva ori pe parcursul filmului sub diverse reinterpretări, mesajul rămânând același, X rules, Y sucks.
Mânca-v-aș piersica pârguită, am înțeles de mult ideea, îmi cer scuze că-s din rasa porcino-masculă, n-am ce face, nu mă dau pe lângă foarfecă să-mi reteze gonadele să mi se subțieze vocea, dar dați-o și voi mai subtil, mai cu inteligență. Și nu în ultimul rând, nu mai lăsați masculii să scrie scenarii feministe că asta contravine fix ideii pe care vreți să o promovați cu atâta insistență.
Scenariul, dincolo de acest aspect, este destul de tembel, vrea să recreeze o atmosferă parcă de Blade runner, cu multe neoane și o imagine foarte colorată, cu un strop de Kill Bill și ceva firimituri chiar de Drive, dar tot acest amalgam transformă Gunpowder milkshake într-un ghiveci fleșcăit care nu are o identitate proprie.
Se vrea a fi și inteligent, cu discuții metaforice și criptate, vezi scena din bibliotecă în care armele sunt alintate cu pseudonimul de cărți, dar totul este atât de evident încât nu știu de ce s-au mai chinuit să pară deștepți, că le-a ieșit pe dos.
Plus de asta, ce se petrece în film este o crimă contra literaturii, cum mama dracului să distrugi atâtea cărți doar să ascunzi printre pagini câteun cuțitaș sau un amărât de pistol?
Și acum vine darul, dincolo de toate aceste probleme titanice pe care le are filmul, Gunpowder milkshake își spală o parte din păcate prin acțiunea furibundă și hiper violentă la care se dedau personajele în lupta lor contra hoardelor de dobitoci care vin la războiul armat cu ciocane, cu satâre, cu topoare, de zici că au fost luați direct de pe șantier.
Nu mă mai leg de neverosimilul acțiunii fizice, că toate pișpiriile dau de pământ cu ditamai matahalele, aici, spre deosebire de alte filme, pare cât de cât mai credibil, așa, să fiu mărinimos, că m-a prins în toane bune, că am trecut de perioada sensibilă a lunii, dar are secvențe excelent coregrafiate și destul de interesante din punct de vedere al punerii în practică, am rămas plăcut surprins de mai multe asemenea confruntări inedite în care personajele sunt puse în ipostaze nu tocmai fericite și trebuie să se descurce apelând la soluții neortodoxe.
Măcar aici nu m-a dezamăgit Gunpowder milkshake, este ceea ce trebuie, și deși plecasem cu preconcepția născută chiar de prima replică din film că trebuie să îl urăsc din toți bojocii, acțiunea chiar spectaculoasă, aș putea spune, m-a deturnat de la o misoginie completă.
Cap de afiș este clar Karen Gillan (Infinity war, Endgame) care tăbăcește o groază de găozari incompetenți și când credeam că distribuția a strâns laolaltă nume celebre doar să dea bine pe postere, neutilizându-le pe celelalte actrițe așa cum trebuie, vine și partea finală care este un deliciu brutal, chit că lipsit de logică pe alocuri, în care doamnele arată că se pricep la headshot-uri, sculptură în os uman, extracții dentare cu barosul, trageri perfecte în ținte mișcătoare și alte asemenea îndeletniciri care se lasă cu vătămări corporale de ar speria și cel mai morbid medic legist.
Ca o paranteză, Gunpowder milkshake mi-a adus aminte de Game of thrones, nu doar că o are pe Lena Headey într-unul din rolurile destul de importante din film, dar ăla rău este jucat de Ralph Ineson care a fost prezent în același serial, bașca a copiat mișcarea patentată de Arya Stark contra lui Night king (nu că ar fi primul film care o face, am mai văzut de câteva ori faza asta în pelicule recente).
Aoleu, opriți-mă, că am scris mult, am avut limbariță virtuală la filmul ăsta care a pornit prost de tot, cu un mesaj woke nesimțit, fără niciun voal, cu un scenariu destul de ridicol (dar să nu-mi spuneți că filmele cu John Wick sunt mai breze), dar care pe parcurs m-a înmuiat un pic cu acțiunea stilizată, chit că fără substanță, astfel încât m-a convins, fără să fie în final un film bun, să-i ofer cadou 6 cărți de citit, nu de ascuns pistoale. Îl pot caracteriza în 3 cuvinte: Prost, dar distractiv.
(3 / 5)
