Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Când vine vorba de Historias para no contar, nu avem de-a face cu un film adevărat, ci o antologie de 5 povestioare cum a fost și Relatos salvajes, doar că pe stil comic.
🎬 Historias para no contar – Premisă
Ce să zic despre premisă? Că nu avem un fir narativ per se, ci o îngrămădire de istorisiri scurte.
Însă măcar pot spune că toate au aceleași două subiecte în jurul cărora gravitează mai ceva ca Luna care stă în proximitatea Pământului.
Anume minciuni și sex. Sau sex și minciuni, încă nu mi-am dat seama care ar fi ordinea corectă, deși nu contează prea mult, că se împreunează la unison sub cearceafurile scenariului.
Ne regăsim într-o situație căcăcioasă, apoi facem o tranziție interesantă, ulterior se încinge atmosfera bine de tot, continuăm poetic cu un antagonism temporal și la final ne delectăm cu un jurnal.
Am reușit să sintetizez într-o frază unitară cele cinci scurt-metraje.
💭 Historias para no contar – Comentariu 🍿
Colecția de povești atacă niște teme care, în ciuda progresului (cică) societății în ceea ce privește conștiința colectivă, rămân în continuare tabu și ne înroșim la pomenirea lor.
Ele sunt abordate într-un stil amuzant, în niciun moment nu am simțit că filmulețele ar tinde spre ceva serios.
Și pot spune că la vreo trei am râs copios, pe primul l-am găsit a fi cel mai potent din acest punct de vedere.
Sunt prezente și chestiuni sociale care, la momentul actual al stadiului umanității, frig mai rău ca oricând, dar cum totul se bazează pe caterincă, nu am simțit ceva forțat în ele.
Plus că nici nu știu dacă s-au referit la acele aspecte la care m-am dus eu cu gândul, deoarece scenariul este ambiguu.
Mă refer aici în special la a doua poveste din calupul de cinci. Cred că special a lăsat ideea să atârne în aer, să vadă de ce parte o apucăm noi, spectatorii.
Deși în prim-plan este sexul, el este reprezentat mai mult verbal și deloc vizual.
Subtitrarea clar nu este făcută de Irina Margareta Nistor, ci redă cu fidelitate cuvintele porcoase slobozite de către personaje, dar la asta se rezumă tot ce ține de intim.
Nu există nuditate vizuală, însă avem multe copulații din gură rezultate din dialogurile fără perdea.
În ciuda stilului adoptat, ce pare relaxat la prima vedere, am putut să forez adânc și am trecut de substratul superficial al poveștilor, ajungând la miezul narativ care este profund dacă aleg să-l interpretez așa.
Ne arată cât de infantil ne comportăm când suntem puși sau ne punem singuri în unele situații ce ne fac să ne simțim inconfortabil.
Parcă în acele momente creierul intră în colaps și începem să gândim cu organele pe unde mai năvălește sângele când și când.
Oare de ce nu putem fi deschiși cu asemenea subiecte și simțim instinctiv nevoia de a minți, de a înflori, de a schimba cursul discuției, orice în afară de a spune adevărul?
Iată o întrebare foarte interesantă, cu ramificații multiple ce își au rădăcina într-o rușine primordială pe care nu o putem depăși deși ne credem ajunși la un nivel apoteotic de dezvoltare intelectuală.
Distribuția colcăie de vedete spaniole, am recunoscut cu ușurință câteva nume precum Maribel Verdú (The Flash) sau Jose Coronado (Contratiempo).
Însă nimeni nu face vreun rol impresionant tocmai pentru că prezența lor este mai degrabă un giumbușluc de marketing, să atragă atenția.
La cât de scurte le sunt aparițiile, nici nu au cum să-și etaleze pe îndelete talentul. Puteau fi aleși fără probleme alți actori, nu atât de cunoscuți pe plan intern, dar atunci nu ar fi ieșit în față această antologie.
🏆 Historias para no contar – Verdict 👍 sau 👎
Neexistând un tot unitar pe care să-mi bazez comentariul, nu prea știu ce să mai parlamentez despre acest Historias para no contar.
Doar că prezintă situații stânjenitoare, de la prinderea cu izmana-n vine la nivel sexual până la curse de finalizare a relațiilor care scot în evidență ipocrizia umană.
Așadar, niște teme care ne îmbujorează obrajii și pe seama cărora putem discuta deschis doar cu reflecția din oglindă, că ea este singura care nu ne judecă.
Mie unul mi-a plăcut, chiar binișor, chiar dacă structura nu este cea clasică și nu am avut parte de vreo finalizare satisfăcătoare, ci am primit doar premii de consolare bine plasate pe traseul narativ.
Are capacitatea de a te pune pe gânduri dar, în același timp, este și distractiv pentru că povestirile acestea par mai degrabă transpunerea în formă vizuală a unor bancuri pe care le știm.
Voi conchide aici acest comentariu deoarece am primit un apel telefonic, trebuie să mă prezint de urgență la 8 castinguri.
(4 / 5)
