Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Am ajuns, într-un final, la această antologie de povestioare intitulată Relatos salvajes sau Wild tales, o co-producție cu Argentina cap de listă.
🎬 Relatos salvajes – Premisă
N-am ce să scriu despre premisă pentru că nu este vorba despre un film de sine stătător, ci de o culegere de scurt metraje, mai exact 6 la număr.
- Pasagerii unui avion realizează că, printr-o coincidență imensă, au ceva în comun. Și acel ceva este o persoană.
- O chelneriță are un client care vine dintr-un trecut întunecat pe care ea vrea să îl uite, dar apariția respectivului funcționează ca o aducere aminte.
- Un șofer cu mașină șmecheră este șicanat de unul cu o rablă de-i cad tablele și ies la iveală nervii intitulați furia șoselei.
- Unui expert într-un anume domeniu periculos îi sunt testate limitele răbdării când mașina îi tot este ridicată pentru parcare ilegală.
- Aici avem parte de un accident de mașină care se lasă cu urmări tragice, dar și cu matrapazlâcuri din partea unui bogătan.
- Închidem cu o nuntă unde nu mai contează darul, pentru că se dezlănțuie iadul în urma aflării unei informații denigratoare.
💭 Relatos salvajes – Comentariu
Fiecare din cele șase filmulețe abordează același subiect, dar într-o manieră diferită.
Anume răutatea oamenilor. Și având în vedere bogăția acestei tematici cred că puteau fi realizate 600 de povestioare și tot nu erau de ajuns.
Dacă vreodată Dumnezeu va dori să șteargă rasa umană de pe fața pământului și încă mai are oarece dubii, atunci poate să revadă Relatos salvajes și va fi convins mie-n sută că are dreptate în a ne eradica.
Producția nu face decât să scoată la iveală animalul din noi, acea creatură rudimentară, lipsită de rațiune, care în momente de tensiune uită de inteligență și de creier și tot ce vrea să facă este să supraviețuiască.
Nu zeci de ani, nu o veșnicie, ci cu o zi mai mult decât adversarul din fața sa. Sau cu o înjurătură-n plus.
Sau să se răzbune într-un mod cât mai brutal pentru nenorocirile înghițite de-a lungul timpului.
Pentru că orice om are un punct de fierbere, un moment în care fitilul a ajuns la capăt și temperamentul nervos explodează în cele mai nebănuite moduri.
În ciuda a ceea ce am scris până aici, Relatos salvajes nu este o dramă, deși rezultatele finale ale poveștilor converg către această impresie.
Cele 6 fabule par a fi otrăvite cu mult umor negru, unul care are momente de genialitate, dar care nu te face să râzi cu gura până la urechi pentru că știi că nu este bine să faci haz de necazul altuia.
Toate sunt legate de natura umană, una fragilă, care nu rezistă bine la stresul zilnic, o natură care, împunsă prea mult, poate duce la accidente teribile și chiar catastrofe inimaginabile cu consecințe groaznice pentru cei implicați.
Pentru că planurile concepute în minte nu se potrivesc deloc cu cele din realitate, că doar știm că una gândim și alta ajungem să facem pentru că viața nu se desfășoară după imaginația noastră.
Singurii actori pe care i-am dibuit au fost Leonardo Sbaraglia (Origenes secretos) și Ricardo Darín (Argentina, 1985).
Nu-s caracterizările prea elaborate, că nu-i timp de așa ceva, dar reușesc să creeze niște personaje tridimensionale, cu care și empatizezi, însă nici nu ai vrea să ai de-a face cu ele în asemenea momente turbulente.
Această antologie m-a lăsat în minte cu o simplă întrebare, dar cu un răspuns tare complicat: Tu ce ai face pus în asemenea situații?
Dar voi?
🏆 Relatos salvajes – Verdict
Deși asemănătoare în ceea ce privește nucleul narativ, al mesajului transmis, poveștile sunt foarte diferite ca realizare tehnică și ca atmosferă generală.
Unele sunt cam fanteziste, pline de potriviri ireale, altele chiar transmit o senzație de realism pentru că redau momente din viața cotidiană în care fiecare dintre noi ne-am regăsit.
Dar nu am fost împinși dincolo de limita rațiunii. Fie de către alți oameni, fie de către sistem. Nu încă.
Nu mi-au plăcut toate în mod egal, primul este prea scurt și prea exagerat, iar ultimul nu se scufundă în haosul absurd așa cum fac celelalte cinci.
Practic, nunta prezentată acolo nu diferă prea mult de unele mai cu năbădăi de pe la noi.
Însă un lucru este cert, uneori m-am speriat pentru că personajele au întreprins acțiunile pe care mi le-am imaginat eu pus în situația lor (la episodul 4 am zis, hopa, am probleme la cap, că am gândit fix ce a făcut protagonistul).
Pentru două ore cât durează, Relatos salvajes trece foarte repede pentru că este diabolic de distractiv, dar și extrem de incisiv cu pildele sale.
Nu mai am de gând să-l critic pentru că mi s-a făcut foame.
Și cum mașina pare că mă lasă-n drum și nu găsesc loc bun de parcare, bag viteză, sperând să nu fac vreun accident, pentru că vreau să ajung la nuntă să prind și eu a 9-a bucată de tort.
(4,5 / 5)
