I saw the devil

Ang-ma-reul bo-at-da, și nu, nu am dat drumul laptopului pe scări și a ieșit bălmăjeala asta, este un film sud-coreean din 2010 tradus în lumea vestului drept I saw the devil (Îl văzui pe necuratul).

🎬 Premisă

În acest film avem de-a face cu un criminal în serie, dementul fără leac Jang Kyung-chul (Choi Min-sik – Oldboy) care atacă noaptea în pustietăți niște ființe vulnerabile, care nu se pot apăra.

Și clar nu vorbesc de vreo căprioară rătăcită sau vreun iepure mai lent de picior, ci de niște domnișoare, mereu arătoase, care-i trezesc lui Jang un apetit insațiabil de a ucide.

Ca atare, meteahna lui Jang este una care i-ar da fiori reci pe șira cozii țuguiate până și lui Belzebut fierbând în cazan.

Cea mai recentă ispravă măcelărească a acestuia îl aduce în fața unui puzzle uman reprezentat de fosta logodnica, actuala ciopârțită, a unui copoi și fata unui baștan de poliție.

În timp ce toată lumea jelește trecerea pe bucăți în neființă a tinerei fete, Kim Soo-hyeon (Lee Byung-hun – Baekdusan), logodnicul, își face cruce cu limba-n gură și jură pe toți sfinții iconografiei universale că se va răzbuna într-un mod atât de crunt încât psihopatul o să-și dorească reintrarea în pântecele mă-sii.

💭 Comentariu

Venise momentul și pentru I saw the devil, trebuia să-l revăd negreșit pentru a-mi revărsa părerea despre el.

Dacă vă place Se7en, atunci I saw the devil este o versiune și mai brutală a acelui film. Dacă acolo avem la final celebra replică „What`s in the box‟, ei bine, aici filmul începe cu o scenă asemănătoare.

Și dacă vi s-a părut ca fiind viscerală, atunci habar n-aveți ce călătorie zdruncinată vă așteaptă în I saw the devil pentru că acel moment este cel mai cuminte din întreg filmul.

Cumva vi s-au betonat fesierii și vi s-a îngustat esofagul?

Așa și trebuie, să strângeți din buci și să vă înghițiți nodul uriaș care vi s-a pus în gât, pentru că I saw the devil este unul dintre cele mai violente la nivel personal și unul dintre cele mai terifiante filme cu criminali în serie din câte au văzut lumina zilei.

Încă de la început te seacă emoțional cu imagini ce pentru alte filme reprezintă punctul culminant și dacă vă ia amețeala când tăiați gâtul unei găini, atunci considerați-vă avertizați, filmul de față n-are grețuri față de spectatori cărora le provoacă el însuși greață, nu degeaba se numește L-am văzut pe diavol.

Criminalul în serie este de-o cruzime ieșită din comun, sclipirea moartă din ochii lui demonstrează o lipsă totală de compasiune față de victimele sale, este un monstru oribil care nu merită nici măcar un dram de flegmă scuipată în mijlocul feței.

Dar ce te faci când acest monstru este, la rândul lui, vânat de cineva la fel de terifiant, dar mânat de cu totul alte motive?

Avem un joc de-a șoarecele criminal și pisica răzbunătoare care face deliciul publicul sadic, dornic de cât mai multă violență tulburătoare.

Iar I saw the devil livrează cu vârf și îndesat fel și fel de crime groaznice, bașca un plan de răzbunare care-ți va da coșmaruri chiar și pe timp de zi.

Practic, protagoniștii se comportă tăios, ca niște nehaliți în târgul de miei de Paște, așa că trebuie să vă așteptați la valuri de sânge, ciozvârte despicate și lecții de anatomie pe viu.

De fiecare dată când crezi că atmosfera de abator nu poate deveni mai cumplită, I saw the devil escaladează lucrurile către niște culmi absolut grosolane care-ți obnubilează încrederea în umanitate.

Coloana sonoră care însoțește anumite cadre brutale este de natură să-ți înghețe curgerea fluidului dătător de viață prin complexul circuit al venelor și arterelor din corp. Nu de puține ori m-am trezit că-mi forțez capul să nu facă mișcări smucite spre stânga sau dreapta din dorința acestuia de a-mi salva ochii de la grozăviile traumatizante la care asistau.

Scenariul ne trage un pic de mânecă să lăsăm în anumite momente logica deoparte și să atribuim personajelor niște puteri vindecătoare supranaturale, dar cam asta ar fi singura și mica mea problemă cu I saw the devil.

Actorii interpretează fenomenal, iar rolurile le-au pus la grea încercare aptitudinile pentru că-s două firi polarizante, unu-i de partea binelui, altu-i frate bun cu maleficul, unul se transformă într-un înger păzitor sângeros, altul este diavolul întruchipat, dar la bază ambii sunt mânați de o dorință asemănătoare.

Sincer, ajungi la un moment dat să nu mai știi de cine să fugi de frică să nu-ți reteze o pulpă suculentă și în cine să te încrezi că îți poate oferi o brumă de siguranță.

I saw the devil nu este deloc o elogie adusă răzbunării, din contră, o condamnă în fel și chip, răsturnând multiplele proverbe și zicători care sunt în favoarea ei. Deși liniile moralității și umanității sunt călcate în picioare la fiecare pas, poți deosebi binele de rău, chiar dacă uneori te simți cu musca pe căciulă că aderi la anumite comportamente contondente.

🏆 Verdict

Șocant și scabros, cam astea-s epitetele potrivite lui I saw the devil, dar această alegere nu este una de amorul artei, doar să ne provoace silă într-un mod leneș, ci violența exacerbată este folosită cu un scop precis, care-ți cutremură ființa din temelii.

Scenariul nu-și pierde deloc capul cu secvențe de pomană și replici puturoase, fiind unul imprevizibil tocmai pentru că toate regulile cu care am fost obișnuiți sunt aruncate pe geam încă din start și nu mai știi ce să crezi.

Oare la ce se referă titlul filmului? Până acolo se duce cu îmbârligăturile scenaristice încât te întrebi oare cine-i diavolul adevărat în toată această poveste în care se pare că s-au strâns toți descreierații psihopați și nu prea mai dai de personaje cumsecade.

Deși I saw the devil este un film brutal și deprimant, fără oaze de speranțe în el, părând mai degrabă un argument irefutabil întru condamnarea umanității la extincție, a reușit să-mi potolească pofta macabră de violență, mai ales că am servit 10 porții de tocăniță, rețetă proprie a filmului.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

The roundup

The roundup este continuarea filmului The outlaws, iar rolul principal îi aparține bestiei actoriei sud-coreene, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.