The passion of the Christ

Iaca mare oximoron, The passion of the Christ este un film despre cel mai cunoscut evreu, Iisus, regizat de unul dintre cei mai celebri antisemiți, Mel Gibson (Braveheart).

🎬 Premisă

Ce pascalul meu să elucubrez pe seama premisei, că pe asta o știe tot creștinul, că vrea, că nu vrea, încă din fragedă pruncie, dus de mă-sa mare la biserică să stea în genunchi pe sub altare cu gura căscată.

The passion of the Christ este o cronică a unei mici părți a vieții lui Iisus, 4 zile epocale, din joia trădării până-n duminica resurecției, presărate cu mici momente de aducere aminte sub formă de flashback-uri.

Trâmbițările propovăduitoare pline de tâlc slobozite cu aplomb de către un tâmplar fără patalamă ecumenică atrage ura, frica și invidia mai marilor farisei care se cădelnițează maro-n sutane că le va lua cineva îmbucătura din gura lor hulpavă.

Dar mai teamă le este că Iisus din Nazaret va strânge suficienți discipoli încât să creeze o religie bazată de concepte fundamentale etice și lipsite de interese ascunse.

Așa că singura modalitate, cea mai lejeră, ce le vine-n minte, este să dea fuga la stăpânul roman să-i facă de petrecanie bietului om nevinovat.

Dar ăsta nu prea are chef de dramele insignifiante ale limbricilor supuși, așa că le dă mână liberă să-l judece cum vor.

💭 Comentariu

La vremea lui, The passion of the Christ a fost un film extrem de controversat și cred că și în zilele noastre poate fi considerat la fel.

Filme despre Iisus sunt cu duiumul, dai de ele ca de curve la colț de centură, dar nici unul nu-i ca ăsta.

În primul rând, în încercarea de a fi cât mai autentic, Mel Gibson și-a pus actorii să-și livreze replicile în ebraică și, acolo unde a fost cazul, în latină.

Asta a conferit o aură aparte producției, nici nu zici că te uiți la un film, ai impresia că ești transpus direct pe caldarâmul prăfuit al acelor timpuri, atât de real pare totul.

În al doilea rând, filmul nu insistă pe făcătorul de minuni Iisus, ci pe omul Iisus care-și ia asupra lui greaua povară a păcatelor umanității.

În al treilea rând, The passion of the Christ se remarcă printr-o violență inumană, surprinsă în detalii tulburătoare care te îngenunchează spiritual și te șfichiuiește vizual.

Sunt eu mare fan brutalitate dusă la extrem, că de regulă mi se rupe de personajele care inundă filmele care se dedau la așa ceva, deci nu mă deranjează prea mult, dar până și eu am avut cataroaie puse-n gât când vedeam ferocitatea pedepselor rupătoare de carne și țâșnitoare de sânge la care era supus Iisus.

Iar efectele speciale practice sunt atât de bine făcute încât au fost momente în care am crezut că Jim Caviezel (The rock) a fost biciuit pe bune, mai ales că imaginea țintuia insistent, fără să se miște, pe locul vătămărilor suferite.

Deși povestea este clasică și arhicunoscută de la sugarul infant la scutecarul nonagenar, Mel Gibson (Hacksaw Ridge) aduce o îmbătătoare miasmă de originalitate filmului la nivel simbolic, conotațiile filozofice atribuite de fiecare în parte, după propria putere de înțelegere, fiind multiple.

Iisus aici nu este un om schingiuit pentru convingerile sale, el este o alegorie usturătoare, o fabulă critică, dacă vreți, adresată umanității.

El nu este fiul lui Dumnezeu în acest film, este mai mult un concept abstract interpretabil în fel și chip care oglindește fățărnicia și nimicnicia umanității.

Iisus nu este doar apărătorul dreptății, el reprezintă nevinovatul în fața unei justiții oarbe care împarte după interese, nu după vinovăție.

Iisus nu este doar onestitatea întruchipată, el reprezintă cinstitul sfâșiat de o haită de corupți insațiabili.

Iisus nu este doar o persoană care vede realitatea așa cum este, el reprezintă omul inteligent tot mai minoritar asaltat de o gloată de proști imbecili care prosperă pe zi ce trece.

Iisus nu este doar stindardul înțelepciunii, el reprezintă progresul călcat în picioare de cretinii care nu concep viitorul dincolo de delimitările lor intelectuale.

Și simbolistica se duce mai departe, taie nemilos hălci de carne din trupul tot mai putrezit al societății umane, continuând drumul tautologiei folosite mai sus, Iisus este vaccinul salvator de vieți, dar refuzat de bombardierii semianalfabeți care „știe‟ ei mai bine, crăpând apoi „daci liberi‟ la ATI.

Iisus este votul care poate aduce o schimbare în bine, dar care este vândut de gloata incultă pe un mic și o bere, ca apoi să se vaite 4 ani că n-are ce pune-n gură și apoi repetă cercul vicios infinit.

Ce să mai descânt liturghia, asta am priceput eu din film, văzut din cu totul altă optică decât în tinerețe când tot ce mi-a sărit în ochi a fost violența stupefiantă.

Filmul are o atmosferă apăsătoare ca o piatră de mormânt pe piept, iar nepăsarea afișată de norodul nărod care vrea doar circ, chit că nu-i ține de foame, este înfiorătoare. Cu atât mai mult cu cât nimic nu pare a se fi schimbat, și azi spiritul civic și simțul intelectual își iau lănci ascuțite-n plex de la grandomania superficială care ne caracterizează și care ne împinge să filmăm un om care se îneacă, să avem ce posta pe TikTok, în loc să-i acordăm un prim ajutor.

The passion of the Christ este și mai mult de atât, nici măcar nu am atins aspectele religioase, filmul are multe substraturi care ne vorbesc despre sacrificiu, despre preamărire, despre speranță, despre ceea ce este primordial în infima noastră existență care, pe măsură ce se scurge nisipul temporal din clepsidra universului, devine tot mai nemeritorie și netrebnică.

🏆 Verdict

Eu, ca ateu convins, așa cum reiese din rândurile de mai sus, n-am perceput The passion of the Christ ca pe un film religios, ci ca pe o pildă peren valabilă despre o societate tot mai decrepită la nivel spiritual și comportamental, care uită perceptele moralității și se închină unor idoli falși care-i aruncă în furcile caudine ale păcatelor mortale.

Interpretarea actoricească este monumentală, Jim Caviezel a devenit sinonim cu Iisus, iar Maia Morgenstern (Selfie 69) și Monica Bellucci (Shoot `em up) în rolurile Mariei și Magdalenei, chiar dacă n-au replici multe, transmit atât de multe emoții prin jocul ochilor.

The passion of the Christ te zdruncină la nivel nuclear, atât prin simbolism, cât și printr-un aspect tehnic visceral (imagine și sunet) care, împreună, dau naștere neprihănită unui film legendar, pentru unii blasfemie, pentru alții capodoperă, dar un film la care n-ai cum să rămâi nepăsător.

M-am enervat crunt din cauza prostiei umane insurmontabile și a cruzimii fără margini (specifice doar speciei umane), am jelit de Doamne ferește pentru că n-oi fi eu credincios pios pupător de oase bacteriene, dar am totuși suflet, m-am minunat de încărcătura filozofică a filmului, m-am crucit de cât de autentic se prezintă, m-am îngrozit la văzul violenței nejustificate, ce să mai, parcă filmul mă face să vreau să fiu un om mai bun într-o umanitate tot mai jegoasă.

Așa că nu-mi rămâne de făcut decât să repet până la memorare eternă cele 10 porunci.

O fi el cum o fi ca persoană privată, dar un fapt este incontestabil, Mel Gibson este un regizor de excepție. În afară de prima lui încercare, The man without a face, celelalte 4 filme fie au luat câteva premii Oscar, fie au fost nominalizate la aceleași premii, o izbândă cu care nu mulți regizori se pot lăuda.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Cimarron

1930/1931 Cimarron este primul western câștigător de Oscar pentru cel mai bun film. Însă nu-i …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.