Lady ballers

Lady ballersCirculă în eter niște istericale ofensate cu privire la Lady ballers și m-am repezit să văd despre ce este vorba.

 

🎬 Lady ballers – Premisă 🕮

Un antrenor de baschet al cărui apogeu a fost în urmă cu 15 ani a ajuns la fundul sacului deoarece metodele sale sunt depășite.

El a rămas fixat pe ideea de a câștiga și nu se poate adapta unei societăți în care toți ratații trebuie să primească o șansă la măreție.

Că nah, până și ultimul împiedicat trebuie să se simtă învingător că altfel îi sunt rănite sentimentele, mânca-l-ar mama de drăgălaș scump ce este el.

Întâmplarea face ca un fost elev să-i răsară în cale și îl înscrie la un concurs de heptatlon din dorința de a-i mai dezmorți fizicul fleșcăit.

Doar că o perucă buclucașă duce la participarea lui în proba feminină, confundat fiind cu o femeie trans.

Surpriză mare, câștigă lejer toate probele, oare de ce? și asta îi aprinde un bec antrenorului care vrea acum să treacă de calificările feminine la concursul de baschet pentru a participa la Global Games.

 

💭 Lady ballers – Comentariu 🍿

Filmul este realizat sub oblăduirea celor de la DailyWire de la care am mai atacat documentarul What is a woman?.

Așadar, aici predomină ideologia tradiționalistă care este total împotriva schimbărilor moderne din societate și, de ce să mint, unele dintre ele sunt de-a dreptul cretine.

Aici de bază este gogomănia absolută constând în a lăsa bărbați biologici să concureze alături de femei în probele sportive feminine doar pentru faptul că ei se identifică drept femei.

Nu-i nicio problemă în faptul că fiecare se crede ce vrea, e dreptul oricui.

Poți să te crezi Napoleon, extraterestru, câine, Isus, grav este faptul că noi, ceilalți, trebuie să acceptăm asta fără să crâcnim. Pentru că, nu-i așa, trebuie să fim deschiși la minte, nu?

Toate bune și frumoase, însă ce se întâmplă cu expresia „dreptul tău se termină când încalcă dreptul meu‟?

Asta a fost uitată complet în numele progresului modern?

Iar filmul pe asta marșează și scoate în evidență idioțenia absurdă a acestei așa-zise evoluții a societății care uită să spună NU.

Astfel, rezultă situații reale demne de noaptea minții, precum cea cu Lia Thomas, înotător bărbat get beget ca structura anatomică și, deci, forță masculină, care a făcut tranziția și a spulberat recordurile în probele feminine, că la cele masculine era pielea pulii, un nimeni în drum.

Măcar acolo cei responsabili s-au trezit în ultimul ceas și i-au interzis să mai participe la competiții feminine.

PENTRU CĂ NU E FEMEIE din punct de vedere biologic!!!

Mai trist este faptul că femeile (nu toate, să nu generalizez), să mă scuze, tac și înghit ca proastele în loc să se răscoale și să protesteze împotriva acestui flagel.

Lady ballers

 

Nu e suficient că bărbații sunt favorizați, obținând mai ușor slujbe de conducere și sunt mai bine plătiți pentru aceleași responsabilități, acum le fură și onorurile sportive. Și titlurile de Miss.

Păcat că glumele din Lady ballers sunt unele simpliste, ușor de cules pentru că atârnă prea jos, cam ca gonadele exterioare ale lui Miss Olanda sau Miss Portugalia.

Nu m-au amuzat foarte mult pentru că sunt repetitive și se învârt în jurul aceluiași laitmotiv, cum bărbații ce se identică drept femei distrug sportivele adevărate.

Unele care au petrecut ani întregi să se antreneze și apoi vine un burtos de vârstă mijlocie care dă cu ele de pământ și nu ai dreptul să comentezi că nah, ești contra, deși este absurd ce se întâmplă.

Desigur, totul este exagerat, dus într-o extremă neverosimilă, dar cine știe ce ne poate rezerva viitorul dacă nu ne băgăm dracului mințile în cap.

Mai sunt și alte teme abordate de film, dar nu-s prea bine dezvoltate, sunt mai degrabă niște gaguri răsuflate.

Și asta duce la balonarea duratei, în niciun caz nu avea nevoie să ajungă la aproape 2 ore.

Un montaj mai cu talent care să radă vreo 20-30 de minute inutile ar fi generat un film cu un ritm mai fluent.

Interpretările actoricești sunt slabe pentru că n-am auzit în viața mea de oamenii ăștia, probabil sunt ceva vedete pe acolo pentru că mulți dintre ei își folosesc numele real în film.

 

🏆 Lady ballers – Verdict 👍 sau 👎?

Oricât de progresist ar fi cineva, nu poate nega inepția colosală pe care filmul o scoate în evidență.

Dacă eu de mâine mă identific cu un orb, asta înseamnă că pot participa la proba paralimpică de tir unde aș lua cu ușurință medalia de aur?

Cât de etic este asta? Și ce bărbat ești să ajungi să recurgi la asemenea tertipuri ieftine lipsite de onoare. Ah, stai…

Chiar atât de mult s-a tâmpit lumea încât nu își dă seama că așa ceva NU TREBUIE încurajat și acceptat sub nicio formă?

Este normal să fie și să acceptăm incluziunea, diversitatea și toleranța, dar există o limită în toate, nu trebuie să se cadă dintr-o extremă în alta.

Asta vrea să transmită într-un mod nu prea amuzant filmul care, totuși, încheie într-o notă emoționantă, pozitivă și dătătoare de speranță că lumea se va trezi din acest coșmar penibil.

Doar pentru asta am să-i iau 7 interviuri pentru că subiectul atacat este unul spinos și relevant, dar abordarea este prea simplă și lipsită de inspirație.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

YouTube #shorts

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Beverly Hills cop: Axel F

Beverly Hills cop: Axel F

Există vorba aceea cum că de morți numai de bine, mai ales când sunt resuscitați, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *