Let`s be cops cică o comedie, dar e la fel de hazlie ca scurgerea rahatului în canalizare.
În film avem 2 rataţi de manual, şi ca să fie totul corect politic, evident unul alb, care şi-a ratat cariera de fotbalist (ar fi fost culmea să îşi rateze cariera de fizician), altul negru, care e un ratat dar nu din vina lui, pentru că el e de fapt un geniu latent de nici el nu ştie, dar nu e băgat în seamă, de ce? Avem 2 variante, fie pentru că e negru, fie pentru că e pămpălău, e la alegere.
În 10 secunde deja au îndesat 2 clişee. Şi rataţii ăştia ce fac ei? Păi confundă un bal mascat cu o petrecere în care tre` să fii costumat, că sunt şi proşti grămadă, vin ei costumaţi în poliţişti, pe drum sunt luaţi de buni şi de aici încolo înţelegeţi voi ideea. Se prefac a fi poliţişti crescând testosteronul în ei. Evident că intră în tot felul de situaţii nasoale (de fapt, una singură, care ţine tot filmul). Vreţi clişee, avem clişee la kilogram, mafiot fioros de naţiune albanezo-ruso-ce mai vreţi voi din Balcani avem, acoliţi cretini plini de muşchi şi creier ioc avem, un rastaman care face ce face orice rastaman în orice film în care apare avem, donşoară inaccesibilă omului de rând dar care se udă toată când îl vede pe fraier în costum de poliţai avem, aceeaşi donşoară în pericol avem, nu putea să lipsească şi un poliţist corupt, trădări de 2 lei avem, om obişnuit care salvează ziua avem, final de rahat avem, în loc să intre la pârnaie pentru idioţeniile lor, unul devine supercelebru, logic că ăl negru, celălalt se face poliţai pe bune.
Acum că am povestit filmul să trec la partea comică, doar e comedie. Care parte comică? Nu există aşa ceva. Sau există dar e putrezită. E ca şi cum ai mânca o pizza mucegăită şi te ia cu vomă aducându-ţi aminte că ai mai servit aşa ceva dar când era proaspătă.
Glume mai răsuflate ca sânii, la dracu, habar nu am, nu cunosc tutele de pe la noi, completaţi voi, glume gustate probabil de pubertanii cu muci la nas în loc de tuleie care văd pentru prima oară un asemenea film.
Un scenariu probabil găsit de cineva într-un WC, 2 actori care se înţeleg bine jucând în acelaşi serial de comedie de câţiva ani dar care nu reuşesc nimic cu acest scenariu, nici măcar Jolie nu ar avea ce să facă pusă în faţa unui mătărângi făr` de vitalitate şi un Andy Garcia probabil muritor de foame de a acceptat să joace în aşa ceva. M-aş mai fi chinuit un pic să fac mişto de film, dar parcă îmi pare rău de el, că deja s-au automiştocărit destul.
Hai să bag şi o notă că aşa e moda, dar nu vă aşteptaţi la cine ştie ce, majoritatea vor avea note de corijenţă, că alea de plagiat sunt pentru altcineva.
Let`s be cops nota 3, mai bine se numea Să fie clişee.
Trailer