Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Life of the party este a treia colaborare între regizorul Ben Falcone și actrița principală Melissa McCarthy după Tammy și The boss, cu încă un film pe țeavă.
De ce am ținut să menționez acest lucru? Pentru că sunt soț și soție și probabil Melissa are printre cerințele contractuale ca filmul în care va juca să fie regizat de bărba-su, că altfel săracul nu ar prinde altă oportunitate, noroc cu nevastă-să ca altfel era șomer, astea fiind, de altfel, și singurele filme regizate de el, de aici vă dați cât de bun este dacă nimeni altcineva nu îl angajează.
Și nici nu e de mirare, Tammy și The boss au fost niște dejecții magna cum laude.
Revenind la film, oare Life of the party o fi diferit ținând cont că scenariul le aparține celor doi, la fel ca precedentele încercări nereușite?
Păi hai să aflăm.
Melissa este Deanna, o femeie de vârstă mijlocie, cu fată în ultimul an de facultate și cu un soț care nu-și poate ține instrumentul în etui, altfel că acesta vrea un divorț pentru a fi alături de mai fandosita Marcie, un agent imobiliar (jucată de Julie Bowen, pe care o știm din serialul Modern family unde soțul ei este un agent imobiliar).
Dărâmată de această veste, Deanna se decide să îndrepte cea mai mare greșeală a vieții sale și anume să termine facultatea pe care a abandonat-o în ultimul an pentru că avea prea multe sarcini, atât la școală, cât și în uter.
Vă dați seama spre ce se îndreaptă povestea, nu? Se înscrie fix la aceeași universitate ca fiica ei, spre marea dezamăgire și oroare a acesteia.
Și de aici încolo povestea continuă să fie previzibilă, cu Deanna încercând să fie asimilată de un puhoi de personaje având vârsta pe jumătate și se aruncă în mijlocul a diferite aventuri universitare, constând în primul rând în petreceri scăldate din plin cu băutură și droguri.
Life of the party nu aduce nimic nou în peisaj în această categorie, de comedii studențești, deja am văzut mult prea multe, care mai bune, care, majoritatea, praf, încât să fiu impresionat de un scenariu deloc inovativ și poate prea cuminte.
Nu este o comedie axată de glume obscene, se fac niscai referiri la sex, dar nu într-atât încât Papa de la Roma să fie oripilat (mă rog, poate nu este cel mai bun exemplu, că pe acolo este greu să fie cineva oripilat), este un film destul de cuminte din acest punct de vedere.
Umorul se concentrează mai ales pe situațiile stânjenitoare în care se vâră Deanna de-a lungul anului ei universitar.
Nu mai are rost să insist asupra scenelor comice (sau care încearcă să fie comice), că deja le-ați văzut, fetele se îmbată și o iau razna, fetele se droghează fără să știe și o iau razna, blah, blah, blah.
Atât au putut cei doi scenariști.
Recunosc însă că a fost o secvență la care am râs până la lacrimi, și nu că ar fi cine știe ce amuzantă, dar m-a luat așa de mult prin surprindere, încât nu m-am putut abține. Probabil a fost singura scenă scrisă de cel de-al treilea scenarist.
Cine este familiarizat cu Melissa McCarthy (nu numai din Bridesmaids), știe la ce să se aștepte din partea ei, are un nu știu ce care te face să o îndrăgești chiar dacă joacă în cele mai infecte filme doar pentru a-i ridica moralul soțiorului și aici nu face excepție, te lipești imediat de mama drăgăstoasă care este pusă subit în fața unei situații total neașteptate și care trebuie să schimbe ceva în viața ei pentru că nu totul se rezumă la casnic, crescut de copii și avut grijă de bărbat.
Are câteva mesaje emoționante pe care trebuie să le aplicăm la nivel global, pe lângă, mai nou, nelipsitele mesaje pro feminism, care, au ce căuta, nu au ce căuta în film, ne sunt băgate cu forța pe gât.
„Huo misoginule care ești tu și îți verși ura aici”, se aude cineva strigând în fața monitorului.
Nicidecum, nu mă deranjează astfel de mesaje dacă vin natural și nu necesită oprirea acțiunii doar pentru un astfel de spot publicitar, pentru că asta pare a fi.
Filmul colcăie de actori cunoscuți dar pe care nu prea știi de unde să îi iei, sunt acele fețe atât de familiare dar nici picat cu ceară nu îți mai aduci aminte pe unde le-ai văzut. Să nu mai zic că distribuția colcăie de membri ai familiei Falcone, se merge în astfel de filme pe un nepotism pe față, fără rușine, mai ceva ca în sistemul bugetar românesc.
Life of the party nu este cu mult peste încercările anterioare ale celor doi, Melissa este o actriță chiar bună, dar nu înțeleg de ce se dedă la același rol film după film, trebuie să iasă din tipare, așa cum a făcut-o în St. Vincent și sper să o facă în Can you ever forgive me, cel mai bun sfat pentru ea ar fi să-l lase dracului pe bărba-su să-și câștige singur pâinea, că ei îi dăunează grav carierei și oricum el este batjocura lumii.
În afară de o singură secvență, nu am râs deloc în Life of the party, dar pentru acea fază, plus câteva momente emoționante spre final, îi dau un 5.
(2,5 / 5)
Trailer:
