Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Locul 078 – Modern times
Modern times este capodopera, sau una dintre ele, ce poartă semnătura inconfundabilului Charlie Chaplin.
Filmul alb-negru și semi-mut, că se și vorbește, dar oarecum flegmatic, ca un protest împotriva filmului vorbit și nu cum se așteaptă lumea să audă replicile, dar sunt și scene specifice filmului mut, spune povestea unui muncitor fără de nume (Charlie Chaplin) care lucrează ca un sclav într-o fabrică, pe atunci erau fabrici, încă nu erau denumite corporații multinaționale.
Munca este una aproape inumană, robotică și la mila stăpânului, care dintr-o singură bătaie din palme, poate încetini (foarte rar) sau accelera (cel mai des) ritmul în care muncitorii săi lucrează.
Nemaiputând rezista ritmului infernal, Vagabondul (îi voi spune așa datorită particularităților care-l fac unic) are o cădere nervoasă și este internat. La eliberare, climatul economic se schimbă, țara este în recesiune și el simte că nu-și mai găsește locul, că este lăsat pe dinafară și în urmă de o lume într-o permanentă schimbare și mecanizare.
Tot încercând să supraviețuiască în jungla de beton, Vagabondul ajunge, implacabil, la pușcărie. Și nu pentru că ar fi un răufăcător, nemernic, hoț, tâlhar sau orice altceva ce ar necesita o vizită la răcoare, ci din cauza situațiilor ilare, dar și triste, în care se tot bagă și din care iese, mai mereu, șifonat și confundat cu cine nu trebuie.
Pe parcurs, lângă el se aciuează și personajul feminin, Orfana (Paulette Goddard – soția lui Chaplin) care are o soartă similară cu cea a Vagabondului.
Cei doi fac o pereche care te și bucură, văzând cum doi oameni simpli încearcă să fie fericiți indiferent de greutăți, dar care te și întristează din același motiv, pentru că vezi că nu prea au șanse de a răzbate într-o lume în permanentă mișcare, ce aleargă într-o viteză tot mai mare spre nimicul etern.
Nu știu dacă mai este cazul să o afirm și eu, dar Charlie Chaplin a fost și va rămâne un geniu inegalabil în domeniul său, iar Modern times este o dovadă incontestabilă a acestui fapt.
Charlie Chaplin a scris, regizat, produs, jucat, editat Modern times, ba chiar a și compus muzica, iar piesa de rezistență, Smile, este una senzațională, trebuie să fii rău-voitor să nu îți placă.
Filmul este pe vecie relevant, deși realizat acum mai bine de 80 de ani, dacă ar fi modernizat doar prin colorare, nici nu ți-ai da seama că face referire la o epocă de mult apusă, pentru că mesajele transmise de film sunt mai valabile ca oricând.
Iar primele 5 secunde din film reprezintă o caracterizare perfectă a speciei umane și nu cred că se va demoda pentru că societatea umană nu se va schimba prea curând.
Modern times este, înainte de toate, o satiră atemporală în care Charlie Chaplin atrage atenția asupra pericolului nivelării gândirii umane, a tiparului după care oamenii sunt forțați să se modeleze, ducând, pas cu pas, la pierderea individualității și transformarea noastră într-o masă de roboți consumatori de resurse și nimic mai mult, dovadă fiind multiplele slujbe pe care le acceptă Vagabondul, toate solicitând un anume grad de mecanizare, care strivește personalitatea.
Deși mesajul este unul extrem de serios, el este prezentat pe un ton vesel, în care predomină comedia fizică generată de năzbâtiile la care se dedă Vagabondul, situații care de care mai absurde și exagerate, dar totul făcut cu un scop anume, nu doar de dragul de a da bine pe ecran.
Au fost anumite scene la care mă uitam fermecat, nevenindu-mi să cred că așa ceva a putut fi realizat cu atât de mult timp în urmă și fără a folosi efectele speciale din zilele noastre.
Umorul este unul efervescent, mintea lui Chaplin născocind scene greu de imaginat acum, darămite atunci, arătând cât de înaintea timpului era prin inventivitatea secvențelor.
Filmul este de o naivitate atât de simplă și înduioșătoare, încât ți se rupe sufletul când vezi prin câte ghinioane trec doi oameni simpli, frumoși la suflet și curați la minte care, în ciuda întregii lumii care pare împotriva lor, găsesc mereu puterea de a zâmbi și de a merge mai departe, alimentați nu de dorința banului sau a avansării pe scara socială, ci doar de dorința de a-și trăi viața unică, pentru că alta nu va mai fi.
După ce am tot râs, acum mă apucă tristețea pentru că aprofundez cât de reale sunt mesajele din Modern times, cum ne transformăm în mase de manevră, cum mare parte din viața noastră se rezumă la serviciu, somn, salariu, iar serviciu, iar somn, iar salariu, practic, în cazuri fericite, doar o treime din viață ne-o trăim, în rest o cedăm somnului și slujirii altora.
Dacă mai pun la socoteală și melancolia din Smile, care are mesaje însuflețitoare, dar o linie melodică de transformat piatra în nisip, deja simt cum îmi dau târcoale lacrimile și închei aici, fără alte adăugiri, cu nota 10.
Versiunea mea preferată a lui Smile:
N-am cum să îi dau mai puțin de atât, Modern times este un film monumental și Charlie Chaplin probabil ar trebui să aibă un munte Rushmore doar al lui.
(5 / 5)
Trailer:
