Un necunoscut pe atunci, Paul Anderson, se încumeta să facă Mortal Kombat, un film de acțiune fantasy bazat pe deja celebrul joc video. Da, ulterior și-a băgat în nume și inițialele WS. Acum îl știți din celebra franciză Resident evil și recentul Monster hunter.
Pe atunci nu era însurat cu Milla Jovovich, deci stați fără griji, ea nu apare în film.
Hai măi, ce naiba? Așteptați să vă scriu despre ce este Mortal Kombat?
Fie, vă fac acest hatâr.
Împăratul Lumii de Dincolo vrea să iasă la interval și pe Terra, dar ceva abrambureli mistice nu-l lasă să vină orișicum, îi trebuie viză, că Lumea de Dincolo e pe bază pe Brexit, nu poți să te plimbi între tărâmuri cum îți flutură peruca. Pentru a obține accesul pe Pământ sunt necesare 10 victorii la rând ale celor din Lumea de Dincolo la turneul Mortal Kombat.
În filmul de față asistăm la turneul cu numărul 10, o singură victorie mai desparte Pământul de apocalipsă. Așa că sunt adunați cei mai șmecheri luptători, Liu Kang, Johnny Cage, Sonya, dar și marfă de umplutură, saci de cadavre cu picioare, și se pornește marele turneu sub atenta supraveghere a lui Shang Tsung (Cary-Hiroyuki Tagawa – Pearl Harbor).
Hai să o scriu de la început, Mortal Kombat este un film prost, nu încape nicio îndoială aici, dar este unul dintre cele mai bune filme proaste pe care le-am văzut, un guilty pleasure de top.
Filmul este realizat pe un buget minuscul chiar și pentru anul 1995, circa 20 de milioane de dolari, și asta se vede și se simte aproape în toate compartimentele.
A îmbătrânit urât de tot, ochii sunt supuși unei torturi permanente, ecranul verde este sesizabil în mai toate secvențele, chiar dacă decorurile generează o atmosferă bizară, de fantezie lovecraftiană, ele arată ieftin, zici că-s făcute din zăpadă artificială, iar efectele speciale CGI sunt de-a dreptul ridicole.
Ce să mai zic de actorie? Protagoniștii și-au atins apogeul cu acest film, de la Robin Shou la Bridgette Wilson-Sampras, de la Linden Ashby la Talisa Soto, ăsta este filmul pentru care ei vor rămâne cunoscuți. Deci actoria din partea ăstora este abisală, avem noi fețe șocate când vedem o emisiune inteligentă la TV, dar ăștia n-au nicio reacție când sunt puși în fața unor monștri cu 4 brațe sau asistă la scene terifiante, demne de coșmaruri.
Singurul care le mai bunghea era Robin Shou, doar el nu apărea ca un fanfaron în secvențele de luptă, la ceilalți se vedea clar că habar n-au să dea un pumn, luau niște poziții de amatori care îi dădeau de gol că erau pe dinafară cu luptele.
Dialogurile sunt și ele de o penibilitate ieșită din comun, nici nu pot spune că au vreo coerență, în mare parte replicile sunt folosite ca scuze doar pentru a rosti expresii celebre din joc: fatality, flawless victory, get over here. Propozițiile nu au mai mult de câteva cuvinte, că era greu pentru actori să țină minte mai multe fraze într-o singură scenă.
Dar lăsând negativismul la o parte, Mortal Kombat are o calitate incontestabilă, este distractiv. Nu se screme scenariul să ofere o poveste calitativă, cu personaje bine construite, dar livrează tone de acțiune sub forma a diverse lupte în cadrul turneului. Nu sunt ele coregrafiate la nivel de The raid, dar aș fi absurd să compar filmele. Pot spune chiar că, deși este demolat de critici, este unul dintre cele mai bune filme realizate după un joc video care rămâne fidel sursei de inspirație. Nu înseamnă mare lucru, dar nici nu trebuia mai mult, cafteală peste cafteală în stilul jocului Mortal Kombat. Și asta ne oferă. Deși voiam să fie cu rating R pentru că acest infect PG13 a dus la eliminarea fatalităților care reprezintă esența jocului.
Filmul pune la treabă cele 3 personaje-eroi care se înfruntă cu diverși adversari mistici, Scorpion, Sub-Zero, Reptile, Goro și chiar Shang Tsung.
Aplauze pentru Goro, realizat practic, fără CGI, pe bază de păpușă animatronică, știu că acum arată nasol, dar pe atunci era ceva wow. Chiar și după un sfert de secol, faptul că este practic ajută la credibilitatea scenelor în care apare, se simte că actorii au cu ce interacționa efectiv, nu doar dau cu pumnii în aer sperând că ulterior CGI-ul va umple golul.
Atmosfera este stranie pentru că avem lumini de neon peste tot, fum ce răsare de după fiecare colț, o semiobscuritate este prezentă în permanentă, unele scene sunt inundate de o singură culoare, de zici că ești în cine știe ce coșmar pictoricesc.
Și nu puteam să uit de elementul cel mai forță al filmului, coloana sonoră care adaugă un zvâc suplimentar luptelor, la dracu, ar face până și o confruntare între doi melci leșinați să pară cea mai încinsă bătaie. Culmea, asta chiar dacă versurile sunt ca și inexistente, doar urlete și nume de personaje repetate la nesfârșit, dar cine spune că ascultând-o nu-i vine să dărâme pereții minte.
Nu doar piesa de căpătâi este excelentă, ci și celelalte melodii care acompaniază luptele din ring sunt de natură să accentueze senzația de adrenalină.
Cu siguranță sunt invadat și de un val de nostalgie, dar oricât de slab ar fi Mortal Kombat în multe aspecte, tot pot să ajung până la nivelul 7 pe setarea hardcore.
(3,5 / 5)