Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
În 2002 apărea Minority report, un film bazat pe o povestire semnată Philip K. Dick și care aducea laolaltă doi dintre titanii contemporani ai cinematografiei, regizorul Steven Spielberg (Saving Private Ryan, Schindler`s list) și actorul peren tânăr Tom Cruise (Edge of tomorrow, Mission: Impossible – Fallout) într-un SF plin de originalitate.
Acțiunea este setată în 2054 într-un viitor foarte tehnologizat în care crimele practic au fost exterminate datorită unui sistem inovator de predeterminare a acestora.
De bază sunt 3 pre-cogi, persoane cu abilități extrasenzoriale deosebite, care sunt cablați prost de Dorel, în loc să viseze și ei numere la loto sau scoruri corecte la fotbal, să faci un ban cinstit, ei visează numai crime, dar înainte de înfăptuirea lor, iar copoilor le mai rămâne doar misiunea de a ajunge acolo înainte să se producă nenorocirea și să-i bage la zdup pe cei vinovați.
Unul dintre acești polițiști este John Anderton (Tom Cruise) care, deși este sâcâit de un FBI-ist băgăreț jucat de Colin Farrell, își face treaba ca la carte și ne arată, încă din start, cât de bine funcționează acest sistem care a redus criminalitatea la 0.
Utopia nu ține foarte mult pentru că oracolul vede o nouă crimă și în timp ce Anderton încearcă să-i deslușească ițele, acesta constată cu stupoare că viitorul ucigaș este chiar el.
Neavând habar cine este victima, Anderton este nevoit să testeze rezistența încălțărilor și se pune pe fugă, decis să rezolve misterul acesta care l-a bulversat din senin.
Când vine vorba de inovație, Minority report se află foarte sus, fiind printre cele mai originale și inventive filme ale ultimelor decenii, de la premisa de bază (OK, ea este preluată dintr-o scriere) până la lumea imaginată, una extrem de interesantă, plină de tehnologie futuristă dar care, culmea, nu arată atât de intangibil, o parte din ea există chiar acum, chiar dacă în formă incipientă.
Nu doar ideea înfricoșătoare de a fi închis pentru ceva ce încă nu ai comis te bagă-n sperieți, mai este mult până departe în acest domeniu, dar și viitorul care se apropie cu pași repezi de noi, unul în care fiecare mișcare îți este urmărită cu maximă vigilență și ești bombardat cu reclame personalizate chiar și când stai pe budă, este de natură să te oripileze, mai ales când ne uităm în jur și deja vedem cum acel viitor este pe care să devină realitate.
Minority report este un SF ca la carte, plin de concepte fantastic de bune și transpuse minunat pe ecran.
În primul rând, filmul atentează la partea cerebrală a spectatorului, ridicându-i la fileu niște întrebări legate de intimitatea personală, de liberul arbitru, de sacrificiul pe care ești dispus să îl faci, de drepturile pe care le poți arunca la coș, totul pentru un trai liniștit, lipsit de crime. Nu mint când scriu că anumite paradoxuri specifice călătoriilor în timp, că până la urmă viziunile precogilor aduc oarecum cu un asemenea subiect, mustesc de dileme teoretico-filozofice și m-au pus serios la muncă, încercând să pun cap la cap piesele acestui uriaș puzzle, dar mi-au dat și multe dureri în creier, așa cum șade bine unui film de acest gen pentru că te năpădesc fel și fel de teorii și începi să îți imaginezi ecuații ciclice care pornesc și se sfârșesc, fără rezolvare, în același punct.
Minority report nu-i deloc un film simplu, pe lângă minunățiile tehnice cu care ne bombardează, scenariul este și al dracului de bine scris, plin de răsturnări de situație care de care mai spectaculoase și neașteptate, mai ales că nu este prea previzibil, poți să îți dai seama la suprafață ce se petrece, dar nu te poți scufunda în adâncul misterului care înconjoară întregul film.
Nu se putea producție cu Tom Cruise fără acțiune și Minority report livrează cu vârf și îndesat pentru că și la acest capitol filmul excelează, poate nu la același nivel ca partea suculentă a hranei pentru creier, dar Anderton are ceva confruntări contondente și coliziuni colosale cu cei care îl urmăresc pentru a-l băga la zdup pentru crima ce are să o comită.
Și aici aleargă de mama focului, cred că este cel mai alergător actor de la Hollywood, se duce până într-acolo încât dragostea lui pentru „fugăreală‟ devine parte componentă a personalității lui Anderton.
Minority report este unul film complex care reușește să îmbine teme grele, filozofice și sociale, precum drepturile individului și etica sistemului judiciar folosit, cu o acțiune demnă de filme lejere, la care te uiți doar să te distrezi, în care la înălțime sunt scenele în care Anderton o dă parte-n parte cu cei care îl urmăresc.
Steven Spielberg (Jurassic Park, Indiana Jones and the last crusade) a creat un film care, din punct de vedere tehnic, încă arată excelent și se ține bine și acum, nu pare îmbătrânit, mai ales că tehnica imaginată atunci era, parțial, prea fantastică pentru noi și îmbinarea arhitecturii încă vechi cu hightech-ul progresului este fără cusur, dar viitorul imaginat nu este deloc unul cald, întreaga imagine este scăldată într-o tentă albăstruie, rece, lipsită de suflet, așa cum sunt toate povestioarele semnate de Philip K. Dick care se pare că n-are deloc o viziune strălucită din punct de vedere al sensibilităților umane pentru viitorul ce ne așteaptă la cotitură. Și urmărind ce se petrece cu noi, tind să îi dau dreptate.
Îmi iau libertatea să raportez niște chestii minore ce nu mi-au plăcut și care au legătură în special cu naratul unor informații și cu câteva încercări cam eșuate de comedie.
Și aș fi vrut să accentueze mai mult partea dramatică, una pe care o las învăluită sub un văl de ceață.
Din partea mea Minority report primește 9 bile roșii, tocmai faptul că nu este pe atât de dramatic pe cât ar fi putut fi mă împiedică să mă duc la 10, dar rămâne un SF imaginativ, cu accente de distopie noir și dileme existențiale de toată frumusețea, filme cum rar se mai fac în zilele noastre.
(4,5 / 5)
