Nomadland

A fost creată multă emulație în jurul lui Nomadland, așa că m-am repezit la el ca molia-n bec, că doar nu era să-l ratez, mai ales că se anunță un competitor serios pentru premiile Oscar, dacă și când s-or mai ține în 2021.

Frances McDormand este Fern, o femeie de vârsta a doua care este lovită din plin de recesiunea economică și orășelul în care locuiește și muncește, Empire, dispare practic de pe hartă în momentul în care inima localității, fabrica de rigips, dă faliment și toată lumea este nevoită să-și ia tălpășița de acolo că altceva nu era de făcut sau de muncit.

Așadar, Fern își încarcă tot calabalâcul, oricum nu are prea multe, într-o dubiță și p-aci ți-e drumul, începe să cutreiere Statele Unite ale Americii căutând tot felul de slujbe temporare care să-i asigure un venit minim necesar supraviețuirii de pe-o zi pe alta.

Devine un nomad, trăind în dubiță și mutându-se dintr-un loc într-altul atunci când simțea nevoia că trebuie să se deplaseze.

Dacă vă așteptați să elaborez tema premisei, așteptați cam de pomană pentru că Nomadland la asta se rezumă, asta este toată povestea din film.

Eu sunt genul clasic, îmi plac filmele construite pe structura început, mijloc și sfârșit, nu prea sunt fanul producțiilor care au mijloc, mijloc și mijloc. Și aici se încadrează Nomadland, întreg filmul constă în urmărirea personajului principal, Fern, care merge într-o locație, găsește te miri ce de lucru, stă un pic pe acolo, apoi se mută în altă parte, iar se angajează, nu face mulți păduchi pe acolo și ciclul se repetă până la terminarea filmului.

Desigur, filmul este simbolic, profund, alegoric, filozofic, simandicos, artistic, poetic, dar nu are scop, pleacă de nicăieri și se duce către nicăieri.

Poate mi se pare prost, dar parcă să zic că idolatrizează cumva acest stil de viață, chipurile ești liber ca pasărea cerului, poți să te duci unde vrei, când vrei, nu răspunzi în fața nimănui, chiar dacă este viața grea, dar faci ce îți poftește inima, chiar dacă îți degeră fundul la nu știu câte minus grade și trebuie să cerșești câte-un chiștoc de țigară că nu mai ai bani nici de hârtie igienică.

La bază este un mesaj spre eliberarea de corporatism, de rupere a lanțurilor care ne țin prizonieri într-o lume sclavagistă legală, în care robotim zi de zi întru îmbogățirea altora, lucru lăudabil, dar imposibil de realizat, mai ales că filmul este cam șmecher, nu prezintă întregul adevăr al acestei eliberări, deși abordează câteva dintre greutățile traiului liber, nu le prezintă pe toate și lasă deoparte cele mai dureroase dintre ele pentru a coafa mesajul transmis. Spre exemplu, Fern găsește mult prea ușor de lucru în fiecare locație unde poposește, am dubiile mele că hodoronc-tronc, îți pică de muncă așa, din senin.

Ritmul este mai lent decât un melc împrăștiat pe șosea de roata unei mașini, pentru că povestea nu are unde să se ducă, efectiv nu se petrece nimic palpitant în film, poate cel mai tensionat moment este când dubița face pană.

În rest avem cadre lungi cu peisaje superbe, aride, sterpe, deșertice, fără urmă de om, și suntem fericiți cu priviri îndelungi și pline de gânduri aruncate de Fern în zare, așteptând ceva ce nu mai vine. Nomadland este un film minimalist care spune, pe un ton monoton și plictisitor, că trebuie să ne trăim viața astfel încât să rămânem în memoria cuiva, doar așa putem dăinui la infinit.

Este un film croit fix pe placul criticilor care îl ridică în slăvi, un film cu o imagine mirifică și o interpretare actoricească potențial aducătoare de Oscar pentru Frances McDormand, dar este o realizare tristă, deprimantă și depresivă care ne aduce aminte că suntem prinși între ciocan și nicovală, noi, ăștia majoritari, care nu suntem născuți în familii regale sau petroliste. Pe de o parte, pentru a trăi decent trebuie să devenim sclavii altora, muncind pe rupte pentru un acoperiș deasupra capului și un confort care să se diferențieze de maimuțe, pe de altă parte, dacă vrei libertate deplină, nu te împiedică nimeni să o apuci pe coclauri, dar asta înseamnă să rabzi de foame și să te doftoricești cu frunze de cactus pentru că nema bani. Amu` nah, asta este interpretarea lui subsemnatul care poate fie să bată câmpii, fie să-i însămânțeze cu grâu, fiecare este liber să-l interpreteze cum dorește.

Comparativ cu filmul anterior, Three billboards outside Ebbing, Missouri, care i-a adus Oscarul actriței, film care avea un scop clar, Nomadland nu mi-a plăcut prea mult, i-am înțeles motivația și al său raison d`être, dar nu a reușit să depășească bariera artisticăriei de dragul de a fi artistic, nefiind deloc pe gustul meu cinefilo-shaormist.

Singurelele lucruri pe care le-am apreciat la film au fost interpretarea actoricească a lui Frances McDormand care n-are inhibiții și imaginea bucolică, semn al unei libertăți depline, dar trăite cu multe greutăți.

De la alții mai mult, de la mine mai puțin, doar 6 brichete.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The father

Cu 6 nominalizări la Oscar, filmul The father cu însuși Anthony Hopkins în rol principal …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *