Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Satoshi Kon s-a decis să ne explodeze mințile cu acest Paprika, un celebru anime care a fost sursă de inspirație pentru Inception.
🎬 Paprika – Premisă 📖
În lumea din acest anime a fost inventat un dispozitiv, DC Mini, care permitea vizionarea viselor altor oameni ca și când te-ai uita la un film.
Asta în versiunea incipientă pentru că V2.0 aduce cu sine o îmbunătățire colosală, acum poți și experimenta respectivele vise.
Chiba (Megumi Hayashibara) începe să folosească această tehnologie pentru a-l ajuta pe copoiul Kogawa să rezolve cazul unei crime neelucidate care îi dă mari bătăi de cap.
Doar că ea nu o face sub propriul nume, că nu vrea să se știe că ea este cea care-i ajută pe pacienți, ci sub pseudonimul Paprika, un alter ego total diferit de cum este în realitate.
Cum era de așteptat, orice tehnologie dezvoltată pentru binele umanității este deturnată de răufăcători pentru a fi folosită în scopuri malefice.
Câteva dispozitive DC Mini dispar și Chiba împreună cu câțiva colegi încep să le caute.
Atât în realitate, dar și în vis. Mai ales în vis.
💭 Paprika – Comentariu 🍿
Deși eram pus în temă cu privire la subiectul abordat și la complexitatea poveștii, pentru că văzusem Inception, pentru mine filmul a durat 3 ore.
Nu pentru că i-am pus pauză des să mă dezmeticesc, ci pentru că l-am urmărit de 2 ori pentru a fi sigur că l-am priceput pe deplin.
Aș avea multe de parlamentat pe seama anime-ului, dar, în același timp, nici nu-mi vine a scrie un pomelnic pentru că îmbârligăturile întortocheate din Paprika îmbie la stricarea surprizelor.
Partea psihologică a scenariului face paradă cu conceptul de identitate proprie pe care, de multe ori, nu vrem să ne-o însușim.
Singurul care ne dă bătăi de cap este subconștientul care ne arată adevărata față atunci când dormim și visăm ceea ce ne este frică să înfruntăm în realitate.
Nu este de mirare că avem multe coșmaruri care se învârt în jurul problemelor noastre de zi cu zi, pe care le știm, și în jurul unor traume întunecate din trecut pe care credem că le-am uitat și considerăm că nu ne-au afectat.
Dar piticii bine ascunși prin creier nu dorm niciodată și au grijă să scormonească prin cele mai adânci cotloane ale minții noastre și să scoată la iveală frici/temeri/fobii pe care trebuie să le confruntăm pentru a ne alătura lui Johnnie Walker, că altfel nu putem merge mai departe.
Scenariul este unul burdușit de metafore filozofice și alegorii psihologice despre puterea minții și cum ne controlează întreaga ființă fără să ne dăm seama.
Din acest punct de vedere, anime-ul este unul fantastic de bogat într-o simbolistică efervescentă care se tot coace și se tot coace până se umflă aproape de punctul exploziei. Al cui? Al creierului privitorilor.
La fel ca Inception, firul narativ se preumblă în tărâmul viselor în care fantezia se amestecă vârtos cu realitatea. Ia stai așa, ce treabă are visul cu realitatea?
Eh, lăsați, că o să aflați și singuri.
Aș putea spune că plăcerea de a urmări această animație a fost un pic dezumflată de vizionarea lui Inception pentru că anumite surprize și concepte îmi erau deja cunoscute și nu m-au mai surprins atât de mult.
Cu toate acestea, din punct de vedere al imaginației, Paprika este inegalabil, vizualul este fantasmagoric și înfricoșător, o dovadă a puterii de creație a unei minți dezlănțuite.
Nu de puține ori visele sunt unele grotești, cu personaje disproporționate și creaturi sinistre, iar mediul înconjurător este unul fluid, schimbându-se în permanență după poftele antagonistului principal.
La bază, ce se petrece în Paprika este destul de simplu, un răufăcător misterios șutește o tehnologie pentru a o folosi în propriile interese meschine, adică o rețetă clasică.
Însă povestea este bulversantă pentru că nu știi ce este vis și ce este realitate. De fapt, nu m-am exprimat corect. De multe ori știi clar că ești într-un vis ca urmare a ceea ce se petrece.
Dar când experimentezi ceva ce pare realitate, atunci începi să-ți pui întrebări cu privire la verosimilitudinea a ceea ce vezi și ce faci.
Sunt destule concepte disecate cu o răbdare de popă care numără banii din cutia milei în zile de sărbători mari, de aceea este necesară o atenție la cote maxime pentru a surprinde anumite subtilități narative care altfel pot fi trecute cu vederea.
Personajele evoluează și ele pe parcursul animației, fiecare având un destin aparte și reprezentând o tipologie anume.
Până și antagonistul o apucă pe o cărare proprie și începe să crească în importanță și amenințare pe măsură ce mintea îi devine tot mai diabolică și dezvălui planul îngrozitor pe care l-a pregătit pentru omenire.
La rândul lor, Paprika și Chiba, de fapt o singură persoană, dar cu mai multe personalități, formează o dualitate extrem de interesantă pe care cei mai renumiți psihologi ar dori s-o analizeze cu lux de amănunte.
Până și copoiul este o figură tragică deoarece cazul pe care se tot chinuie să-l rezolve și care nu-l lasă să doarmă în pace este unul cu subînțeles, un strigăt de ajutor venit din străfundurile unei minți neliniștite.
Trebuie să mă repet, pentru că animația merită toate laudele din lume, inventivitatea scenariului este senzațională, nu-mi venea să-mi cred ochilor ce văd pe ecran.
O atât de mare revărsare de obiecte ce prind viață și oameni de diverse forme și mărimi nu cred că o să mai văd curând.
Dacă Inception ar fi urmat scenă cu scenă animația, ar fi fost un film imposibil de realizat pe atunci, iar acum nu cred că ar putea fi făcut fără un buget de jumătate de miliard de dolari.
🏆 Paprika – Verdict 👍 sau 👎
Este un film care îndeamnă la multe introspecții și meditații pentru că te înspăimântă prin împlântarea în creier a posibilității inventării acestei tehnici de însămânțare a viselor.
Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi să zaci imobilizat la pat și sedat mai ceva decât un aurolac trăgând din punga proaspăt reaprovizionată, dar tu să te crezi pe o plajă în Bali distrându-te alături de frumusețile locale.
Ar fi o experiență reală? Creierul o percepe așa, transmite impulsurile aferente către corp care reacționează în concordanță, totul pare, astfel, aievea. Dar oare chiar așa o fi?
Dacă la Inception finalul este unul dinadins lăsat ambiguu, aici consider că este unul definitiv, deși sunt șanse bune ca regizorul Satoshi Kon (Millennium actress) să ne joace feste.
Când a apărut genericul de final, eram fericit și chiar mândru de mine că mi-am dat seama în ce spectru al existenței se află ultimul personaj pe care îl vedem înainte de a se stinge lumina.
Acum nu mai sunt atât de sigur că am interpretat corect pentru că nu avem un titirez care poate se învârte la infinit, poate dă să se oprească.
Aici altul este elementul vizual care sparte cortexul în două tabere oponente, una zice hăis, alta cea. Și nu știu care are dreptate.
Ce să mai, scenariul este unul magistral construit, ce părea la început că nu are sens capătă la final logică. Și invers.
În încheiere ce să mai zic? Este fermecător, fascinant, fabulos și feeric și am să-i dau distrug 9 păpuși născătoare de coșmaruri incontinente.
(4,5 / 5)
