Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
PRI 027 – Perdida
Perdida, film apărut în 2018 și disponibil pe Netflix, o aduce în prim-plan pe Pipa (Luisana Lopilato – La corazonada), o polițistă ce le cam stă-n gât superiorilor pentru că nu prea respectă ordinele. Este eficientă în rezolvarea cazurilor, dar cam calcă pe lângă lege și este un coșmar din punct de vedere public, pentru că presa zboară deasupra ei ca un vultur în căutarea prăzii.
Mai mult de atât, Pipa o ia razna când un caz vechi de circa 14 ani îi reintră în vizor, dispariția unei tinere. Și cazul este unul personal pentru că victima era cea mai bună prietenă a ei, iar dispariția ei i-a afectat viața.
Fără prea multă tragere din partea șefului, Pipa primește la dispoziție un răgaz scurt de timp pentru a investiga din nou acest caz rece pentru că au apărut, ca din neant, niște informații noi.
Spre deosebire de La corazonada (prequelul din 2020), Perdida se concentrează pe un singur fir narativ dar care se complică nesperat de mult pe măsură ce ancheta înaintează.
Am o părere contrară majorității, poate și pentru că am văzut mai întâi filmul mai recent, dar dintre cele două, Perdida mi se pare cel mai puțin reușit. Dacă La corazonada m-a perpelit un pic cu misterul crimelor, aici am ghicit rapid ce se întâmplă. Și asta din cauza scenariului prea transparent, mai ales în momentele în care se folosea de flashbasck-uri pentru a prezenta anumite aspecte. Acolo s-a dat de gol.
Subiectul este unul întunecat, traficul de carne vie și sclavele sexuale, nimic din ceea ce n-am mai văzut, dar mă așteptam la ceva interesant, cu încurcături neașteptate, cu surprize la fiecare colț, cu maxilare scrântite datorită factorului wow. Din păcate, Perdida nu oferă nimic din cele enumerate, ba chiar m-a băgat în ceață cu niște chestii ilogice, cu decizii de neînțeles din partea unor personaje și cu o poveste care nu vrea sau nu poate să dea niște răspunsuri clare.
Iar tranziția dintre cele 2 linii temporale are menirea să se ia la trântă cu niște pastile forte de durere de cap pentru că se sare pe nepusă masă din trecut în prezent și invers fără vreun avertisment, fapt ce te bulversează total.
Și să mă ierte toți bărboșii din ceruri ce joacă poker având drept miză planeta noastră, n-ai cum să ieși la interval cu un asemenea personaj principal care să ia niște decizii de ți se întunecă mintea.
M-au supărat cele două, nu-s ceea ce trebuie, n-au nicio treabă cu trilogia Baztan, spre exemplu, care are o atmosferă asemănătoare și subiect apropiat, atât La corazonada, cât și Perdida, nefiind ceea ce trebuie pentru a mă satisface, deși ambele premise erau unele care promiteau thrillere bune, dar au ieșit niște filme cel mult mediocre.
Nu sunt nici violente, nici foarte emoționante, fără cine știe ce acțiune, cu dialoguri strâmbe pe alocuri ș cu scenarii cam oloage.
Perdida trăgând lozul necâștigător în acest caz, pentru că îi dau doar 5 pești.
(2,5 / 5)
