Raging fire

admin 07/10/2021 Acțiune, Filme asiatice, Filme chinezești Leave a comment 1,138 Views

Am tot așteptat Nou fu, un film kung fu, cu sufletul la gură până când a devenit Da fu. De fapt vorbesc despre Raging fire, un film de acțiune din 2021 cu Donnie Yen (Yip Man 4) în rol principal și regizat de Benny Chan aflat la ultimul lui film, acesta decedând la scurt timp după finalizarea acestuia.

Premisa din Raging fire nu-i una pe care s-o descânți de deochi pentru că nu-i ceva ieșit din comun.

Cheung Chung-Bong (Donnie Yen – Rogue One) este un ofițer de poliție respectat de semenii săi, aflăm încă de la început că omul nostru de nădejde este un etalon al onoarei și cu un spate țeapăn ca urmare a unei coloane vertebrale drepte.

Și fix acest înalt simț al moralității îl bagă-n belele pentru că omul nu poate să mintă, indiferent cine îi cere asta.

Și protejatul său, Yau Kong-Ngo (Nicholas Tse – As the light goes out), simte pe pielea lui că Bong este incoruptibil și din cauza acestuia trecea de partea întunecată a cavalerilor Jedi, ăăă, stați că m-a luat valul, devine mafiot cu acte-n regulă.

Astfel, avem un film de tipul hoții și vardiștii, două tabere opozante care au drept scop principal luarea măsurilor adversarilor pentru a le pregăti niște sicrie pe cinste.

Raging fire este și nu este, simultan, ceea ce mă așteptam de la el. Eram pregătit să asist la un spectacol vitezoman a la Donnie Yen, cu acesta împărțind cu multă mărinimie pumni în toate direcțiile, dar nu am primit asta.

În schimb, Raging fire este un cop movie în care Donnie Yen își trage un rol mai molcom, mai adecvat vârstei lui, se apropie totuși de 60 de ani, deși nu i-ai da mai mult de 40.

Filmul combină drama inerentă născută din animozitățile care separă mentalitățile celor doi protagoniști cu acțiunea specifică unor producții în care polițiștii și răufăcătorii o pun de-o scărmăneală epică în mijlocul străzilor.

Așadar, Raging fire este un film care nu se bazează doar pe acțiune scandaloasă, are și o poveste bine ticluită la mijloc, ce ridică destule dileme morale, cea mai penetrantă fiind cea: „O fi bine să faci un pic de rău pentru a face apoi bine‟?

Nu este nimic original, pare copia unei târle de filme asemănătoare, îmi vine-n minte Heat, dar Raging fire, deși nu debordează de inovație, este un film bine realizat, cu simț de răspundere, care nu cauzează fracturi de logică sau strâmbături de nănău (decât ocazional) la secvențele de acțiune în mare parte credibile și realiste.

Bine, sunt și câteva scene, mai ales pe partea motorizată, care sunt destul de FF-ite în sensul ostracizatului logicii pentru generarea unor cascadorii aiuristice, dar am dat din cap atât de la stânga la dreapta în semn de protest pentru neverosimilul la care priveam, dar și de sus în jos în semn de aprobare pentru că, totuși, scenele erau incitante.

În afară de niște explozii și flăcări CGI care arată destul de urât, se pare că nimeni nu mai arde nimic pe bune, filmul se prezintă bine din punct de vedere tehnic, lucru pe care mai rar îl scriu despre producțiile chinezești fără bugete extravagante.

Acțiunea este bine închegată, deși aș fi vrut să fie mai inteligent secvențializată, să fie plasată la intervale regulate cât să ne lase să ne pregătim sufletește pentru scenele de smardoială, dar este îngrămădită mai mult spre final.

În schimb, diversitatea ei asigură o prospețime care nu se veștejește deloc, avem bucăți însemnate din toate tipurile de acțiune: urmăriri nebunești cu mașini, schimburi de focuri care pavează betonul cu sute și mii de cartușe, dar și nelipsitele confruntări în care singurele arme scoase la înaintare sunt cele ascunse sub tivul hainelor: anume pumnii și picioarele, finalul fiind minunat.

Aici Donnie Yen vine cu un stil diferit, nu ne mai bombardează cu miliarde de pumni pe fracțiune de secundă, devine mai economicos și mai eficient, semn că nu mai poate ține ritmul, dar trebuia să vină și acest moment odată și odată. În schimb, ne arată mai mult din latura sa dramatică, rolul fiind unul serios și plin de nuanțe. Nu același lucru pot spune despre antagonist care este același tip banal de nene rău, chiar dacă are o poveste complexă în spate, per ansamblu nu aduce nimic nou în panoplia răufăcătorilor.

Scenariul este într-o formă destul de brută, filmul durează prea mult, vreo 2 ore, deși nu își justifică această întindere, ca urmare prima jumătate este destul de încărcată de scene inutile care vor să ne facă să ne pese de personaje, dar sufletul spectatorului deja și-a ales favoriții fără să mai fie nevoit să mai suporte poliloghia alambicată prezentată de film.

Noroc că actul final este monumental, acțiune non-stop, în care se înghesuie multe dintre scenele palpitante și care te scutură de plictiseala care se instalase până atunci pentru că era prea multă dramă banală și prea puțină „bătaie cu karate‟.

La finalul zilei pot spune cu mâna pe Biblie că mi-a plăcut Raging fire, poate fiind și un pic mai mult subiectiv, pentru că-s fan Donnie Yen, așa că, deși n-are ceva cu adevărat memorabil în el, îi cumpăr 8 sandvișuri.