Romina VTM

Romina VTMAm făcut-o și pe asta, mi-am călcat instinctul care mă tot avertiza să stau în banca mea și fusei la Romina VTM.

Într-o sală plină ochi cu crema societății autohtone care n-a prea văzut lumina soarelui.

 

🎬 Romina VTM – Premisă

Este vară, soare și frumos la Costinești.

Fiind mai pe sărăcie, aici se înființează Valentin, un adolescent venit în vacanță, dar mai mult cu gândul să muncească, să facă rost de niște bani pentru maică-sa.

Aici este luat la mișto de vedeta închipuită, Gino Floc Frumos, care are talent la cântat cât o cărămidă la operă.

Însă are noroc că îi scrie cineva versurile și mai prinde și el o nuntă, un parastas, o paranghelie unde să guițe în voie.

Autoarea versurilor, vestita Romina, îl taie de la ajutorul social muzical pentru că lui Gino i se urcă fumurile de la călcâie în zona inghinală și dă cu adulterul în stânga și în dreapta.

Mai apare și un furtișag de versuri la mijloc, bașca un mare mahăr într-ale muzicii și uite așa se coace de-o poveste original copiată.

 

💭 Romina VTM – Comentariu

Dacă vă sună cunoscută premisa, ei bine n-ați dat în bâlbâieli. Nu încă.

Este fix aceeași ca în Două inimi, băi, jur că-i la fel de am avut impresia că scenariștii celor două filme au pus-o de un „brainshitting‟ simultan și au copiat unul de la altul ideile.

Și acum încep glumele legate de VTM.

Ce am văzut la Romina VTM? Păi Văzui „Talent‟ Mult.

Nu doar că nimeni din film nu este actor get beget, dar au reușit cumva să strângă laolaltă Sfânta Treime care m-a terorizat de câteva filme încoace, Selly, Bromania și încă unul, nu-i știu numele, dar îi cunosc moaca.

Interpretările artistice din acest film fac ca alea din Două inimi cu care am dat de pământ să fie meritorii de Oscar.

Și are valoare filmul? Da, da, „Valoare‟ Tare Multă are, cam cât are puroiul stors dintr-un furuncul crescut pe fundul unui cal mort de 10 zile și aflat în putrefacție.

Filmul, să îi zic așa, că dacă-l numesc latrină infectă, jignesc rahatul din veceu, este distractiv ca un cancer în fază terminală când ai 10 ani.

Simțeam cum mi se lichefiază creierul și se transformă în lături porcine, atât de inteligente sunt dialogurile din Romina VTM, zici că-s scrise de un macac lobotomizat cu barosul.

Ce să o mai lungesc, la auzul replicilor mi-a curs din urechi mai mult sânge decât în acea perioadă a lunii în orașul brazilian plin doar cu femei.

Romina VTM

 

Hai să încerc să screm ceva despre povestea în sine.

Doar că nu am ce, că tot ce am văzut în Două inimi este reluat aproape la indigo și aici.

Scenariul este atât de subțire încât repetă de câteva ori aceleași replici ca un papagal cu Alzheimer care uită ce a spus acum câteva secunde.

Și nu o face doar o dată să zici că este vreun accident, ci de mai multe ori.

Realizarea tehnică este mai mult decât penibilă, pseudo actorii se screm să-și defecheze replicile de zici că erau torturați.

Alții nu își rostesc cum trebuie vorbele, unul dintre ei, ce părea lovit grav de o gripă aviară, nici nu își termina cuvintele.

Ori nu știa să închege mai mult de 3 silabe, ori îi era silă să deschidă gura.

Apoi secvențele muzicale sunt mai false ca bucuria ălora de la revelioanele de la ProTV și Antena 1 pentru că vocile sunt autotunate la greu și prefăcătoria este ridicolă.

Ei stau cu muștiucu-n gură fără să sufle-n trompete, iar ele iau clarinetu-n bot chipurile neștiind ce să facă mai departe.

Filmul este populat de rapandule și boarfe, pe de o parte, și pulărăi și martalogi pe de altă parte.

Băi nene, nu știu cine dracu` este Pamela care o arde cu Gino, nici ce a supt că are bot croit pentru așa ceva sau pe cine a mituit să-i facă reclamă și s-o bage și în film, dar Nolan poate să stea liniștit, pentru Oppenheimer și-a găsit bombele atomice.

Se află în posesia Pamelei, camera insistă să le vedem din 10 în 10 secunde și stau să bubuie la cea mai mică tremurătură.

Îmi era teamă că la orice schimbare a presiunii atmosferice o să ne transformăm în Hiroshima și Nagasaki, că-i explodează mumiei plastifiate pepenii din dotare.

Și acest film, la fel ca Două inimi, că asemănările continuă, este sponsorizat de o casă de pariuri.

Aici se exagerează enorm, au fost două sau trei scene întregi în care acțiunea se oprește pentru a fi făcută cea mai nesimțită reclamă posibilă.

Singurul aspect pozitiv, că am reușit să găsesc așa ceva în Romina VTM, este acela că este foarte scurt, nu atinge 80 de minute.

Măcar chinul infernal s-a ejaculat prematur și am scăpat repede.

Până și mesajele sunt unele confuze pentru că nu știi ce vor să transmită: ba că iubirea adevărată este mai valoroasă decât orice avere, ori cocălăria salvează România?

Pentru că ăștia săraci cu duhul după ce gustă un pic din pocalul cu faimă se transformă tot în niște cocalari infecți.

Că asta este valoarea țării.

Să-mi explice cineva cum nu mai vezi audiența dacă îți pui o pereche de ochelari de soare? Nu din tablă galvanizată, ci simpli ochelari de soare prin care oricum vezi tot?

 

🏆 Romina VTM – Verdict

Este apogeul cocălăriei maneliste de cea mai joasă speță care mi-a distrus o fărâmă din suflet și mi-a stricat dorința de a mă mai duce la filme.

Dovada IQ-ului prăbușit în străfundul Groapei Marianelor a fost și audienta nesimțită.

Nu cred că am avut eu ghinionul să prind o sală nasoală, am o puternică impresie că așa este peste tot.

O audiență formată din bombardieri cu 2 lei în portofel, dar cu aere de miliardari și limbaj de 3 clase cu repetiție.

Dar și cu viitoare vedete ale celei mai vechi meserii din lume care au venit probabil să proptească pe 10 lei un perete la WC cât să verifice oral gradul de circumcizie al vreunui mascul pomenit anterior.

De ce?

Pentru că asta regăsim și în film care grăiește pe limba inculturii audienței.

Am mai văzut eu producții găunoase la viața mea, dar Romina VTM doboară orice record în ceea ce privește prostia, superficialitatea și imbecilitatea.

Romina VTM a aruncat mănușa pentru 2023, a devenit candidat serios, detașat chiar, i-aș da cotă de 1,01, că tot este cu pariuri, că va fi cel mai prost al anului în opinia mea.

Totuși, bravo lor că fac filme, și o fac pe bani privați, își găsesc singuri finanțare și nu se abonează la banii statului.

Plus că, trebuie să recunosc, vreo două piese sunt chiar drăguțele, dar nu mă lasă inima să-i lipesc în frunte mai mult de 1 leu.

0.5 out of 5 stars (0,5 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

About admin

Check Also

A man called Otto

A man called Otto

După ce s-a făcut de bășcălie cu Pinocchio, Tom Hanks trebuia să își revanșa cu …

6 comments

  1. Leonard Pocsan

    Cel mai prost film romanesc văzut vreodată!

  2. Cel mai prost film romanesc …..că să vă dați seama am fost la cinema și la film eram doar eu și soția mea

    • Cum doar voi doi? Cand am fost eu era macel, zici ca era dubla promotie la tigai si shaorme, asa se calcau oamenii in picioare sa ia bilet.

  3. Iti multumesc pentru descrierea perfecta si mult mai reala. Cert este ca in fata unui cinema din Craiova, am avut ocazia sa ratez la mustata intrarea la acest film si am ales un altul dupa ce discutia dintre doi „Sandokani”( tineri imbracati in straie din acelea cu pantaloni cazuti ca in filmele cu Ismail, niste geci tip palton dar din fash ) si cele doua „Cleopatre” din care urlau pungile cu bomboane agricole in doua rucsace cu nume de Brand ( Fake-uri 120%) a sunat asa : Lumina la ochii mei, asta este filmu la care am asteptat toata veata mea sa te duc.
    Am ales Taximetristii si bine am facut …. Duamne iarta-i si p-astia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *