Run este un thriller prezent pe Hulu ce o are într-unul din rolurile principale pe Sarah Paulson (Bird box, Glass, Ocean˙s 8), care interpretează o mamă lovită grav de soartă deoarece are o fată paralizată de care trebuie să aibă grijă non-stop.
Chloe (Kiera Allen) este un dicționar uman medical, are o grămadă de boli așa cum ne arată încă din primele minute textul de pe ecran. Cu toate astea, Chloe crește într-o domnișoară inteligentă care, deși în scaun cu rotile, nu este descurajată de toate greutățile vieții și chiar așteaptă admiterea la facultate spre bucuria mă-sii care, la rândul ei, așteaptă să se înfrupte din gustul dulce al libertății, să mai iasă și ea la o babarde…, întâlnire, să nu mai fie închisă în casă având în permanență grijă de Chloe.
Cele două se iubesc una pe alta din tot sufletul pentru că altcineva nu mai este prin peisaj.
Doar că de la o vreme Chloe o suspectează pe mă-sa că umblă cu ceva matrapazlâcuri prin sacoșe și începe să investigheze ce secret ascunde Diane. Asta dacă ascunde ceva și nu este doar imaginației fetei alimentată de pumnul zilnic de pastile pe care-l înghite pentru a mai trăi încă o zi.
Cam asta este premisa din Run, un film care are loc în cea mai mare parte într-o casă cu doar două personaje.
Din păcate, în ciuda laudelor primite de prin toate părțile, am mai văzut filmul. Nu fix pe Run, dar ideea este identică încât am avut un deja vu pe tot parcursul urmăririi filmului. Rar am văzut un scenariu mai previzibil de atât, eram atât de stupefiat de cât de bine nimeream punctele principale din Run încât eram convins că trebuie să mai fie și altceva la mijloc, n-are cum să meargă în aceeași direcție precum cea pe care mi-am imaginat-o.
Mula pea, se duce rachetă până-n cel mai mic detaliu, astfel încât n-am simțit niciun fior când twist-urile curgeau pe bandă rulantă, mai mult mă scremeam să îmi amintesc dacă nu cumva chiar mai văzusem filmul și m-a lovit subit un Alzheimer pentru că mai aveam puțin și recitam liniile de dialog.
Și odată aflat adevărul îți dai seama că scenariul este de-a dreptul retard și nu îmi dau seama cum același Aneesh Chaganty care a scris și regizat Searching (super șmecher film), a produs găunoșenia asta.
În momentul în care mi-au fost confirmare temerile, am zis: „Suge-o, că nu este posibil ca tot ce se petrece în film să se petreacă așa cum este prezentat‟.
Sunt pe marginea spoilerelor, dar sunt atât de indignat că abia mă pot abține să nu scriu care-i îmbârligătura din Run ca apoi să explic de ce este dobitoc scenariul.
Tocmai predictibilitatea filmului și unele momente de lipsă totală de logică (unele chiar ridicole, generatoare de hohote incontrolabile de râsete) au făcut ca momentele tensionate, că are câteva, să-și piardă din farmec, mai ales în cazul meu, care abia așteptam să se termine odată și să mă apuc să-l terfelesc cât mai repede.
Știu că nu întotdeauna destinația contează, ci călătoria, că sunt multe filme previzibile pe care le urmăresc cu plăcere, deși știu cum se termină (în special filmele de acțiune), dar aici pur și simplu m-a deranjat faptul că filmul nici măcar nu schițează vreo eschivă, nici măcar nu se screme să mă pună pe-o pistă greșită, fiecare scenă al cărei deznodământ îl ghicești ușor duce la altă scenă al cărei final deja îl știi.
Singura bilă albă pentru Run este actoria celor două interprete, Kiera Allen, care în realitate chiar este într-un scaun cu rotile, și Sarah Paulson. Ambele fac un rol mare și sunt credibile în pielea personajelor interpretate, chiar dacă pe alocuri iau unele decizii care-ți obligă ochii să se dea peste cap. Dar în alte situații dau dovadă de inventivitate și asta compensează oarecum cu alegerile (sau lipsa lor) din momente cheie.
Ah, gata, mi-am adus aminte filmul cu care seamănă aproape ca două picături de apă, doar că respectivul nu este american, dar nu îi dau numele să nu care cumva să vă prindeți de twist.
Încerc să fiu obiectiv și să dau la o parte senzația de deja-vu, dar mai mult de 4 pastile nu pot să-i bag pe gât lui Run.
